Având în vedere că se constituie în derby-ul etapei cu numărul 27 din Seria a II-a a Ligii a II-a şi urmează a fi televizat pe canalul Dolce Sport, meciul FC Bihor - ALRO Slatina se va disputa duminică, de la ora 12, la Stadionul Municipal "Iuliu Bodola", şi nu sâmbătă, de la ora 11, când sunt programate celelalte dispute ale rundei.
După trei rezultate de egalitate şi doar o victorie, obţinute pe teren propriu în retur, jucătorii orădeni par mai montaţi acum ca niciodată să-şi adjudece toate cele trei puncte puse în joc, mai cu seamă cu cât ocupă locul al treilea, după disputarea etapei a 26-a.
Misiunea "roş-albaştrilor nu se anunţă deloc uşoară duminică, având în vedere poziţia din clasament a adversarei, locul V, dar şi declaraţiile oficialilor grupării oltene, care susţin că vin pe malurile Crişului Repede să-şi adjudece toate cele trei punctre puse în joc. Astfel, preşedintele Jane Niţulescu afirmă că aluminiştii nu vor intra în "jocuri de culise" la partida pe care o vor disputa în weekend.
În pofida speculaţiilor ultimelor zile, care dau echipa de la malul Oltului motivată pentru a obţine un rezultat pozitiv şi pentru a ajuta gruparea argeşeană CS Mioveni, preşedintele executiv Jane Niţulescu susţine că aluminiştii, care ar putea arbitra lupta pentru primele locuri, vor evolua în vestul ţării doar pentru ei.
"În meciul cu Bihorul, presiunea este pe gazde. Nu vom face jocurile nimănui. Reprezentăm CS ALRO Slatina şi jucăm pentru ALRO. Să dea Dumnezeu să câştigăm la Oradea şi să zică oamenii altceva. Noi vom încerca şi vom juca toate meciurile pe teren", a spus Niţulescu.
De cealaltă parte, orădenii pregătesc cu prudenţă jocul de duminică, fiind conştienţi că oricare alt rezultat în afară de victorie îi poate costa mult în finalul campionatului. "Urmează pentru echipa noastră patru meciuri foarte importante pentru promovare. Dintre acestea, partida cu Slatina este un meci foarte, foarte important. ALRO va veni foarte motivată. Sper ca noi să reuşim să obţinem cele trei puncte", afirmă tehnicianul FC Bihorului, Gheorghe Ghiţ.
Antrenorul orădean nu se confruntă cu probleme de efectiv înaintea confruntării, având întreg lotul valid.
Meciul de duminică va fi condus de o brigadă de arbitri formată din: Romulus Constantin Pop (Tg. Mureş), la centru, şi Szanto Lorant (Tg. Mureş) şi Florin Potora (Aiud), la cele două tuşe.
Spectratorii îşi pot achiziţiona biletele de intrare încă de vineri, când casele de vânzare ale stadionului vor fi deschise între orele 13 şi 17. De asemenea, duminică, încă de la ora 10, cu două ore înainte de debutul disputei, vor putea fi cumpărate bilete pentru intrarea pe stadion.
În deschidere, de la ora 10.30, duminică, pe terenul sintetic al stadionului Municipal va avea loc şi jocul al doilea din cadrul Cupei Liceelor. Se vor întalni echipele LT "Ady Endre" şi CN "Mihai Eminescu".
În primul joc, din etapa trecută, LT "Ady Endre" şi CN "Emanuil Gojdu" au remizat, cu scorul de 3-3.
Programul rundei din weekend a Seriei a II-a din Liga a II-a:
Clasament
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.