URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 30 IUNIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Imediat după Revoluție, din punct de vedere cultural, Oradea a intrat în Evul Mediu. Banii, atâți câți erau pe la Primărie, se împărțeau după criterii strict politice. Veneau udemeriștii cu ONG-urile lor, pediștii la fel, mai pupau ceva bănet pesediștii și liberalii și cu asta, gata. Când a ajuns Bolojan la Primărie s-a trecut în extrema cealaltă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ați votat la alegerile locale și europarlamentare?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul zaharat se definește ca un exces permanent de zahăr în sânge, adică hiperglicemie cronică, determinată de o rezistență progresivă a organismului la acțiunea insulinei, un hormon produs de către pancreas (care face să scadă glicemia).
27 Decembrie 2011, 17:06

Luptă acerbă în Liga a IV-a, probleme de indisciplină în Liga a V-a

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Concurenţă

La sfârşitul turului de campionat în competiţiile organizate de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Bihor, Liga a IV-a Team Sport şi Liga a V-a (fostul Campionat Judeţean), preşedintele AJF, Valer Vancea, a ţinut să aprecieze lupta pe care au dus-o echipele din prima parte a clasamentului. "A fost o luptă destul de strânsă, mult mai strânsă decât în ediţiile trecute. Diferenţa de puncte între primele clasate este foarte apropiată şi sunt 4 sau 5 echipe care luptă cu şanse reale pentru primul loc", a declarat preşedintele AJF.

După ce a condus în clasament în marea majoritate a etapelor din tur, în ultima rundă, formaţia Crişul Sântandrei s-a văzut întrecută de Tricolorul Alparea.

Pe locul al III-lea se află formaţia din Paleu, CS Kinder, în timp ce surpriza turului de campionat o constituie echipa din Avram Iancu, "formaţie care era retrogradată, dar prin promovarea în Liga a III-a a celor de la Unirea Valea lui Mihai a fost reprimită în competiţie şi care, acum, a avut un parcurs bun de campionat", după cum susţine Vancea.

Pe o poziţie fruntaşă se află şi Crişul Aleşd, o altă grupare care aspiră la promovare. "Tricolorul Alparea, Crişul Sântandrei, CS Kinder şi Crişul Aleşd doresc să promoveze, în timp ce echipa din Avram Iancu nu şi-a manifestat această dorinţă deocamdată", a mai declarat preşedintele AJF, cu referire la şansele de promovare ale formaţiilor din Liga a IV-a Team Sport.

Să se respecte regulamentul

În ceea ce priveşte eşalonul al doilea al competiţiilor organizate de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Bihor, Campionatul Judeţean, şeful asociaţiei a ţinut să aprecieze parcursul din tur al echipelor Viitorul Marghita şi FC Hidişel, care sunt lideri în Seria I, respectiv în Seria a III-a, ambele cu punctaj maxim.

În Seria a II-a a competiţiei lider este Olimpia Salonta, în timp ce în cea de-a treia serie, trebuie precizat că două echipe au abandonat lupta şi s-au retras din campionat. Este vorba despre formaţiile din Mizieş şi Nucet.

Referitor la problemele de disciplină din acest campionat, Valer Vancea a ţinut să precizeze că "este un regulament care trebuie respectat" şi, de asemenea, s-a arătat deranjat de comportamentul unor tehnicieni. "Mă deranjează atitudinea unor antrenori, care vin la comisie (Comisia de Disciplină) de 2-3 ori pe tur, fiind cei mai suspendaţi antrenori", a mai ţinut să puncteze şeful AJF-ului.

În ce priveşte problemele de indisciplină ale Campionatului Judeţean, Vancea a amintit că "au fost meciuri la care au fost loviţi arbitrii, au fost, de asemenea, meciuri cu antrenori excluşi de pe bancă, precum şi partide cu neprezentări. Am avut de a face cu echipe care nu puteau alinia un prim 11, se prezentau în 10 sau chiar 8 sau 7 jucători numai".

El a mai enumerat şi echipele care nu reuşesc să ţină pasul cu Liga a V-a. Acestea sunt formaţiile din Brusturi (care pe lângă faptul că se confruntă cu diverse probleme de disciplină, poate alinia doar 7 sau 8 jucători), Căbeşti (tot cu 7 jucători doar), Batăr (echipă care nu reuşeşte să asigure asistenţa medicală necesară la jocuri, dar care are şi probleme de indisciplină) şi Bayern Oradea (cu probleme de indisciplină).

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6516 RON
  • 1 EUR = 4.9768 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON