Formaţiile bihorene de fotbal FC Bihor şi Luceafărul Felix au programate ambele în acest sfârşit de săptămână jocuri în aceeaşi zi şi de la aceeaşi oră, rezultatele contând pentru etapa a VII-a a Seriei a II-a din Liga a II-a.
Astfel, sâmbătă, de la ora 11, Luceafărul Felix va primi pe teren propriu replica arădenilor de la UTA, în timp ce FC Bihor a făcut deplasarea la Râmnicu Vâlcea, pentru confruntarea cu echipa locală.
După înfrângerea suferită pe Stadionul Municipal "Iuliu Bodola" în derby-ul judeţean cu FC Bihor, Luceafărul se reîntoarce pe baza proprie de la Sânmartin şi de această dată îşi îndreaptă atenţia unui alt joc interesant, cu o altă rivală de tradiţie a bihorenilor, "Bătrâna Doamnă" a fotbalului românesc, echipa arădeană UTA.
Cele două combatante sunt vecine de clasament, după şase etape, ocupând la egalitate de puncte locurile VIII-IX, cu un golaveraj identic, 5-9.
Partida se anunţă foarte interesantă şi e de urmărit cum antrenorul gazdelor Călin Moldovan va reuşi să repare deficienţele din apărarea echipei sale, prezentate la jocul cu FC Bihor.
La rândul ei, FC Bihor va disputa următorul joc din campionat sâmbătă, de la ora 11, la Râmnicu Vâlcea, cu echipa locală CSM. "Va fi un meci foarte dificil, pentru că şi ei au avut multe probleme şi nu stau bine în clasament. Au schimbat şi antrenorul săptămâna aceasta... Eu am încredere mare în echipa mea şi sper că băieţii vor rămâne cu picioarele pe pământ după victoria cu Luceafărul. Sunt băieţi de caracter şi sperăm într-un rezultat pozitiv", a declarat Claudiu Niculescu, antrenorul principal al FC Bihor, înaintea deplasări înspre Vâlcea.
Înaintea disputei, echipa FC Bihor nu se confruntă cu probleme de efectiv, exceptându-i pe vechii accidentaţi (ex. Zanardini) şi va reveni Răzvan Lupu.
Plecarea orădenilor spre Rm. Vâlcea a avut loc vineri.
După disputa de vineri, de la Slatina, dintre ALRO şi CS Mioveni, etapa a VII-a continuă sâmbătă de la ora 11. Printre altele, FCM Tg. Mureş va întâlni Voinţa Sibiu, într-un derby al echipelor venite din prima divizie, iar Damila Măciuca o va avea ca adversară, pe teren propriu, pe ACS Poli Timişoara.
Etapa a VII-a a Seriei a II-a a Ligii a II-a:
Vineri, ora 15:
ALRO Slatina - CS Mioveni
Sâmbătă, ora 11:
FCM Târgu Mureş - Voinţa Sibiu
FC Argeş Piteşti - FC Maramureş Universitar Baia Mare
CSM Râmnicu Vâlcea - FC Bihor Oradea
Luceafărul Oradea - FC UTA Arad
Damila Măciuca - ACS Poli Timişoara
Sâmbătă, ora 15:
Corona Braşov - Unirea Alba Iulia
Clasament:
1 Corona Braşov 14 puncte
2 Damila Măciuca 13 puncte
3 ACS Poli Timişoara 9 puncte
4 FCM Târgu Mureş 9 puncte
5 Unirea Alba Iulia 9 puncte
6 FC Bihor Oradea 8 puncte
7 Voinţa Sibiu 7 puncte
8 FC UTA Arad 6 puncte
9 Luceafărul Oradea 6 puncte
10 ALRO Slatina 5 puncte
11 FC Maramureş Universitar Baia Mare 4 puncte
12 FC Argeş Piteşti 3 puncte
13 CSM Râmnicu Vâlcea 3 puncte
14 CS Mioveni 3 puncte
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.