URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 30 IUNIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Imediat după Revoluție, din punct de vedere cultural, Oradea a intrat în Evul Mediu. Banii, atâți câți erau pe la Primărie, se împărțeau după criterii strict politice. Veneau udemeriștii cu ONG-urile lor, pediștii la fel, mai pupau ceva bănet pesediștii și liberalii și cu asta, gata. Când a ajuns Bolojan la Primărie s-a trecut în extrema cealaltă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ați votat la alegerile locale și europarlamentare?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul zaharat se definește ca un exces permanent de zahăr în sânge, adică hiperglicemie cronică, determinată de o rezistență progresivă a organismului la acțiunea insulinei, un hormon produs de către pancreas (care face să scadă glicemia).
05 August 2011, 13:02

Luceafărul, gata de start!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Clubul de fotbal Luceafărul Oradea se pregăteşte pentru noul sezon competiţional. După ce cu prima echipă au reuşit promovarea în liga a II-a, oficialii clubului bihorean au trecut la amenajarea bazei sportive de la Sânmartin, acum aproape de finalizare.

Astfel, în această săptămână au fost montate 500 de scaune, iar în aceste zile se lucrează la cabinele pentru presă şi VIP-uri. Gazonul stadionului arată impecabil, fiind unul dintre cele mai bune din ţară. Sunt plantaţi şi stâlpii pentru pentru instalaţia de nocturnă, urmând a fi montate şi becurile.

Inaugurarea stadionului de la Sânmartin va avea loc sâmbătă dimineaţă, cu începere de la ora 10, când va avea loc şi un joc de fotbal între Luceafărul şi FCM Tg.Mureş, echipă la care a ajuns în această vară portarul Goia. Cu acest prilej se vor aniversa 10 ani de la înfiinţarea clubului Luceafărul.

În altă ordine de idei, clubul patronat de Gavrilă Ghilea a încheiat un parteneriat pe 10 ani cu Liceul cu Program Sportiv Bihorul, instituţie care va furniza clubului orădean marea majoritate a juniorilor necesari pentru înscrierea în eşalonul al doilea.

Pentru a activa în liga secundă un club are nevoie şi de echipe de copii şi juniori care să fie înscrise în cadrul Campionatului Naţional.

Pe de altă parte, oficialii clubului Luceafărul nu au încheiat încă lista de achiziţii. Mai este nevoie de încă doi jucători, un atacant şi un mijlocaş, după cum a declarat managerul sportiv Florin Fărcaş.

Între transferurile închieiate de Luceafărul în această vară se numărăr şi "repatrierile" lui Mihuţ, Lupuţ şi Zeno Bundea, jucători cu state vechi în ligile superioare din România şi care au semnat deja cu echipa orădeană proaspăt promovată în liga secundă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6516 RON
  • 1 EUR = 4.9768 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON