URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 30 IUNIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Imediat după Revoluție, din punct de vedere cultural, Oradea a intrat în Evul Mediu. Banii, atâți câți erau pe la Primărie, se împărțeau după criterii strict politice. Veneau udemeriștii cu ONG-urile lor, pediștii la fel, mai pupau ceva bănet pesediștii și liberalii și cu asta, gata. Când a ajuns Bolojan la Primărie s-a trecut în extrema cealaltă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ați votat la alegerile locale și europarlamentare?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul zaharat se definește ca un exces permanent de zahăr în sânge, adică hiperglicemie cronică, determinată de o rezistență progresivă a organismului la acțiunea insulinei, un hormon produs de către pancreas (care face să scadă glicemia).
03 Noiembrie 2012, 13:36

Luceafărul a egalat liderul: 2-2 cu Corona Braşov (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Formaţia Luceafărul Felix a terminat la egalitate, scor 2-2, meciul pe care l-a disputat sâmbătă pe teren propriu în cadrul etapei a 11-a a seriei a doua din liga a doua la fotbal, în compania braşovenilor de la Corona.

Scorul în această partidă a fost deschis de gazde, în minutul 17, prin căpitanul Zeno Bundea, care a marcat cu un şut de la 14 metri în stânga portarului Alexandru Marc. După deschiderea scorului, formaţia braşoveană a echilibrat disputa şi în partea a doua a primei reprize şi-a creat mai multe ocazii de a marca, în minutul 36 Cristian Marcaş trimiţând balonul în bară în urma unei incursiuni pe suprafaţa de pedeapsă a Luceafărului.

Până la pauză nu s-a mai întâmplat nimic, cu toate că tot oaspeţii, prin Marinescu, în minutul 38, au mai trecut o dată pe lângă marcarea unui gol, însă atacantul liderului clasamentului nu a reuşit din 4 metri să reia spre poarta lui Miron.

În repriza a doua, jucătorii braşoveni au revenit mai motivat pe teren, iar în minutul 64 chiar au cerut validarea unui gol în urma unei centrări de pe partea stângă atunci când Marinescu a reluat cu capul din interiorul careului, iar portarul Bogdan Miron a respins mingea cu mâna în stâlpul din partea dreaptă a porţii sale. În acel moment, marea majoritate a jucătorilor formaţiei oaspete s-au năpustit asupra arbitrului asistent, Nicolae Megheşan, pentru faptul că nu a ridicat fanionul pentru a valida golul, jucătorii braşoveni apreciind că mingea ar fi depăşit linia de poartă după ce a lovit bara.

După o pauză de două minute, jocul a fost însă reluat, de la scorul de 1-0, centralul Sorin Tarcea validând semnalizarea tuşierului şi neacordând golul echipei oaspete. După acestă fază, Luceafărul a revenit în atac şi în minutul 70 a ratat o ocazie bună prin Blănaru, când acesta a şutat de la marginea careului, dar portarul Alexandru Marc a reuşit să respingă.

În minutul 80, braşovenii au reuşit să restabilească egalitatea pe tabela de marcaj, printr-o lovitură de cap a lui Vlad Munteanu, care a reluat din 13-14 metri, centrarea de pe dreapta venită din lovitură liberă. Nu au trecut decât trei minute şi Luceafărul a revenit în avantaj, prin golul marat de Svarczkopf. Atunci, în urma unei acţiuni ofensive a gazdelor, Blănaru a şutat în portar, mingea a fost deviată la Svarczkopf, care cu un şut puternic din interiorul careului a dus scorul la 2-1.

Din păcate, chiar în ultimul minut de joc, formaţia braşoveană a reuşit să restabilească egalitatea, după un şut de la 24 de metri a lui Stere, portarul Bogdan Miron a respins în faţă la 7 metri de unde Martac a reluat pe colţul scurt, învingându-l pe goalkepperul orădean.

Astfel, Luceafărul Felix a trecut pe lângă o victorie importantă în actuala ediţie de campionat, în timp ce Corona Braşov a rămas neînvinsă după 11 etape şi ocupă în continuare prima poziţie a clasamentului, cu 24 de puncte.

De remarcat dârzenia cu care s-a jucat partida de la Sânmartin, atât pe teren, cât şi înafara lui. Căpitanul oaspeţilor, Mihai Stere, a vociferat constant la adresa spectatorilor şi a băncii tehnice a gazdelor, iar la sfârşit, în drumul spre vestiare, l-a înjurat pe antrenorul Călin Moldovan.

"E frustrant să joci cu liderul şi să fii egalat în minutul 90, este un rezultat nedrept. Cu puţin noroc, puteam să ne facem jocul mai uşor, dacă, de exemplu, la 1-0 înscriam. De asemenea şi la 2-1 puteam duce scorul la 3-1, iar la 2-2 am avut bara lui Svarczkopf. Vreau să felicit totuşi jucătorii şi echipa pentru efort şi atitudine. Am întâlnit o echipă care ne-a stat la îndemână să o învingem. Liderul neînvins nu ne-a fost cu absolut nimic superior", a declarat la final antrenorul gazdelor, Călin Moldovan. Tehnicianul a ţinut să taxeze atitudinea căpitalului oaspeţilor, spunând că, în calitate de braşovean, este "o ruşine" că o echipă din Braşov să aibă un căpitan de echipă cu un asemenea comportament.

"Mă bucur pentru rezultat şi felicit jucătorii că au avut putinţa şi astăzi să revină de două ori chiar dacă mai aveam puţin timp la dispoziţie. Echipa gazdă ne-a suprins în primele 20 de minute, cât a evoluat Zeno Bundea. Poate am avut şi şansă că s-a accidentat Bundea. A doua repriză însă am dominat mai mult şi în loc de 2-1 pentru noi, când Chirciu a ratat singur cu portarul, gazdele ne-au surprins şi au făcut ele 2-1", a declarat la rându-i tehnicianul Corona Braşov, Daniel Bona.

Referitor la faza din minutul 64, antrenorul braşovenilor a spus că nu se poate pronunţa de la distanţa de 70 de metri, unde se afla, dar că jucătorii săi i-au spus că a fost gol. "În ultimele 4 jocuri am fost arbitraţi numai de timişoreni. Oare nu mai există alţi arbitri în România?", a întrebat retoric Bona, lăsând să se înţeleagă că echipa sa ar fi fost defavorizată, de vreme ce ACS Poli Timişoara e una dintre principalele concurente la promovare. Totuşi, în cele 4 meciuri la care face referire antrenorul, braşovenii s-au impus de trei ori şi au făcut un singur egal, cu Luceafărul.

În meciul cu liderul clasamentului, antrenorul formaţiei Luceafărul, Călin Moldovan a trimis în teren echipa: B.Miron - Letan, Mintaş, Pocian, A.Achim - Ianc, Haş, Z.Bundea (min.29 Svarczkopf), D.Munteanu - Gh.Popescu (min. 85 Ov.Ghilea), C.Roşu (min.70 Blănaru).

În urma acestui joc, coroborat şi cu celelalte rezultate ale etapei, Luceafărul rămâne pe locul 8 în clasament, cu 11 puncte.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6516 RON
  • 1 EUR = 4.9768 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON