URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 30 IUNIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Imediat după Revoluție, din punct de vedere cultural, Oradea a intrat în Evul Mediu. Banii, atâți câți erau pe la Primărie, se împărțeau după criterii strict politice. Veneau udemeriștii cu ONG-urile lor, pediștii la fel, mai pupau ceva bănet pesediștii și liberalii și cu asta, gata. Când a ajuns Bolojan la Primărie s-a trecut în extrema cealaltă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ați votat la alegerile locale și europarlamentare?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul zaharat se definește ca un exces permanent de zahăr în sânge, adică hiperglicemie cronică, determinată de o rezistență progresivă a organismului la acțiunea insulinei, un hormon produs de către pancreas (care face să scadă glicemia).
14 Februarie 2011, 15:58

Juniorii orădeni, în luptă cu reprezentantele Aradului la handbal

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Duelurile Oradea - Arad au fost coordonatele turneului de handbal juniori II desfăşurat în weekend la sala de sport a Liceului Teologic Sf. Ladislau din Oradea. Formaţiile locale Crişul (antrenor George Tăutu) şi HCM Oradea (antrenor Izabela Buzaş) au întâlnit două echipe arădene LPS, respectiv Avram Iancu, dar şi gruparea Unio Satu Mare în cadrul celui de-al treilea turneu al Seriei I al Campionatului Naţional.

Capul de afiş al turneului a fost duelul primelor două clasate, CSS Avram Iancu Arad şi CS Crişul Oradea, meci care a oferit o dispută aprigă, decisă abia pe final. Orădenii, încurajaţi de numeroşi iubitori de handbal din Oradea, au oferit o replică bună liderului, însă nu au reuşit să puncteze în momentele cheie. Astfel arădenii au reuşit să evite prima înfrângere, ba mai mult în ultimele minute de joc s-au distanţat decisiv, la cinci goluri, pe fondul căderii gazdelor.

Surpriza plăcută a turneului a fost echipa organizatoare, HCM Oradea, care a reuşit să obţină primul succes din actuala stagiune. Orădenii, pregătiţi de Izabela Buzaş, au învins Unio Satu Mare, după un meci cu final electrizant.


Rezultate turneului:

CSS Avram Iancu Arad - LPS Unio Satu Mare 31-24(17-8)
HCM Oradea - CS Crişul Oradea 20-28 (14-8)
LPS Arad - CSS Avram Iancu Arad 22-34 (9-17)
LPS Unio Satu Mare - HCM Oradea 19-21 (12-12)
LPS Arad - CS Crişul Oradea 31-32 (13-17)
HCM Oradea - LPS Arad 18-25 (10-11)
CS Crişul Oradea - LPS Unio Satu Mare 36-17 (16-10)
CSS Avram Iancu Arad - HCM Oradea 38-24 (20-7)
LPS Unio Satu Mare - LPS Arad 19-45 (8-25)
CS Crişul Oradea - CSS Avram Iancu Arad 20-25 (11-13).


Clasamentul turneului:

1. Avram Iancu 4 4 0 0 128-90 8
2. Crişul 4 3 0 1 116-93 6
3. LPS Arad 4 2 0 2 123-103 4
4. HCM Oradea 4 1 0 3 83-110 2
5. Unio 4 0 0 4 79-133 0

În clasamentul general ierarhia este aproape identică, HCM Oradea ocupând ultima poziţie. Următorul turneu va avea loc tot la Oradea, în perioada 18-19 martie în organizarea CS Crişul.


Componenţa echipelor orădene:

CS Crişul: Ţirban George, Bungău Daniel - Pele Mihai, Tarcău Bogdan, Kerekes Kristof, Hriscu George, Banciu Mădălin, Brage Ionuţ, Omuţ Sergiu, Ciulic Bogdan, Holhoş Alex, Tîrb Darius. Antr. George Tăutu.

HCM Oradea: George Duma - Mateaş Laurenţiu (2), Ciuhandu Andrei (15), Ciuhandu Adrian (10), Buzaş Florin (18 goluri), Frăţilă Laurenţiu (5), Gavriş Sebastianv (4), Ghitea George (8), Miklo Eduard (1), Mogos Daniel (10), Avărvarei Tudor (6), Bone Daniel (4), Şora Raul. Antr. Izabela Buzaş.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6516 RON
  • 1 EUR = 4.9768 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON