Rezultatul de egalitate l-a înregistrat oarecum surprinzător echipa campioană, CSM Digi, care în cea de-a doua reuniune a zilei a încheiat nedecis, cu Dinamo, scor 9-9. A fost un pas greşit pentru CSM Digi Oradea în etapa a treia a turneului. Fără centrul Gheorghe Dunca, accidentat, CSM a rămas la jumătatea reprizei a doua şi fără al doilea centru, Mihnea Chioveanu, eliminat pentru brutalitate. A fost momentul de care au profitat dinamoviştii care au reuşit să preia conducerea pe tabela de marcaj la pauza mare. Dinamo şi-a păstrat avantajul şi după a treia repriză, scor 7-8.
Ultimele 8 minute au aparţinut însă orădenilor care au reuşit să echilibreze situaţia pe tabela de marcaj, după reuşitele lui Ghiban şi Csaszar, bucureştenii înscriind doar prin George Georgescu, de altfel, cel mai bun marcator al meciului.
În reuniunea de dimineaţă, CSM Digi nu a avut nicio problemă cu Politehnica Cluj, echipă pe care a surclasat-o cu categoricul scor de 24-2, Mihnea Chioveanu marcând în acest joc nu mai puţin decât 8 goluri.
Jocuri bune a făcut însă cealaltă echipă orădeană din competiţie, CS Crişul, învingătoare şi în etapa de dimineaţă, 8-5 cu AMEFA Arad, şi seara, 10-8 cu Sportul Studenţesc.
În clasament, după primele trei etape ale turneului al doilea, CSM Digi este lider, cu 28 de puncte, în timp ce Crişul ocupă locul IV, cu 15 puncte.
Vineri, în etapa a IV-a, cele două echipe orădene ţintesc iarăşi două victorii, CS Crişul în disputa cu Rapid, iar CSM Digi, în jocul cu AMEFA Arad.
Rezultatele etapeor a II-a şi a III-a
Etapa a II-a
RAPID BUCUREŞTI - DINAMO BUCUREŞTI 3-13 (0-3, 1-2, 0-4, 2-4)
Cel mai bun marcator: Robu (Dinamo) - 5 goluri
CSM DIGI ORADEA - CS POLI CLUJ 24-2 (8-1, 5-0, 5-1, 6-0)
Cei mai buni marcatori: Chioveanu (CSM Oradea) - 8 goluri şi Popoviciu (CSM Oradea) - 4 goluri
CRIŞUL ORADEA - AMEFA ARAD 8-5 (2-3, 1-1, 3-1, 2-0)
Cei mai buni marcatori: Olcean (Crişul) - 2 goluri şi Iuhasz (AMEFA) - 2 goluri
STEAUA BUCUREŢTI - SPORTUL STUDENŢESC 15-7 (7-2, 2-1, 1-1, 5-3)
Cei mai buni marcatori: Mihnea Gheorghe (Steaua) - 5 goluri, Neagu (Sportul) - 4 goluri
Etapa a III-a
DINAMO BUCUREŞTI - CSM DIGI ORADEA 9-9 (3:3, 2:3; 2:2, 2:1)
Dinamo: Stoenescu, Robu 2, Necşulescu, Ianc, Ciobanu, Matei Alex 1, Demeter, Teohari 1, Georgescu G. 4, A. Georgescu, Goanţă 1, Nenciu, Enescu. Antrenor: Doru Spânu.
CSM Digi: Barat, Samuilă, Baidoc 1, Diaconu 2 (1 pen), Chioveanu 1, Popoviciu, Csaszar 1, Buşilă 1 , Creţu A. 1, Monostori 1, Kadar , Ghiban 1. Antrenor: Laszlo Toth.
CS POLI CLUJ - RAPID BUCUREŞTI 4-6 (1:1, 1:3, 2:1, 0:1)
Cei mai buni marcatori: Sarca (Poli Cluj) - 2 goluri şi Dumitrascu (Rapid) - 2 goluri
AMEFA ARAD - STEAUA BUCUREŞTI 6-18 (2:3, 1:4, 2:6, 1:5)
Cei mai buni marcatori: Kovacs (Amefa) - 2 goluri şi Oanţă - 5 goluri
CRIŞUL ORADEA - SPORTUL STUDENŢESC 10-8 (5:3, 2:2, 2:2, 1:1)
Cei mai buni marcatori: Freundlich (Crişul) - 4 goluri şi Iordan (Sportul) - 3 goluri
Programul etapei a IV-a (vineri)
Ora 15: CS POLI CLUJ - STEAUA BUCUREŢTI
Ora 16: SPORTUL STUDENŢESC - DINAMO BUCUREŞTI
Ora 17: CRIŞUL ORADEA - RAPID BUCUREŞTI
Ora 18: AMEFA ARAD - CSM DIGI ORADEA
Clasament
Loc Echipa M V E I G G dif P
1. CSM DIGI Oradea 10 9 1 0 191 - 48 143 28
2. STEAUA Bucureşti 10 9 0 1 132- 49 83 27
3. DINAMO Bucureşti 10 7 1 2 126- 63 63 22
4. CRIŞUL Oradea 10 5 0 5 71- 103 -32 15
5. Rapid 10 3 1 6 46-106 -60 10
6. Sportul Studenţesc 10 3 0 7 74-117 -43 9
7. Politehnica Cluj 10 1 1 8 55 - 143 -88 4
8. AMEFA Arad 10 1 0 9 57- 123 -66 3
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.