URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 30 IUNIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Imediat după Revoluție, din punct de vedere cultural, Oradea a intrat în Evul Mediu. Banii, atâți câți erau pe la Primărie, se împărțeau după criterii strict politice. Veneau udemeriștii cu ONG-urile lor, pediștii la fel, mai pupau ceva bănet pesediștii și liberalii și cu asta, gata. Când a ajuns Bolojan la Primărie s-a trecut în extrema cealaltă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ați votat la alegerile locale și europarlamentare?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul zaharat se definește ca un exces permanent de zahăr în sânge, adică hiperglicemie cronică, determinată de o rezistență progresivă a organismului la acțiunea insulinei, un hormon produs de către pancreas (care face să scadă glicemia).
25 Februarie 2012, 15:18

Handbaliştii orădeni îşi pun doar problema scorului în confruntarea cu CSM Sf. Gheorghe

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Formaţia orădeană de handbal masculin CSM revine pe teren propriu în acest week-end, după ce în urmă cu o săptămână a obţinut un rezultat de egalitate la Baia Mare, în faţa celor de la HC Minaur.

În cadrul etapei a XV-a din Seria B a Diviziei A, elevii antrenorului Sebastian Tudor vor primi, la Arena "Antonio Alexe", replica covăsnenilor de la CSM Sfântu Gheorghe, o echipă clasată în partea inferioară a ierarhiei, pe locul XI, penultimul, cu doar 4 puncte, ca urmare a obţinerii doar a două victorii în cele 14 etape disputate până în prezent.

Având în vedere că, de cealaltă parte, orădenii sunt situaţi pe prima poziţie a clasamentului, cu 25 de puncte, ca urmare a obţinerii a 12 victorii şi înregistrării unui rezultat de egalitate, jocul se anunţă clar la discreţia gazdelor care nu-şi pot pune decât problema diferenţei de scor.

Antrenorul Sebastian Tudor speră totuşi ca la acest joc să vină mai mulţi spectatori la sală, "pentru că această echipă a confirmat, este tânără şi merită susţinerea publicului".

Meciul CSM Oradea - CSM Sf. Gheorghe va debuta duminică de la ora 12.

În etapa a XV-a, contracandidatele orădenilor la primele două locuri vor avea evoluţii diferite. Astfel, băimărenii vor evolua în deplasare, HC Minaur la Sânnicolau, iar Extrem la Arad, în timp ce HCM Făgăraş va primi pe teren propriu replica celor de la Naţional Sighişoara. Cum şi adversarele acestor trei echipe ce luptă pentru calificarea la turneul de baraj provin din zona de subsol a clasamentului, la rându-le, pornesc favorite în disputele pe care le au şi, teoretic, n-ar trebui să întâmpine probleme în a se impune.


Divizia A la handbal masculin, Seria B, Etapa a XV-a (duminică):

HC Arad - Extrem Baia Mare
Universitatea Craiova - HC II Odorhei
HCM Făgăraş - Naţional Sighişoara
CS H&V Piteşti - CS Handball 2009 Bistriţa
Unirea Sânnicolau Mare - HCM Baia Mare
CSM Oradea - CSM Sfântu Gheorghe

Clasament:

1 CSM Oradea 14 12 1 1 477 362 115 25 p
2 HCM Baia Mare 14 11 1 2 455 364 91 23 p
3 HCM Făgăraş 12 10 0 2 407 317 90 20 p
4 Extrem Baia Mare 14 10 0 4 444 362 82 20 p
5 CS H&V Piteşti 14 8 0 6 381 364 17 16 p
6 Universitatea Craiova 12 7 0 5 385 367 18 14 p
7 CS Handball 2009 Bistriţa 14 5 1 8 394 448 -54 11 p
8 Unirea Sânnicolau Mare 13 5 0 8 363 394 -31 10 p
9 Naţional Sighişoara 14 4 1 9 346 393 -47 9 p
10 HC Arad 12 4 0 8 355 379 -24 8 p
11 CSM Sfântu Gheorghe 14 2 0 12 412 529 -117 4 p
12 HC II Odorhei 13 0 0 13 347 487 -140 0 p

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6516 RON
  • 1 EUR = 4.9768 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON