URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
13 August 2012, 10:53

Handbaliştii de la CSM încep partidele de verificare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Echipa orădeană de handbal masculin CSM s-a reîntors din cantonamentul din Ungaria, de la Debrecen, unde a stat 10 zile şi unde a disputat şi trei jocuri de pregătire.

În ultima dispută din stagiul centralizat din Ungaria, handbaliştii orădeni au întâlnit echipa maghiară de liga a II-a Hajdúböszörmény, formaţie pe care au reuşit s-o întreacă clar, cu scorul de 31-20, după ce şi la pauză elevii antrenorului Sebastian Tudor conduceau, cu 18-13.

Tehnicianul orădean a folosit întreg lotul de jucători avut la dispoziţie, mai puţin Ionuţ Mincan, cel care s-a accidentat la un antrenament pe data de 6 august, fiind diagnosticat cu fractură de metatarsian numărul 5 şi va lipsi, conform antrenorului Sebastian Tudor, şase săptămâni, plus altele două de refacere.

Antrenorul s-a declarat mulţumit de prestaţia elevilor din acest moment al pregătirilor, susţinând că "ne aflăm în căutarea celei mai bune formule de joc pentru noua ediţie de campionat, care se anunţă foarte dificilă, prin prisma obiectivului foarte îndrăzneţ pe care-l avem, acela de a promova".

De altfel, Sebastian Tudor este nemulţumit de faptul că echipa sa nu s-a întărit în această vară decât cu un singur jucător, portarul Cristian Tcaciuc, în vârstă de 24 de ani, de la Poli Timişoara, şi susţine că "în aceste condiţii ne va fi foarte greu să promovăm, având în vedere că echipele din Baia Mare s-au întărit cu mulţi jucători de Ligă Naţională, iar Piteştiul este o altă echipă foarte bine organizată la această oră".

În ultimul meci din Ungaria, CSM Oradea trebuia să întâlnească echipa reprezentativă U21 a Algeriei, numai că aceasta nu a mai ajuns, fiindcă 9 jucători nu au primit viza de intrare în Uniunea Europeană.

În următoarea partidă, handbaliştii orădeni vor evolua luni, de la ora 18, tot în Ungaria, la Debrecen, în compania unei alte reprezentative U21 africane, a Tunisiei.

După acest joc, orădenii vor avea programate o serie de alte partide, după cum urmează: în perioada 16-17 august, turneu la Oradea, cu Minaur Baia Mare, CS Călăraşi (echipă de liga a II-a din seria estică unde antrenor este orădeanul Sabin Dacău şi unde evoluează şi foştii jucători ai CSM-ului Liberţ şi Mateaş) şi CSM Satu Mare; în perioada 1-2 septembrie, turneu la Turda, alături de formaţiile Steaua Bucureşti, Minaur Baia Mare şi Potaissa Turda; în 6-7 septembrie, o dublă la Oradea cu Poli Timişoara (echipă de ligă naţională), iar în perioada 15-16 septembrie, un turneu ori la Călăraşi, ori în Ungaria, antrenorul nefiind decis încă asupra celor două invitaţii primite.

"A fost o primă perioadă de pregătire din programul acestei veri. Din păcate, însă, nu am transferat decât un singur jucător, în comparaţie cu echipele contracandidate la promovare, care stau mult mai bine la acest capitol. De aceea se anunţă un sezon dificil pentru noi", a declarat, după cantonamentul din Ungaria, antrenorul Sebastian Tudor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON