Clubul FC Bihor îşi lărgeşte aria de activitate. Astfel, oficialii din strada Iosif Vulcan au depus vineri la Asociaţia Judeţeană de Fotbal Bihor cererea pentru înscrierea echipei a II-a de seniori, în ediţia de campionat 2012-2013 în Liga a V-a.
Conform informaţiilor oficialilor "roş-albaştri", echipa a doua de seniori a clubului, FC Bihor II, va fi alcătuită în mare parte din jucătorii de la grupa de juniori A de la Centrul de Copii şi Juniori al clubului orădean, jucători născuţi în anii 1994 şi 1995.
Pentru completarea lotului însă va fi organizat un trial, vineri, 27 iulie, la Stadionul Municipal "Iuliu Bodola" pentru jucătorii din judeţ născuţi în anii 1992, 1993 şi 1994.
Antrenorul echipei a doua de seniori de la FC Bihor va fi Gheorghe Silaghi.
Astfel, clubul FC Bihor revine la formula cu echipa satelit, precum marile cluburi, prin care se acordă o şansă deosebită şi jucătorilor de la grupele de juniori mari ai centrului de a evolua la seniori şi de a acumula experienţă şi la acest nivel.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.