URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 30 IUNIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Imediat după Revoluție, din punct de vedere cultural, Oradea a intrat în Evul Mediu. Banii, atâți câți erau pe la Primărie, se împărțeau după criterii strict politice. Veneau udemeriștii cu ONG-urile lor, pediștii la fel, mai pupau ceva bănet pesediștii și liberalii și cu asta, gata. Când a ajuns Bolojan la Primărie s-a trecut în extrema cealaltă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ați votat la alegerile locale și europarlamentare?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul zaharat se definește ca un exces permanent de zahăr în sânge, adică hiperglicemie cronică, determinată de o rezistență progresivă a organismului la acțiunea insulinei, un hormon produs de către pancreas (care face să scadă glicemia).
04 Mai 2011, 07:53

FC Bihor întâlneşte "Bătrâna Doamnă" a fotbalului românesc

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Revenită pe prima poziţie a clasamentului după etapa din weekend, formaţia orădeană FC Bihor va aborda cu prudenţă jocul de miercuri de pe teren propriu, de la Stadionul Municipal "Iuliu Bodola", din compania arădenilor de la UTA.

De altfel, tocmai din acest motiv, din superstiţie, nu a fost prezent la conferinţa de presă de luni tehnicianul Gheorghe Ghiţ, acesta declarând că de câte ori s-a prezentat în această primăvară la conferinţa de presă de dinaintea unui joc, echipa sa a clacat. El a făcut trimitere la jocurile cu Arieşul Turda şi CSM Râmnicu Vâlcea, în care, de fiecare dată, chiar dacă pornea favorită, FC Bihor a încheiat la egalitate.

Febra meciului cu UTA a început deja, încă din primele zile ale acestei săptămâni. De altfel, derby-urile cu "Bătrâna Doamnă" a fotbalului românesc au stârnit de fiecare dată noi pasiuni, iar acum cu atât mai mult cu cât "roş-albaştrii" orădeni ocupă fotoliul de lider al clasamentului.

Suporterii şi-au anunţat deja prezenţa în număr mare la stadion, iar pentru a evita aglomerările, clubul orădean a pus în vânzare încă de marţi biletele de intrare la joc, acestea putând fi achiziţionate şi miercuri, încă cu două ore înainte de debutul partidei, de la ora 16.

Costul unui bilet de intrare este de 10 lei, copiii până în 14 ani, femeile şi pensionarii având intrare liberă.

Chiar dacă UTA nu mai are nicio miză, fiind "scăpată" de promovare, prin penalizarea de puncte primită de la Federaţie, dar şi prin anularea dreptului de a urca în eşalonul superior timp de trei sezoane, jocul de miercuri seară, de la ora 18, se anunţă unul interesant şi un duel atât în teren cât şi în tribune. La Oradea sunt aşteptaţi mulţi suporteri arădeni, recunoscuţi pentru înflăcărarea cu care-şi încurajează favoriţi.

FC Bihor nu va puta conta la acest meci pe atacantul Bârză, care, cu toate că şi-a reluat antrenamentele, nu este complet refăcut după o contractură musculară.

"Este foarte important să câştigăm jocul cu UTA, o echipă care în zile bune poate învinge pe oricine. Sper ca în urma unui joc bun să reuşim să câştigăm meciul cu arădenii. Spe ca jucătorii să nu simtă presiunea care există asupra lor şi să ne adjudecăm cele trei puncte", a declarat antrenorul Gheorghe Ghiţ, conştient că FC Bihor nu are voie să mai facă paşi greşiţi pe teren propriu, dacă doreşte să îşi consolideze poziţia de loc promovabil.

Jocul va fi condus la centru de arbitrul lugojan Uihelyi Ludovic.

În celelalte dispute ale rundei intermediare de miercuri, contracandidatele orădenilor la promovare, Petrolul Ploieşti şi CS Mioveni, vor avea program diferit. Dacă ploieştenii vor evolua la Turda, în compania echipei Arieşul, în schimb, jucătorii de la CS Mioveni vor primi replica conjudeţenilor de la FC Argeş.


Programul rundei interimare, de miercuri, din Seria a II-a a Ligii a II-a

program.jpg


Clasament

clasament_8.jpg

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6516 RON
  • 1 EUR = 4.9768 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON