Fiind echipă de primă divizie, U Cluj s-a calificat direct în această fază, în timp ce FC Bihor, din eşalonul al doilea, a avut nevoie să treacă de două tururi ca să ajungă aici. Mai întâi, FC Bihor a eliminat, cu 2-1, după prelungiri, în deplasare, echipa CSC Sânmartin, iar mai apoi a învins, cu 1-0, tot după prelungiri, la Turda pe formaţia locală Arieşul.
Pe de altă parte, în campionat, FC Bihor ocupă ultimul loc, al XI-lea, în Seria a doua, liga a doua, în vreme ce la rândul ei U Cluj ocupă poziţia a XIII-a în Liga I.
"După întâlnirile avute în campionat în cele trei etape, echipa nu s-a prezentat la cerinţele la care se aştepta atât conducerea clubului cât şi staff-ul tehnic. Am văzut în cele două meciuri pierdute o lipsă aproape totală de atitudine, dorinţă acerbă de a câştiga, din moment ce în ultimul meci am fost conduşi cu 1-0 din minutul 4 şi parcă a existat o stare de indiferenţă la toată echipa. (...) Începând de luni sunt prezent la fiecare antrenament al echipei să văd cum se pregătesc şi care este atitudinea băieţilor noştri", a declarat preşedintele clubului FC Bihor, Viorel Nemeş.
Pentru disputa cu U Cluj, antrenorul Alexandru Pelici nu va putea conta pe serviciile a trei jucători, A. Achim, Cr. Cigan şi Nichita, toţi trei fiind accidentaţi.
De precizat că biletele pentru intrarea la stadion la acest joc pot fi achiziţionate miercuri de la sediul clubului, din strada Iosif Vulcan, şi joi, în ziua meciului, cu începere de la ora 12, doar de la stadion. Preţul unui bilet de intrare va fi de 10 lei, gratuit urmând a avea doar copii până în 14 ani.
Partida FC Bihor - U Cluj va fi televizată, urmând a fi transmisă în direct de Digi Sport.
Dacă va fi învinsă echipa orădeană va încasa de la Federaţia Română de Fotbal suma de 3000 de euro, iar dacă va obţine victoria, va încasa 6000 de euro.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.