Echipa orădeană de fotbal FC Bihor a ratat obţinerea victoriei sâmbătă, la Rm. Vâlcea, în cadrul etapei a VII-a din seria vestică a ligii a II-a. După ce a dominat jocul şi a irosit cu seninătate câteva ocazii clare, formaţia orădeană, care conducea din minutul 57, s-a văzut egalată în prelungiri, contrar cursului jocului, şi astfel a încheiat cu 1-1 un joc pe care ar fi meritat să-l câştige.
În minutul 7, CSM a avut prima ocazie, C. Stoica a deviat cu călcâiul puţin pe lângă poartă. În replică însă, în minutul 16 Sulea a scăpat singur spre poarta lui Tufişi, dar Eremia a intervenit salvator.
Trei minute mai târziu, FC Bihor a avut o ocazie imensă. Florean a centrat de pe stânga şi Mărkuş, singur în 6 metri, a reluat cu capul pe lângă poartă
În minutul 25, formaţia orădeană a trecut iarăşi pe lângă deschiderea scorului, prin acelaşi jucător, Adrian Mărkus, care a tras din careu, dar Tufişi a deviat. În penultimul minut al primei reprize, din nou atacantul Mărkuş a scăpat singur cu portarul Tufişi, l-a driblat pe acesta, dar a tras slab şi nu a reuşit să înscrie.
În partea a doua, echipa bihoreană a fost şi mai determinată, iar acest lucru s-a reflectat şi pe tabela de marcaj în minutul 57, când Selagea a înscris cu un şut plasat din colţul careului mic.
Pe final, în minutul 83, FC Bihor putea urca scorul la 2-0, însă Voiculeţ, scăpat singur cu Tufişi, a lobat peste acesta, dar şi peste poartă.
Din păcate însă, în ultimul minut al prelungirilor, contrar cursului jocului, în minutul 90+4, gazdele au executat o lovitură liberă, mingea a ricoşat la I. Popescu care a înscris cu un şut puternic sub transversală.
FC Bihor a pierdut astfel două puncte importante, care i-au fost la îndemână şi care pot conta mult în economia finală a clasamentului.
"Este o situaţie enervantă, când nu mai ai ce să spui. După ce am controlat jocul şi am irosit 7-8 ocazii clare, pe final, chiar în ultimul minut al prelungirilor, am luat gol şi am ratat victoria. Suntem foarte supăraţi, dar acesta este fotbalul... Echipa mea a jucat foarte bine, şi-a creat multe ocazii, dar din păcate am ratat victoria. Trebuie acum să ne ridicăm şi să mergem mai departe, fiindcă ne aşteaptă sâmbătă un meci important, pe care trebuie să-l câştigăm", a declarat, după partidă, antrenorul orădenilor, Claudiu Niculescu.
În urma partidei de sâmbătă, FC Bihor ocupă locul 5 în clasament.
Tehnicianul echipei orădene a utilizat la Rm. Vâlcea următoarea formulă de joc: Pogacsics - S. Oltean (cpt.), Petrache, Ţânc, Fl. Pop - A. Coroian - Florean, Selagea (min. 79 M. Popa), Sorian, Sulea (min. 89 Kordujiev) - Mărkuş (min. 82 Voiculeţ).
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.