URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 29 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Oradea este un oraș frumos ziua, iar noaptea de-a dreptul spectaculos. Asta, datorită iluminatului arhitectural care scoate în evidență splendoarea clădirilor Art Nouveau. De aceea, nu e totuna cum ne jucăm cu luminile în orașul care, de o bună bucată de vreme, se pretinde turistic.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, cu unele excepții, accesul la justiție nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. Dincolo de avocaţi sau de cheltuielile conexe procesului, de multe ori simplele taxe care sunt datorate statului pentru demararea unui proces fac iluzoriu accesul efectiv la justiţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
18 Noiembrie 2011, 09:09

Errol "The bonecrusher" Zimmerman a câştigat piramida Fight Club, de la Oradea, după ce şi-a lăsat adversarul aproape inconştient (FOTO)

Errol "The bonecrusher" Zimmerman a câştigat piramida Fight Club, de la Oradea, după ce şi-a lăsat adversarul aproape inconştient (FOTO) Errol "The bonecrusher" Zimmerman a câştigat piramida Fight Club, de la Oradea, după ce şi-a lăsat adversarul aproape inconştient

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"Knock-out!", "Knock-out!", au fost scandările preferate ale orădenilor veniţi să-i vadă în ring pe câţiva dintre cei mai apreciaţi luptători de K1, joi seara, la gala "Fight club", desfăşurată într-o zonă special amenajată a Oradea Shopping City şi transmisă în direct de Eurosport.

Deşi atracţia galei a fost lupta dintre bihoreanul Alexandru Lungu şi americanul Neil Cooke, câştigată de "muntele Bihorului" prin KO în prima repriză, orădenii şi-au ales favoriţi şi în celelalte meciuri, preferând, după cum era de aşteptat, luptătorii care au făcut spectacol.

Gala a cuprins un turneu piramidal, unde în faza sferturilor, australianul Ben Edwards l-a pus de două ori la podea pe britanicul Daniel Sam, care a fost numărat până la 8 a doua oară, pierzând meciul prin KO.

Tot în sferturi, cehul Roman Kleibl l-a făcut knock-out pe mult mai masivul Christian Colombo din Danemarca, după ce l-a făcut să sângereze în urma seriei de lovituri la nivelul feţei. Surinamezul Errol Zimmerman, care recent l-a învins pe Cătălin Moroşanu în doar câteva secunde, i-a aplicat şi belgianului Sebastian van Thielen acelaşi tratament, trimiţându-l la podea din prima repriză.

Ultimul meci al sferturilor a fost singurul în care s-a huiduit din această gală, după ce arbitrii au decis că Stefan Leko, fostă glorie a K1-ului l-a învins la finalul celor 3 reprize pe ucraineanul Rogava Tsotne, deşi acesta ajunsese chiar să se joace cu Leko în ring, invitându-l prin gesturi la luptă.

În semifinale, deşi a fost trimis o dată la podea, cehul Roman Kleibl a reuşit în runda a treia să-l învingă prin KO pe masivul australian Ben Edwards, devenind astfel primul finalist al piramidei.

Celălalt meci al semifinalelor a fost câştigat de tânărul Errol Zimmerman, numit "The bonecrusher", care în nicio repriză l-a făcut să abandoneze pe Stefan Leko, ce se arăta extrem de obosit şi a părăsit ringul şchiopătând de la loviturile primite în picior.

În marea finală a galei, deşi cehul Roman Kleibl a început agresiv, ajutat de încurajările spectatorilor, care-l aleseseră drept favorit, nu a avut nicio şansă în faţa surinamezului Errol Zimmerman. Loviturile puternice ale acestuia l-au dezechilibrat pe ceh, iar lovitura finală aplicată cu piciorul în gât l-au trimis pe Kleibl aproape inconştient la podea.

În timp ce Zimmerman sărise pe corzi pentru a sărbători victoria, întreaga sală s-a ridicat în picioare văzând că în jurul lui Roman Kleibl s-a adunat o echipă de medici. Acesta a fost oxigenat şi i s-a pus proteză pentru gât, sportivul reuşind să se ridice doar după minute bune. Chiar şi după ce majoritatea spectatorilor plecaseră, Kleibl se afla tot în ring, îngrijit de medici.

În afara piramidei, s-a disputat un meci de rezervă câştigat prin KO de românul Corneliu Rus, în faţa elveţianului Slavo Polugic. În superfight-urile serii, românul Costel Pasniciuc a pierdut la puncte în faţa israelianului Alex Trofimov, iar olandezul Rico Verhoeven l-a învins la puncte, după unul dintre cele mai spectaculoase meciuri ale serii, pe Hesdy Gerges, campion al turneului "It's show time".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4629 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON