URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 29 IUNIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Imediat după Revoluție, din punct de vedere cultural, Oradea a intrat în Evul Mediu. Banii, atâți câți erau pe la Primărie, se împărțeau după criterii strict politice. Veneau udemeriștii cu ONG-urile lor, pediștii la fel, mai pupau ceva bănet pesediștii și liberalii și cu asta, gata. Când a ajuns Bolojan la Primărie s-a trecut în extrema cealaltă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ați votat la alegerile locale și europarlamentare?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul zaharat se definește ca un exces permanent de zahăr în sânge, adică hiperglicemie cronică, determinată de o rezistență progresivă a organismului la acțiunea insulinei, un hormon produs de către pancreas (care face să scadă glicemia).
27 Ianuarie 2014, 08:44

Dezamăgire pentru fanii orădeni: Elevii lui Achim au pierdut acasă cu CSU Sibiu (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

CSM Oradea a pierdut, duminică seara, în Arena Antonio Alexe, meciul cu CSU Sibiu, una dintre echipele puternice ale acestui sezon. Scorul final al meciului a fost de 75-84.

Baschetbaliştii orădeni au încheiat doar primul sfert având avantaj pe tabelă (17-14), căci până la pauza mare sibienii au reuşit să întoarcă scorul şi chiar să se distanţeze la 34-41. Deşi în jumătatea secundă spectatorii au aşteptat ca orădenii să-şi revină şi să întoarcă situaţia, sfertul III a aparţinut tot oaspeţilor, care au marcat 22 de puncte şi au primit 16 (50-63).

În ultimele 10 minute, orădenii au început o cursă de urmărire, care a dus până la apropierea de un singur punct faţă de adversar, dar finalul de joc a aparţinut tot sibienilor, care în ultimul sfert au înscris 21 de puncte, faţă de 25 ale orădenilor.

"A fost un meci pe care CSU Sibiu a meritat pe deplin să-l câştige. Ne-au fost superiori la absolut toate capitolele. Merită felicitaţi pentru modul în care au jucat. Eu unul am făcut-o personal şi o repet aici. În ceea ce ne priveşte nu pot să fac o analiză detaliată a meciului. Pot doar să spun că mai avem mult până departe. Vom încerca să muncim mai mult şi sper să o facem mai bine", a declarat tehnicianul Cristian Achim la finalul partidei.

Totuşi, în partida cu CSU Sibiu, de la orădeni s-au remarcat Radovan Markovic, cu 15 puncte înscrise, Titus Nicoară, cu 13 puncte şi 18 recuperări, respectiv Vujadin Subotic, cu 11 puncte.

Primul angajament al meciului CSM Oradea - CSU Sibiu a fost făcut de fostul baschetbalist orădean Zoltan Gellert, care, în sezonul 1991-1992, a obţinut alături de echipa Dinamo Oradea locul al treilea în campionat. Înainte de începerea partidei, fanii CSM l-au omagiat pe Antonio Alexe, căci pe 21 ianuarie s-au împlinit 9 ani de la moartea acestuia. Galeria "Leii Roşii" a înălţat, în aplauzele publicului, un banner cu fotografia lui Toni Alexe, pe care au pus şi două aripi de înger.

Baschetbaliştii de la CSM au pierdut săptămâna trecută şi meciul din deplasare cu U Mobitelco Cluj, la diferenţă de un singur punct. Înfrângerea de duminică seara, însă, a fost cea de-a doua de pe teren propriu din actuala ediţie de campionat.

În celelalte partide ale etapei, BCM U Piteşti a învins pe teren propriu campioana CSU Asesoft Ploieşti, SCM U Craiova s-a impus la Bucureşti, pe terenul steliştilor, iar BC Mureş a câştigat jocul de la Mediaş.


CSM Oradea - CSU Atlassib Sibiu 75 - 84 (17 - 14, 17 - 27, 16 - 22, 25 - 21)

Sala: Arena "Antonio Alexe"
Spectatori: 1600
Arbitri: Marius Ciulin, Alin Faur, Istvan Bertalan
Comisar FRB: Ion Olaru

Marcatori CSM Oradea: Radovan Markovic 15 puncte,Titus Nicoară 13, Vujadin Subotic 11, Daniel Dillon 9, Bogdan Ţîbîrnă 9, Wiliam Franklin 9, Sean Denison 5, Zarko Comagic 2 şi Daniel Popescu 2 puncte.

Principali marcatori CSU Atlassib: Milos Bojovic 26 puncte, Matija Ceskovic 22 şi Christopher Wayne Lee 12 puncte.


Clasament:
1. CSU Atlassib Sibiu 11/3 25
2. BC Mureș Tg. Mureș 11/3 25
3. U-BT Mobitelco Cluj 10/5 25
4. SCM U Craiova 9/6 24
5. CSU Asesoft Ploiești 10/4 24
6. CS Municipal Oradea 10/4 24
7. CS Energia Rovinari 9/6 24
8. BCM U Pitești 8/7 23
9. Steaua CSM Eximbank 7/8 22
10. BC Timișoara 7/7 21
11. Gaz Metan Mediaș 6/8 20
12. Timba Timișoara 2/13 17
13. BC Farul Constanța 1/15 17
14. Concordia Chiajna 1/13 15

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6516 RON
  • 1 EUR = 4.9768 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON