URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 30 IUNIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Imediat după Revoluție, din punct de vedere cultural, Oradea a intrat în Evul Mediu. Banii, atâți câți erau pe la Primărie, se împărțeau după criterii strict politice. Veneau udemeriștii cu ONG-urile lor, pediștii la fel, mai pupau ceva bănet pesediștii și liberalii și cu asta, gata. Când a ajuns Bolojan la Primărie s-a trecut în extrema cealaltă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ați votat la alegerile locale și europarlamentare?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul zaharat se definește ca un exces permanent de zahăr în sânge, adică hiperglicemie cronică, determinată de o rezistență progresivă a organismului la acțiunea insulinei, un hormon produs de către pancreas (care face să scadă glicemia).
19 Decembrie 2011, 11:31

Campionii de la CSM Digi s-au impus pe linie la Cluj şi sunt aproape de un nou titlu

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cel de-al treilea turneu al Superligii Naţionale de polo pe apă s-a dovedit a fi un succes pentru echipa CSM Digi. După victoriile din primele trei etape, jucătorii formaţiei campioane s-au impus şi-n următoarele patru jocuri, astfel că au acumulat succese pe linie la turneul clujean, distanţându-se în clasamentul competiţiei.

În etapa a IV-a, poloiştii orădeni au primit replica arădenilor de la AMEFA, jucători pe care i-au învins cu scorul de 21-5, realizând o medie de 5 goluri pe repriză. Cei mai eficace jucători ai CSM-ului au fost în această dispută Samuilă, Diaconu, Popoviciu şi A. Creţu, fiecare cu câte trei goluri la activ.

În runda a V-a, elevii antrenorului Toth Laszlo nu au avut milă de concitadinii de la CS Crişul, pe care i-au învins la fel de clar, cu 18-1, însă marea majoritate a golurilor le-au reuşit în jumătatea a doua, în sferturile III şi IV. Dunca şi Samuilă au fost de această dată golgheteri, tot cu câte trei reuşite la activ.

În penultima etapă, campionii au primit replica studenţilor bucureşteni de la Sportul, poloiştii cu care au reuşit scorul turneului, 26-4. A fost un galop de sănătate pentru orădeni, care s-au impus cu 7-0, 8-1, 4-2 şi 7-1 pe reprize. Ghiban, Samuilă şi Chioveanu, cu câte 4 goluri au fost cei mai eficace de această dată.

În fine, în ultima etapă, formaţia CSM Digi a întâlnit duminică echipa Dinamo, o formaţie, care, alături de Steaua, luptă pentru poziţia secundă a ierarhiei. Mult mai echilibrată de această dată disputa, a fost adjudecată până la urmă tot de orădeni, care s-au impus la limită, cu scorul de 10-9. Pe reprize a fost 3-3, 0-2, 5-1 şi 2-3.

Orădenii şi-au adjudecat disputa în sfertul III, pe care l-au câştigat clar cu scorul de 5-1, întorcând rezultatul de la pauză, care era favorabil dinamoviştilor, cu 5-3. Secretul acestui sfert al III-lea, câştigător pentru campioni, a fost o apărare bună şi precizia aruncărilor de la distanţă. Principalul marcator al disputei a fost Nicolae Diaconu, cu 3 goluri.

Prin această evoluţie, triumfală, de la Cluj, dar coroborat şi cu rezultatul de egalitate, 7-7, înregistrat între principalele urmăritoare, formaţiile bucureştene Steaua şi Dinamo, CSM a luat o serioasă opţiune la adjudecarea unui nou titlu.

Din fericire, şi cealaltă grupare orădeană din competiţie, CS Crişul, a avut o evoluţie bună în partea secundă a turneului clujean, pe lângă înfrângerile fireşti, suferite în disputele cu CSM şi Steaua, a reuşit să învingă însă, şi chiar destul de clar, formaţiile cu care se luptă pentru ocuparea poziţiei IV, Rapid şi Poli Cluj.

În jocul din etapa a IV-a, cu giuleştenii, elevii antrenorului Eugen Băjenaru, s-au impus cu 10-6, după ce şi-au adjudecat trei din cele patru sferturi, la pauză conducând cu trei goluri, scor 6-3. De remarcat în acest joc evoluţiile bune ale lui Şifrea şi Paleacu, fiecare fiind autor a câte 3 goluri.

După înfrângerea din etapa a V-a din faţa concitadinilor de la CSM, în runda a VI-a, a urmat pentru Crişul jocul cu echipa gazdă, Poli Cluj, formaţie pe care a învins-o la o diferenţă de 8 goluri, cu 10-2, primul sfert fiind total la discreţia tinerilor jucători orădeni, care au marcat de 5 ori, neprimind, în schimb, nici un gol. De asemenea, şi ultimul sfert a fost foarte bun pentru jucătorii antrenaţi de Eugen Băjenaru. S-a remarcat, în special, Sfârle, autor a 3 goluri.

În ultima etapă a turneului clujean, jucătorii de la Crişul nu au mai putut emite pretenţii în faţa Stelei, cedând la 9 goluri, cu 3-12.

Cu toate acestea, tânăra echipă orădeană, CS Crişul, rămâne pe poziţia a IV-a a ierarhiei, înaintea ultimului turneu, programat anul viitor la Arad şi se constituie surpriza campionatului, având mari şanse de a intra, în premieră, în play-off.


Rezultatele etapelor IV-VII ale turneului cu numărul 3 al Superligii Naţionale de polo (Cluj Napoca, 14-18 decembrie):
Etapa a IV-a:

RAPID BUCUREŞTI - CRIŞUL ORADEA 6-10 (2-3, 1-3, 1-2, 2-2)
Marcatori:
Rapid: Vrânceanu 2, Dumitraşcu 1, Ghiţă 1, Mateiaşi 1, Samson 1
Crişul: Tifrea 3, Paleacu 3, Sarkozi 2, Sfârle 1, Olcean 1.

SPORTUL STUDENŢESC - STEAUA BUCUREŞTI 7-20 (1-6, 3-3, 2-5 1-6)
Marcatori:
Sportul: Neac;u 2, Orăşteanu 2, Iordan 2, Bogan 1.
Steaua: Cotrău 4, Oanţă 3, Stan C. 2, Matei B 2, Stan A 2, Deacu 2, Popescu Pavel 2, Gheorghe 1, Gospodinov 1, Toacă 1.

CSM DIGI ORADEA - AMEFA ARAD 21-5 (5-1, 5-2, 4-1, 7-1)
Marcatori:
CSM Oradea: Samuilă 3, Diaconu 3, Popoviciu 3, Creţu A. 3, Baidoc 2, Dunca 2, Ghiban 1, Kadar 1, Monostori 1, Csaszar 1, Chioveanu 1.
Amefa Arad: Laza 4, Vancsic1

DINAMO BUCUREŞTI - CS POLI CLUJ 24-5 (5-0, 8-1, 5-2, 6-2)
Marcatori:
Dinamo: Goanţă 5, Necşulescu 4, Ianc 3, Gergescu A, 2, Teohari 2, Matei Alex. 2, Robu 2, Orzoiu 1, Ciobanu 1, Demeter 1, Enescu 1.
Poli Cluj: Negruţă 2, Cîmpianu 1, Baloga 1, Gadrabura 1.


Etapa a V-a:

CRIŞUL ORADEA - CSM DIGI ORADEA 1-18 (1-3, 0-2, 0-5, 1-8)
Marcatori:
Crişul: Sarkozi 1
CSM Digi: Dunca 3, Samuilă 3, Baidoc 2, Diaconu 2, Monostori 2, Kadar 2, Ghiban 2, Chioveanu 1, Creţu A. 1.

POLI CLUJ - SPORTUL STUDENŢESC 11-13 (2-5, 4-3, 2-1, 3-4)
Marcatori:
Poli Cluj: Sîrcă 3, Jurcă 2, Baloga 2, Tocan 2, Vincze 1, Cîmpianu 1
Sportul: Orăşteanu 5, Pandelea 2, Iordan 2, Bogatu 2, Neacşu 1, Militeiov
În repriza a 4-a, min 0,01, jucătorul Neacşu, din echipa Sportul Studenţesc, a fost eliminat definitiv din joc, cu drept de înlocuire, pentru joc agresiv (lovire). Este recidivist - suspendat pentru două etape.

AMEFA ARAD - RAPID BUCUREŢTI 6-6 (2-2, 2-0, 1-2, 1-2)
Marcatori:
Amefa: Laza 2, Vancsic 1, , Forj 1, H[lm[gean 1, Szabadai 1.
Rapid: Samson 3, Dumitra;cu 1, Costea 1, Mateiaşi 1.

STEAUA BUCUREŞTI - DINAMO BUCUREŢTI 7-7 (2-3, 2-1, 1-1, 2-2)
Marcatori:
Steaua: Gospodinov 2, Toacă 1, Giuclea 2., Cotrău 2
Dinamo: Matei Alex 3, Goanţă 1, Ianc 1, Georgescu Ad 2


Etapa a VI-a:

CS POLI CLUJ- CRIŢUL ORADEA 2-10 (0-5, 1-1, 0-1, 1-3)
Marcatori:
Poli Cluj: Jurcă 1, Sîrcă 1
Crişul Oradea: Sfârle 3, Olcean 2, Freundlich 2, Maczko 1, Tifrea 1, Sarkozi 1.

SPORTUL STUDENŞESC-CSM DIGI ORADEA 4-26 (0:7, 1:8, 2:4, 1:7)
Marcatori:
Sportul Studenţesc: Pandelea 3, Orăşteanu 1
CSM Digi: Ghiban 4, Samuilă 4, Chioveanu 4, Buşilă 3, Creţu A 3, Dunca 3, Diaconu 2. Kadar 2, Monostori 1.

STEAUA BUCUREŢTI - AMEFA ARAD 12-4 (4-1, 3-0, 2-2, 3-1)
Marcatori:
Steaua: Gheorghe M. 4, Cristescu 3, Toacă 2, Cotrău 2, Deacu 1,
AMEFA: Vancsic 1, Forj 1, Covacs 1, Hălmăgean 1

DINAMO BUCUREŢTI - RAPID BUCUREŢTI 15-3 ( 6-0, 4-1, 2-0, 3-2)
Marcatori:
Dinamo: Teohari 4, Georgescu A 3, Necşulescu 2, Goanşă 2, Robu 1, Demeter 1, Matei Alex 1, Ciobanu 1
Rapid: Dobre 1, Vrânceanu 2


Etapa a VII-a:

AMEFA ARAD - CS POLI CLUJ 9-6 (2-3, 3-1, 1-2, 3-0)
Marcatori:
AMEFA: Bălţean 3, Furj 2, Vancsic 1, Hălmăgean 1, Laza 1, Gergelyfi 1.
Poli Cluj: Cîmpianu 2, Jurcă 1, Baloga 1, Sîrcă 1, Vincze 1

RAPID BUCUREŞTI - SPORTUL STUDENŢESC 8-7 (2-3, 3-1, 2-1, 1-2)
Marcatori:
Rapid: Mateiaşi 2, Dumitraşcu 1, Dobre 1, popa 1, Costea 1, Ghiţă 1, Samson 1.
Sportul: Orăşteanu 3, Bălănescu 1, Iordan 1, Pandelea 1, Militeiov 1

CRIŞUL ORADEA - STEAUA BUCURESTI 3-12 (1-4, 1-3, 0-3, 1-2)
Marcatori:
Crişul: Maczko 1, Sarkozi 1, Paleacu 1.
Steaua: Gheorghe M. 3, Stan A. 2, Toacă 2, Popescu Pavel 2, Matei B. 1, Stan C. 1, Gospodinov 1.

CSM DIGI ORADEA - DINAMO BUCUREŞTI 10-9 (3-3, 0-2; 5-1, 2-3)
Marcatori:
CSM Digi Oradea: Diaconu 3, Kadar 2, Ghiban 1, Chioveanu 1, Baidoc 1, Buşilă 2
Dinamo: Matei 2, Goanţă 2, Robu 1, A. Georgescu 3, Ianc 1


Clasament:

1. CSM Digi 21 20 1 0 61 p
2. Dinamo 21 16 2 3 50 p
3. Steaua 21 16 1 4 49 p
4. Crişul 21 8 1 12 25 p
5. Rapid 21 5 3 13 18 p
6. AMEFA 21 5 1 15 16 p
7. Sportul Stud. 21 4 2 15 14 p
8. Poli Cluj 21 4 1 16 13 p

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6516 RON
  • 1 EUR = 4.9768 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON