URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 30 IUNIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Imediat după Revoluție, din punct de vedere cultural, Oradea a intrat în Evul Mediu. Banii, atâți câți erau pe la Primărie, se împărțeau după criterii strict politice. Veneau udemeriștii cu ONG-urile lor, pediștii la fel, mai pupau ceva bănet pesediștii și liberalii și cu asta, gata. Când a ajuns Bolojan la Primărie s-a trecut în extrema cealaltă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ați votat la alegerile locale și europarlamentare?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul zaharat se definește ca un exces permanent de zahăr în sânge, adică hiperglicemie cronică, determinată de o rezistență progresivă a organismului la acțiunea insulinei, un hormon produs de către pancreas (care face să scadă glicemia).
26 Februarie 2011, 08:02

Baschetbaliştii de la CSM vizează cea de-a 14-a victorie din campionat

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După victoria de la Miercurea Ciuc, formaţia orădeană de baschet masculin CSM se reîntoarce în faţa propriilor suporteri şi sâmbătă, de la ora 18, primeşte, la Arena "Antonio Alexe", replica grupării oltene SCM Universitatea Craiova.

Meciul contează pentru etapa a 23-a a campionatului primei divizii şi trebuie câştigat de orădeni pentru a se menţine în graficul calificării pentru faza play-off. Calculele hârtiei sunt favorabile din acest punct de vedere gazdelor, care ocupă locul VI în clasamentul la zi, în timp ce echipa craioveană se situează şapte poziţii mai jos, pe locul XIII, cu numai 5 victorii, faţă de cele 13 ale orădenilor. Cuvântul de ordine pentru trupa lui Cristi Achim în această dispută nu poate fi, astfel, altul, decât: "niciun pas greşit".

Transferat în decursul acestei săptămâni, sârbul Bosko Stojakovic se pare că nu va juca în meciul cu oltenii, jucătorul având nevoie o perioadă de timp pentru acomodare.

Meciul CSM Oradea - SCM Universitatea Craiova va fi condus de un trio de arbitri format din Laurenţiu Grigoraş, Alexandru Anica şi Sorin Drugău.

Dintre celelalte jocuri ale etapei, interesante pentru orădeni vor fi şi disputele de la Mediaş, Braşov şi Timişoara, unde vor evolua câteva contracandidate ale CSM-ului pentru intrarea în play-off.


Etapa a 23-a a Diviziei A la baschet masculin:

CSM Oradea - SCM Universitatea Craiova
CS Energia Rovinari Târgu-Jiu - BC "Perla Harghitei" Miercurea Ciuc
BC Mureş Târgu Mureş - U Mobitelco BT Cluj-Napoca
CS Gaz Metan Mediaş - CSU Atlassib Sibiu
CSU Cuadripol Municipal Braşov - BCM U Piteşti
Baschet Club Timişoara - CSA Steaua Turabo Bucureşti
CS Otopeni - Politehnica Iaşi
CS Municipal Bucureşti - CSU Asesoft Ploieşti


Clasament:

1. CSU Ploieşti 41 p
2. U-Mobitelco BT 39 p
3. CSA Steaua Turabo 39 p
4. Gaz Metan Mediaş 37 p
5. BC Mureş 36 p
6. CS Municipal Oradea 35 p
7. BCM U Piteşti 34 p
8. CS Otopeni 34 p
9. CSU Atlassib 33 p
10. CS Municipal Bucureşti 32 p
11. BC Timişoara 32 p
12. Energia Rovinari 31 p
13. SCM CSS Craiova 27 p
14. Politehnica Iaşi 25 p
15. BC Perla Harghitei 24 p
16. CSU Cuadripol 23 p

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6516 RON
  • 1 EUR = 4.9768 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON