URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
04 Noiembrie 2011, 07:38

Baschetbaliştii de la CSM, o nouă victorie importantă în campionatul Diviziei A

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Echipa orădeană de baschet masculin CSM a deschis, joi seară, etapa cu numătrul 7 din cadrul campionatului Diviziei A.

Elevii antrenorului Cristian Achim au primit pe teren propriu, la Arena "Antonio Alexe", replica ilfovenilor de la CS Otopeni, echipă pe care au învins-o la o diferenţă de 9 puncte, după un meci aprig disputat, dar care a consemnat un uşor regres în jocul orădenilor, lucru recunoscut, la final, şi de antrenorul Cristian Achim, care a afirmat că "noi am jucat slăbuţ, iar Otopeniul şi mai slăbuţ".

Jocul a început mai bine pentru oaspeţi, care la jumătatea primului sfert conduceau cu 11-8, dar în partea a doua a primelor 10 minute orădenii au revenit şi au reuşit câteva puncte importante care i-au adus în avantaj, terminând chiar primul sfert la o diferenţă de 6 puncte, cu scorul de 18-12.

Sferturile II şi III au fost foarte echilibrate, iar acest lucru s-a reflectat foarte bine şi pe tabelă, ambele aceste sferturi încheindu-se la egalitate identică, cu 17-17.

În sfertul IV însă, cu o apărare bună şi cu câteva puncte înscrise de la distanţă, foarte importante în economia partidei, elevii lui Cristian Achim au reuşit să încline balanţa şi să câştige acest interval cu 25-22. Cu rezultatul final, de 77-68, CSM Oradea s-a impus astfel într-o partidă care s-a dovedit foarte dificilă, dar şi foarte bine venită, fiindcă rezultatul s-ar putea să conteze mult în economia finală a clasamentului.

O evoluţie foarte bună în această partidă a avut-o Saha Topchov, care s-a dovedit a fi şi principalul marcator al orădenilor.

"Mă bucur foarte mult pentru acest rezultat. Este o victorie la fel de importantă pentru noi, la fel ca cea cu Asesoftul sau cu Mureşul, fiindcă acest joc nu trebuia pierdut. A fost un recul în jocul nostru, dar e explicabil după consistenţa disputei de la Tg. Mureş", a mai declarat antrenorul Cristian Achim, la final.

Marcatorii CSM-ului orădean în acest joc au fost: Topchov, cu 21 de puncte, Navickas, cu 18 puncte, Pesic, cu 17 puncte, Markovic, cu 9 puncte, Maric, cu 5 puncte, Lazar, cu 4 puncte, şi Lupusavei, cu 3 puncte.

De la oaspeţi s-a remarcat, în special, Cortney Scott, cu 21 de puncte, secondat de Slobodan Popovic, cu 14 puncte.

În urma acestui rezultat, orădenii au urcat, cel puţin până sâmbătă, când sunt programate marea majoritate a jocurilor din etapa a VII-a, pe locul secund al clasamentului, la egalitate de puncte cu Gaz Metan Mediaş, de pe primul loc.


Programul etapei a VII-a Diviziei A la baschet masculin:

Joi:

CS Municipal Oradea CS Otopeni 77-68

Sâmbătă:

BC Timişoara CS Energia Rovinari (TVR3)
CSU Atlassib Sibiu CS Gaz Metan Mediaş (Digi sport)
CSU Ploieşti Politehnica CSS Unirea
U-Mobitelco BT CSS Giurgiu

Duminică:

CS Dinamo BC PH Csikszereda M. Ciuc (TVR3)
SCM Craiova BC Mures (Digi sport)


Clasament:

1. CS Gaz Metan Mediaş 6/0 12 p
2. CS Municipal Oradea 5/2 12 p
3. BC Timişoara 5/1 11 p
4. U-Mobitelco BT 4/2 10 p
5. BC Mureş 4/2 10 p
6. SCM Craiova 4/2 10 p
7. CSU Atlassib Sibiu 4/1 9 p
8. CS Municipal Bucureşti 3/3 9 p
9. CSU Ploieşti 3/2 8 p
10. BCM U Piteşti 2/4 8 p
11. CS Energia Rovinari 2/4 8 p
12. CS Otopeni 1/6 8 p
13. CS Dinamo 1/5 7 p
14. BC PH Csikszereda M. Ciuc 1/5 7 p
15. CSS Giurgiu 2/2 6 p
16. Politehnica CSS Unirea 0/6 6 p

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON