URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 30 IUNIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Imediat după Revoluție, din punct de vedere cultural, Oradea a intrat în Evul Mediu. Banii, atâți câți erau pe la Primărie, se împărțeau după criterii strict politice. Veneau udemeriștii cu ONG-urile lor, pediștii la fel, mai pupau ceva bănet pesediștii și liberalii și cu asta, gata. Când a ajuns Bolojan la Primărie s-a trecut în extrema cealaltă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ați votat la alegerile locale și europarlamentare?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul zaharat se definește ca un exces permanent de zahăr în sânge, adică hiperglicemie cronică, determinată de o rezistență progresivă a organismului la acțiunea insulinei, un hormon produs de către pancreas (care face să scadă glicemia).
06 Ianuarie 2012, 16:47

Baschetbaliştii CSM-ului vor disputa duminică un amical în Serbia

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După îndelungi căutări, conducerea clubului CSM Oradea a găsit totuşi un partener de întrecere pentru formaţia masculină de baschet în acest sfârşit de săptămână. Astfel, pentru că "dubla" din cupă cu CS Otopeni e deja istorie, echipa ilfoveană fiind retrasă din toate competiţiile interne, orădenii şi-au suplimentat locul gol lăsat de nedisputarea acestor partide cu un amical, ce va avea loc duminică, de la ora 11.30, în Serbia.

După ce în Ungaria nu au găsit un posibil adversar, având în vedere că în acest sfârşit de săptămână se reia campionatul în ţara vecină, conducătorii CSM-ului s-au orientat către Serbia, unde au găsit un adversar pe măsură. Este vorba despre formaţia Vizura Smederevo, echipă ce ocupă locul V în campionatul primei ligi sârbe, cu un bilanţ de nouă victorii şi cinci înfrângeri.

"Este o echipă bună, care face parte dintr-un campionat bun, cum este cel al Serbiei, jucătorii acestei ţări fiind recunoscuţi cu reale calităţi. Este un handicap pentru noi că nu jucăm în cupă, fiindcă astfel va fi mai greu să aducem jucătorii la standardele competiţionale înaintea primului joc oficial din noul an, programat pe 15 ianuarie, dar tocmai de aceea am ales un asemenea adversar pentru acest joc de verificare, să încercăm să ne revenim cât mai curând la standardele competiţionale", a declarat pentru BIHOREANUL antrenorul Cristian Achim.

De marţi, când echipa orădeană de baschet masculin a revenit la antrenamente s-a pregătit la Arena "Antonio Alexe", în sală, şi la Stadionul Tineretului, în aer liber. Sâmbătă va avea loc plecarea spre Smederevo, urmând ca meciul cu echipa ex-iugoslavă să se desfăşoare duminică de la ora 11.30.

"Reprezintă o mare performanţă pentru echipa noastră că ne-am calificat în premieră în final four-ul Cupei României. Chiar dacă am profitat de retragerea celor de la Otopeni, consider că aveam prima şansă în disputele cu ei", a mai precizat Achim, referitor la accederea echipei CSM între primele patru formaţii din cadrul Cupei României.

De asemenea, Cristian Achim a ţinut să aprecieze şi transferul realizat de orădeni în această iarnă. "Jucătorul Şibârnă este un baschetbalist pe care eu îl cunosc foarte bine de la loturile naţionale. L-am dorit pe acest jucător, fiindcă este un baschetbalist tânăr şi foarte bun, de perspectivă. Consider că ne-am întărit cu el", a subliniat tehnicianul CSM-ului.

Primul joc oficial din noul an pentru baschetbaliştii orădeni va avea loc pe 15 ianuarie, de la ora 19.30, pe teren propriu, în compania celor de la CSU Sibiu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6516 RON
  • 1 EUR = 4.9768 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON