URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 03 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cum să aibă magistrații vreun respect pentru cetățenii țării, justițiabili sau doar contribuabili, când arată dispreț până și față de instituțiile ei și de aleșii lor? Joia trecută, membrii Consiliului Județean Bihor și cei ai Consiliului Local Oradea au fost nevoiți să accepte rezilierea unui parteneriat încheiat în decembrie 2022 cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea al cărui scop viza sprijinul celor două administrații locale pentru ca Procuratura să aibă, pe bani europeni, un nou sediu. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
16 Iunie 2012, 13:08

Campionul de culturism Ion Marin a lansat prima sală cu program non-stop din Transilvania (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Timpul nu mai este o problemă! Campionul naţional de culturism Ion Marin a inaugurat vineri seară prima sală de culturism şi fitness cu program non-stop din Transilvania. "Există foarte mulţi orădeni care se plâng că ar dori să facă sport dar, peste zi, au programul foarte încărcat. Prin deschiderea acestei săli, acum ei se pot antrena oricând, fără nicio problemă", a declarat Ion Marin, preşedintele Clubului Sportiv Gym Mar Strong.

La deschiderea oficială a sălii au luat parte sportivi, membri ai clubului Gym Mar Strong dar şi personalităţi locale precum chestorul Liviu Popa, comandatul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor.

Mare, luminoasă şi ... discretă

Situată în plin centrul oraşului, sub blocul turn din strada Tudor Vladimirescu nr. 1, în fostul sediu al Administraţiei Finanţelor Publice a Comunelor Oradea, cea de-a zecea sală din lanţul Gym Mar Strong a fost pregătită la un nivel fără concurenţă în această parte a ţării. Luminoasă şi mare de circa 600 metri pătraţi, noua sală a fost gândită pe două nivele.

Dacă parterul a fost rezervat lucrului cu greutăţi, spaţiul destinat antrenamentelor de aerobic a fost amenajat la primul nivel pentru a oferi doamnelor un plus de intiminate. Astfel, în vreme ce împătimiţii antrenamentelor de culturism îşi vor putea pompa muşchii la nu mai puţin de 60 de aparate Technogym de ultimă generaţie, fetele îşi vor putea lucra corpul în antrenamente de step aerobic, zumba, tae-bo, dance aerobic sau pilates fără să se teamă de priviri indiscrete. Pentru doritoare Gym Mar Strong pune la dispoziţie inclusiv şedinţe de aero jump rebound (trambuline), filball (mingi), benzi elastice sau yoga.

Pentru pretenţioşi

Prima sală non-stop din Oradea este mai este dotată cu sală antrenamente cardio, vestiare cu saună pentru femei şi bărbaţi situate pe nivele diferite şi bar proteic. În plus, instructori sportivi calificaţi se vor ocupa de pregătirea abonaţilor sălii, iar la cerere clienţii vor putea beneficia inclusiv de instructor personal.

Inaugurată sub motto-ul "antrenează-ţi corpul pentru că în el vei trăi mereu", cea de-a zecea sală din lanţul Gym Mar Strong a fost concepută să satisfacă cele mai pretenţioase gusturi, astfel încât clienţii să poată savura din plin plăcerea antrenamentului. Mai mult decât atât aceasta este rodul unei dorinţe personale a campionului de culturism de a încununa cu o perlă lanţul său de săli sportive.

O faptă bună...

"Când eram mic bunicul meu îmi spune că în viaţă trebuie să faci o faptă bună care să rămână după tine. Pe vremea aceea, oamenii săpau o fântână la jumătatea distanţei dintre curtea lor şi stradă pentru ca trecătorii însetaţi să bea apă şi să-i pomenească. Astăzi, nu mai e nevoie să sap o fântână ca să las ceva în urma mea. Aceste săli de sport sper să concretizeze acea faptă bună de care vorbea bunicul", a spus Ion Marin.

Preşedintele clubului Gym Mar Strong a mulţumit colaboratorilor săi şi familiei pentru sprijinul acordat în crearea lanţului de săli sportive şi îndeosebi pentru efortul depus pentru inaugurarea la cele mai înalte standarde a primei săli non-stop.

Sala de sport de lângă Banc-Post îşi aşteaptă abonaţii, cu program non-stop, începând de vineri seară. Preţul unui abonament lunar este de 130 lei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
12 Comentarii
pentru Costi un cadou
Costi, cand este ziua ta ca vreau sa iti fac cadou un VALAU,esti foarte nasol,ce mananci de arati in halul asta,mananci doar paine si cucuruz?
Postat 19 Iunie 2012, 00:21 de Ioana
CE NASOLIE
MAMAAAA CE NASOL TE/AI FACUT COSTI,SE VEDE CA ESTI PRIETEN CU LUNGU,OAUUUUU CE TARE !!!!!!!PARCA VA VAD PE CENTRU CUM ARATATI UNUL LANGA ALTUL PORCU CU PURCELU!!!!!!!!!!!!MAMA,MAMA CE GUSA AI,CHIAR TU NU TE VEZI CUM ARATI?AI PUTEA CONCURA CA MISTER GRADINA ZOOLOGICA,DUTE LINISTIT CA SIGUR IEI LOCUL INTAI!!!!!TE FELICIT DE ACUM,FELICITARI GROFFF,GROFF!!!!!!!!!!!!!!!!
Postat 19 Iunie 2012, 00:14 de mamaaaaa
stefi@steif.ro
uiteo si pe * fiicasa ...incepe sa o scoata in lume pe piticanie..dupa ce a luat * in austria
Postat 17 Iunie 2012, 21:15 de stefi
funny
Marin cu recuperatorii si batausi lui Lungu si vezi cine Liviu Popa, faina combinatie. Se da de inteles.
Postat 17 Iunie 2012, 10:53 de fun
stud.
Inghesuita sau nu, la nivel de Oradea e mai mult decat suficient. Totusi nu suntem in Italia, Franta sau Germania. Singurul neajuns e preatul. 130 ron / luna nu e la indemana oricui. O fapta buna nu ar trebui sa vina niciodata singura: ar fi bine daca Marin ar face reduceri pentru elevi si studenti in tot lantul de sali. Sau macar pentru elevi.... asta ar fi cu adevarat o fapta buna.
Postat 17 Iunie 2012, 09:06 de alo
O faptă bună...
S-a trezit si porcu' de marin sa faca "fapte bune".......Singura fapta buna ar fii sa dispara odata de pa fata pamantului !!!
Postat 17 Iunie 2012, 06:48 de Dant
Personalitate?
Buna gluma cu chestoru personalitate! Iar începe sa se bage in seama tzaranoiul prieten al interlopilor
Postat 16 Iunie 2012, 23:19 de Ganteroiu
Personalitate?
Buna gluma cu chestoru personalitate! Iar începe sa se bage in seama tzaranoiul prieten al interlopilor
Postat 16 Iunie 2012, 23:18 de Ganteroiu
Oameni de seama la deschidere.
Interlopi și șeful politiei la deschiderea sălii.
Postat 16 Iunie 2012, 20:00 de Gicu
avicola s.a.
arata mai ceva ca bateriile de pui de avicola asa inghesuite. iar ca sa ajung ca cremvurstii aia cu doba din imagini, mersi, mai bine fac dans de societate cu bunica!
Postat 16 Iunie 2012, 19:26 de petrica
yoga
cine preda Yoga?
Postat 16 Iunie 2012, 17:11 de lia
MONOPOL
asta deja e MONOPOL :)))) specific nesatulilor, lasa si pe altii sa traisca nea MARIN, nu te satura D-zeu ***:))))
Postat 16 Iunie 2012, 16:24 de exagereza!
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6462 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON