URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 03 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cum să aibă magistrații vreun respect pentru cetățenii țării, justițiabili sau doar contribuabili, când arată dispreț până și față de instituțiile ei și de aleșii lor? Joia trecută, membrii Consiliului Județean Bihor și cei ai Consiliului Local Oradea au fost nevoiți să accepte rezilierea unui parteneriat încheiat în decembrie 2022 cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea al cărui scop viza sprijinul celor două administrații locale pentru ca Procuratura să aibă, pe bani europeni, un nou sediu. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
05 Iunie 2012, 16:01

Victorie cu repetiţie: Culturistul Ion Marin a câştigat pentru a doua oară consecutiv titlul de campion naţional (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Campionul orădean Ion Marin, preşedintele Clubului Sportiv Gym Mar Strong, a câştigat pentru a doua oară consecutiv titlul de campion naţional la categoria plus 90 kilograme, în cadrul Campionatului Naţional de Culturism şi Bodyfitness Masters de la Şimleul Silvaniei. Desfăşurată în weekend, competiţia a reunit câte 50 de sportivi, toţi peste 40 de ani, la ambele secţiuni, masculin şi feminin.

"Pentru ediţia din acest an mi-am propus ca obiectiv şi câştigarea titlului de campion naţional la secţiunea open, dar cu două-trei zile înainte de concurs o răceală m-a scos din formă. Dacă nu m-aş fi îmbolnăvit cred că avem şanse să iau titlul şi la open", a declarat Ion Marin.

"Se poate!"

Cu o experinţă de trei decenii în sport, campionul orădean, în vârstă de 50 de ani, spune că şi-a dorit titlul de campion naţional pentru a demonstra că victoria de anul trecut nu a fost întâmplătoare şi pentru a da un exemplu tinerilor. "Am vrut să demonstrez că victoria de anul trecut n-a fost un accident şi să le arăt tinerilor orădeni că se poate face sport de performanţă şi la această vârstă", a spus Ion Marin.

Sportivul spune despre culturism că este un sport complex care implică multă muncă şi răbdare. "Ca să faci performanţă ai nevoie de foarte mulţi ani de muncă şi de răbdare, pentru că progresele sunt foarte mici, uneori invizibile. Cei care se înscriu în competiţii trebuie să muncească foarte mult, pentru că numai asta face diferenţa între învingător şi ceilalţi concureţi. Acesta este şi motivul pentru care vin la competiţii atât de puţini sportivi", a afirmat orădeanul.

Va urma

Culturistul Ion Marin a revenit în viaţa competiţională în 2011, după o pauză de mai bine de un deceniu, şi a reuşit în acelaşi an să câştige titlul de campion naţional la categoria master şi locul trei la campionatul naţional de culturism, seniori.

Pentru acest an sportivul şi-a atins deja obiectivul de a ajunge campion naţional la categoria master şi va concura în toamnă pentru titlul de campion naţional la seniori. Conform propriei declaraţii, Ion Marin va intra şi în acest an în competiţia pentru trofeul Hercule, după ce anul trecut a câştigat acest titlu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
kex
Tot un om de nimic ramane!
Postat 06 Iunie 2012, 17:10 de AB
@Felix
1. Nu e tot una ca cineva ia sau nu steroizi. 2. Steroizii sunt extrem de nocivi pt sanatate. 3. Uzul de steroizi inseamana furt. Ii furi pe ceilalti care concureaza cinstit. Cel care ia steroizi si concureaza, este un impostor.
Postat 06 Iunie 2012, 12:49 de Life
fata de bidon turtit
fata de bidon turtit
Postat 06 Iunie 2012, 12:42 de ada
naspa
structura = 0... ingust in umeri, talie lata, picioare subtiri.
Postat 06 Iunie 2012, 12:39 de body
bine ca poate si are timp
Altii la varsta lui sunt ramoliti, singurul lor tel fiind sa mai prinda ziua de maine. Daca ia sau nu steroizi e treaba lui, e sanatatea lui. Insa cert e ca atunci cand vine la sala, lucreaza, nu se joaca. In orice caz, trebuie apreciat efortul lui Ion Marin. Asa cum avem campioni in polo, judo, sau alte sporturi, iata ca avem si noi unul in culturism. Eu cred ca ar trebui sa mandrim cu asta.
Postat 06 Iunie 2012, 09:21 de Felix
pt cultura voastra generala
Looserilor, la fiecare campionat national se face test antidoping celor clasificati pe primele 3 locuri! De aceea putini sunt cei care indraznesc sa participe!!!
Postat 06 Iunie 2012, 09:17 de M
Invidie!?
Invidiosilor! Va e rusine cand va uitati in oglinda, asa-i?
Postat 06 Iunie 2012, 09:13 de Ale
pasarica
si cit l a costat spaga pe mosulica? apropo la citi steroizi a bagat in el, i se mai scoala?
Postat 05 Iunie 2012, 23:52 de marinica
ha ha ha
de cand performanta include si steroizi ,asa cum face nea' Marin ?
Postat 05 Iunie 2012, 21:04 de adi berski
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6462 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON