URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 30 IUNIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Imediat după Revoluție, din punct de vedere cultural, Oradea a intrat în Evul Mediu. Banii, atâți câți erau pe la Primărie, se împărțeau după criterii strict politice. Veneau udemeriștii cu ONG-urile lor, pediștii la fel, mai pupau ceva bănet pesediștii și liberalii și cu asta, gata. Când a ajuns Bolojan la Primărie s-a trecut în extrema cealaltă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ați votat la alegerile locale și europarlamentare?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul zaharat se definește ca un exces permanent de zahăr în sânge, adică hiperglicemie cronică, determinată de o rezistență progresivă a organismului la acțiunea insulinei, un hormon produs de către pancreas (care face să scadă glicemia).
18 Septembrie 2011, 20:57

Spadasinii de la CSM Oradea sunt, din nou, campioni naţionali! (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cu o echipă mult întinerită faţă de ediţile anterioare, CSM Oradea a reuşit duminică să recucerească titlul naţional la spadă masculin. Deşi nu îi mai au în echipă pe Alexandru Nyisztor şi Arkosi Bertalan, orădenii, pregătiţi de antrenorul emerit Nicolae Ille, au reuşit să se autodepăşească şi să se impună în Superliga Naţională desfăşurată la Arena "Antonio Alexe", după ce în această vară şi-au adjudecat şi Cupa României, la Constanţa.

Performanţa scrimei orădene şi a antrenorului Nicolae Ille este cu atât mai mare cu cât echipa orădeană de spadă masculin este una relativ tânără, aflată în plin avânt de afirmare.

În Superliga de sâmbătă şi duminică de la Oradea, prima echipă a clubului CSM a obţinut 6 victorii şi o singură înfrângere, suferită, surprinzător în faţa Stelei, cu 39-45. "A fost un duş rece pentru noi confruntarea cu Steaua. A fost prima dispută de dimineaţă, ne-am crezut învingători de la început şi iată nu a fost aşa. Această înfrângere ne-a mobilizat şi mai tare însă, astfel că în confruntarea decisivă pentru titlul naţional, cu CS Satu Mare, am reuşit să ne impunem şi să recucerim titlul naţional pierdut anul trecut", a declarat pentru BIHOREANUL antrenorul Nicolae Ille.

După ce au învins LPS Craiova, cu scorul de 45-28, CSU Tg. Mureş, cu 45-36, Farul Constanţa, cu 45-25, CSM II Oradea, cu 45-18, şi Universitatea Craiova, cu 45-35, a urmat meciul decisiv, cu sătmărenii de la CS, care-l aveau în componenţă şi pe Arkosi Bertalan, unul dintre sportivii de bază ai orădenilor în anii anteriori, dar şi pe ungurul Fekete Attila.

Din fericire, mobilizarea exemplară şi dorinţa de a redeveni campioni naţionali a orădenilor a dat roade şi astfel elevii antrenorului Nicolae Ille s-au impus cu scorul de 45-39.

Sătmărenii au început bine confruntarea şi au condus destul de mult, datorită evoluţiei mai slabe a orădenilor din debut. Cu timpul însă CSM a revenit prin Tardi Otto şi Andrei Timoce, care i-au învins pe rând pe Arkosi Bertalan, scor 10-4, respectiv, Adrian Pop, scor 11-7. O evoluţie bună a avut-o şi Andrei Radu.

Demn de remarcat din confruntarea decisivă sunt victoriile lui Tardi Otto şi Andrei Timoce, care practic au readus titlul la Oradea, în urma unor victorii obţinute în faţa a doi spadasini foarte experimentaţi, ultimul, Adrian Pop, fiind chiar campionul naţional de la individual.

"Este o reconfirmare a şcolii de spadă orădene. După ce am schimbat generaţiile, mulţi nu credeau în noi, dar iată că am dovedit că la Oradea se face spadă cu adevărat de înalt nivel. Am demonstrat ca suntem cei mai buni. Şcoala mea de scrimă orădeană are valoare şi e cea mai bună din ţară. Am avut un an mai prost, 2010, datorită decesului soţiei, fuga lui Arkosi Bertalan şi pierderea titlului la Predeal pe mâna lui Nyisztor. Am schimbat generaţiile, am muncit din greu şi am gândit tactic fiecare meci în parte. Victoria este cu atât mai frumoasă cu cât a fost obţinută pe mâna lui Arkosi", a mai declarat tehnicianul Nicolae Ille.

De asemenea, aceasta performanţă le asigură orădenilor participarea în ediţia viitoare a Ligii Campionilor Europeni.

Echipa orădeană, devenită campioană naţională, a fost formată din: Tardi Otto, Tardi Zoltan, Tardi Zsolt, Andrei Radu şi Timoce Andrei.

CS Satu Mare, formaţie situată pe locul second i-a avut în componenţă pe: Adrian Szilagy, Arkosi Bertalan, Adrian Pop, Nagy Lehel şi Fekete Attila.

Pe locul trei s-a clasat CSU Tg. Mureş, care este formată din Nyisztor Csaki Alexandru, Rigo Robert, Bagozi Balint, Puşcaşu Paul şi Cirneci Cristian.


Clasamentul final al Superligii Naţionale de spadă masculin:

1. CSM Oradea
2. CS Satu Mare
3. CSU Tg. Mureş
4. CSA Steaua
5. LPS Craiova
6. U Craiova
7. Farul Constanţa
8. CSM II Oradea
Echipele Farul Constanţa şi CSM II Oradea au retrogradat în Divizia A.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6516 RON
  • 1 EUR = 4.9768 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON