URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
13 Octombrie 2012, 14:58

Spirite încinse la meciul Luceafărul - UTA: Certuri pe coridor, după ce oaspeţii au acuzat arbitrajul (VIDEO)

Echipa bihoreană de fotbal Luceafărul Felix a încheiat la egalitate jocul pe care l-a disputat sâmbătă, pe teren propriu, la baza sportivă de la Sânmartin, în faţa formaţiei arădene UTA.

La capătul unei lupte oarbe, cele două combatante au încheiat cu scor alb, 0-0, o partidă pe care la sfârşit fiecare dintre cei doi antrenori au văzut-o ca inechitabilă, prin prisma rezultatului. În realitate însă a fost un meci echilibrat, cu ocazii de o parte şi cealaltă, cea mai mare aparţinând totuşi gazdelor, în minutul 90+3, când Ianc, din lovitură liberă de la 20 de metri a trimis în bara transversală.

Un meci antrenant

Meciul a început cu un şut a lui N. Roşu, în minutul 5, care a tras de la 20 de metri, însă portarul Amadio a reţinut până la urmă balonul în doi timpi. După o luptă acerbă la centrul terenului, în minutul 29, tot Luceafărul a atacat, iar Blănaru a primit o pasă bună de la Bundea, dar a tras din 12 metri, uşor lateral dreapta, puţin peste poartă. În replică, un minut mai târziu, Neagu a centrat de pe stânga, Mintaş a respins balonul până la Laso, care, din 9 metri, a tras pe centrul porţii, iar Miron a reuşit să respingă. Ultima ocazie a primei reprize i-a aparţinut gazdelor, în minutul 44, prin Ianc, care a şutat de la marginea careului, lateral dreapta, însă Amadio a reţinut fără probleme.

În partea a doua, UTA a stăpânit ceva mai bine jocul, dar în minutul 58 Lupuţ a trimis un balon lung, Gligor a fost depăşit, Ianc a reluat din cădere, dar exact pe direcţia lui Amadio. În replică, în minutul 65, în urma unui duel în careu între G. Neagu şi Bogdan, arădeanul a căzut, dar centralul partidei a lăsat jocul să continue. La această fază, arădenii au cerut penalti, dar nu le-a fost acordat.

Două minute mai târziu, tot UTA a atacat şi Feussi a centrat de pe dreapta, Silvăşan a încearcat să reia cu călcâiul la colţul scurt, dar balonul a trecut pe lângă poartă. În minutul 70, după un corner al lui Laso, Silvăşan a reluat cu capul din mijlocul careului, dar Ianc a respins din zona liniei porţii. Momentele mai bune ale oaspeţilor din această perioadă a jocului s-au mai concretizat cu acţiunea din minutul 76, când Mărginean a tras de la distanţă, exact pe direcţia lui B. Miron însă.

Pe final, Luceafărul s-a apropiat mai mult de poarta adversă şi în minutul 83, pe un contraatac tăios al orădenilor, Blănaru a făcut o cursă de 40 de metri, a pătruns în careu, dar a întors greşit balonul pentru Lupuţ. UTA a replicat trei minute mai târziu prin Bîrză, care a centrat bine în careu, Silvăşan i-a luat faţa portarului lui Miron, dar balonul a trecut pe lângă poartă.

Ultima ocazie a jocului, şi cea mai clară, i-a aparţinut lui Ianc. Atunci, UTA putea să clacheze la ultima fază a meciului. Ianc a executat bine o lovitură liberă de la 20 de metri, Amadio a fost bătut, dar balonul a lovit transversala şi a revenit în teren.

... cu incidente

După meci, antrenorul oaspeţilor i-a reproşat, pe teren, arbitrului Marian Bordean din Sibiu, neacodarea unei lovituri de la 11 metri şi acordea cu uşurinţă a lovituri libere în favoarea gazdelor din prelungiri.

scandal luceafarul.jpgÎn drum spre vestiare, oficialii celor două echipe au avut discuţii aprinse, iar pe coridoare spiritele s-au încins de-a binelea (foto). În conflict a intervenit şi observatorul de joc, care a încercat să-i calmeze pe certăreţi, dar şi unul dintre arbitri, care a şi el a încercat să-i liniştească pe recalcitranţi, cu fluierul. Pe holuri au fost prezenţi inclusiv reprezentanţii forţelor de ordine, care însă nu au fost nevoiţi să intervină. Scandalul nu a degenerat şi s-a încheiat fără probleme.

"A fost un egal nemeritat, pentru că noi am controlat în totalitate jocul şi am avut foarte multe situaţii de gol, am avut şi o lovitură de la 11 metri, care, după părerea mea, a fost foarte clară şi nu a fost acordată. Gazdele şi-au creat o situaţie în minutele de prelungire, în urma unui fault de la 17 metri, oferit gratuit după părerea mea. Aceasta a fost singura lor ocazie de gol. În rest au fost câteva situaţii, care nu au pus în pericol poarta noastră", a declarat, după joc, antrenorul arădenilor, Adrian Falub.

În replică, tehnicianul gazdelor, Călin Moldovan, vede altfel jocul: "Ştiam că ne aşteaptă un meci foarte dificil, cu o echipă bună a campionatului, cu un lot de jucători care îndreptăţeşte UTA să spere la mai mult în clasament, faţă de locul actual. Chiar dacă nu am câştigat, vreau să felicit jucătorii pentru efortul depus, pentru atitudine. Dacă să ne gândim la raportul ocaziilor clare de gol, ne putem declara nemulţumiţi de rezultat. Eu zic că am avut cel puţin patru situaţii imense de gol, prin Blănaru, Lupuţ sau lovitura liberă din minutul 93".


Luceafărul Felix - UTA 0-0

Luceafărul: Bg. Miron - Mihuţ (min. 82 Andor), Mintaş, Letan, Achim - Lupuţ - Ianc, Bundea (min. 75 Popescu), N. Roşu (min. 60 G. Bogdan), C. Roşu - Blănaru. Antrenor: Călin Moldovan

UTA: Amadio - Ene, Matei, Gligor - Feussi, Mărginean, Lazea (min. 84 Bîrză), G. Neagu - Ct. Bucur (min. 60 Hiago), Laso - Silvăşan. Antrenor: Adrian Falub

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
din nou
Din nou Luceafarul este ajutata de arbitri
Postat 14 Octombrie 2012, 10:20 de puiu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON