URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 29 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Oradea este un oraș frumos ziua, iar noaptea de-a dreptul spectaculos. Asta, datorită iluminatului arhitectural care scoate în evidență splendoarea clădirilor Art Nouveau. De aceea, nu e totuna cum ne jucăm cu luminile în orașul care, de o bună bucată de vreme, se pretinde turistic.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, cu unele excepții, accesul la justiție nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. Dincolo de avocaţi sau de cheltuielile conexe procesului, de multe ori simplele taxe care sunt datorate statului pentru demararea unui proces fac iluzoriu accesul efectiv la justiţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
27 Martie 2011, 10:21

S-au stins luminile pentru Pământ (FOTO)

S-au stins luminile pentru Pământ (FOTO) S-au stins luminile pentru Pământ

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Clubul Rotaract a organizat sâmbătă seara stingerea luminilor timp de o oră, ca gest simbolic pentru a promova economia de energie. Cea de-a patra ediţie a "Earth Hour", organizată în Oradea s-a ţinut în faţa Primăriei, instituţie care a stins luminile la 20.30, lăsându-i pe cei aproximativ 100 de tineri orădeni veniţi să marcheze evenimentul doar la lumina lumânărilor.

Chiar dacă mulţimea nu s-a putut aduna în faţa Teatrului de Stat din principa lucrărilor din faţa clădirii, şi instituţia de cultură s-a alăturat iniţiativei şi a rămas în beznă, timp de o oră. "Earth Hour e un eveniment simbolic, care se organizează în toată lumea. În marile oraşe se stinge lumina timp de o oră, de la 20.30 la 21.30 pentru a se atrage atenţia asupra consumului de energie şi pentru a-i îndemna pe oameni ca în fiecare zi a anului să poată respecta resursele pământului şi să le protejeze. Pentru ele suntem cu toţii responsabili", a spus Ştefan Şerban, unul dintre organizatori.

În ciuda faptului că vântul puternic a stins rapid lumânările din faţa Primăriei, tinerii şi chiar şi copiii veniţi la "Earth Hour" au rămas să asculte melodiile cântate de formaţia de muzică medievală Ad-Hoc, iar apoi câţiva s-au încumetat la câteva jocuri "cercetăşeşti", iniţiate de grupul filialei din Oradea a Cercetaşilor României.

"Pentru mine acest eveniment este un semnal de alarmă pentru ceea ce se întâmplă cu consumul de energie, mai ales în România. Oamenii trebuie să vadă dacă pot trăi măcar o oră doar cu lumină naturală", a spus şi Sânziana Râşca, reprezentanta consiliului director al Cercetaşilor României de la Bucureşti.

Din partea Gărzii de Mediu sau a altor instituţii sau ONG-uri de protejare a mediului nu s-a prezentat nimeni la eveniment.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4629 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON