URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cum să aibă magistrații vreun respect pentru cetățenii țării, justițiabili sau doar contribuabili, când arată dispreț până și față de instituțiile ei și de aleșii lor? Joia trecută, membrii Consiliului Județean Bihor și cei ai Consiliului Local Oradea au fost nevoiți să accepte rezilierea unui parteneriat încheiat în decembrie 2022 cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea al cărui scop viza sprijinul celor două administrații locale pentru ca Procuratura să aibă, pe bani europeni, un nou sediu. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
07 Iunie 2013, 16:59

Orădenii care donează haine săracilor primesc la schimb o carte

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cluburile Rotaract şi Interact Oradea îi îndeamnă pe orădeni să doneze haine pentru sărmanii judeţului, oferind în schimb fiecărui donator câte o carte.

În cadrul proiectului "Jos textila, întoarce fila", membrii celor două cluburi vor fi prezenţi vineri şi sâmbătă în Moszkva Garden (fosta terasă Promesse a Hotelului Parc), între orele 16 şi 22, şi vor colecta donaţiile.

Orădenii sunt încurajaţi să ducă orice obiect vestimentar, inclusiv pentru copii, pentru că toate hainele adunate vor fi împărţite la centre de copii, familii sărace ori cămine de bătrâni.

Generozitatea orădenilor va fi răsplătită de organizatori cu cărţi din domenii diverse, de la beletristică la manuale, cărţi pentru copii ori cărţi de bucate.

Totodată, orădenii pot dona organizatorilor şi cărţi pe care membrii celor două cluburi să le ofere mai departe. În schimbul unui volum, fiecare donator va primi o limonadă proaspătă. Cărţile rămase neoferite vor ajunge, în final, la biblioteca din satul bihorean Lăzăreni.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
nu pot dona fara sa nu vedeti VOI !!
ha, ha, ha, ha, ha, ha, sta cineva sa va bea LIMONADA !!! ALA e prost rau sau SARAC !!! DONEZI si lucruri NOI nu neaprat RONGHIURI de pus in FOC :))).
Postat 08 Iunie 2013, 11:12 de :))))
Jos textila...
"Jos textila" are conotatii pornografice, daca un tampit s-a gandit la asta pentru numele unui proiect pentru ajutorarea sarmanilor... nu mai zic nimic. Vai si amar.
Postat 07 Iunie 2013, 21:41 de Emil
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6264 RON
  • 1 EUR = 4.9771 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON