URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 05 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum câteva săptămâni, am aflat că Primăria Oradea a încercat să pună mâna pe Casa de Cultură a Sindicatelor într-un mod nu tocmai ortodox, ceea ce pare impardonabil într-o țară ortodoxă, cum ne pretindem. De altfel, edilii nu sunt la prima tentativă de a pune mâna pe active care nu le-au aparținut, vezi și încercarea de a „naționaliza” Casa de Cultură a Tineretului.
Zic şi eu
Adrian Cris
În al 12-lea ceas, Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, ca președinte interimar. Spre deosebire de predecesorii săi, cum ar fi Ciucă ori Cîțu, nu impus de cineva de sus, ci propus de colegi, ca un colac de salvare pentru toți. Un detaliu pe care a ținut să-l spună deschis, fiindcă dacă aceștia nu se vor „alinia cu cetățenii”, va renunța la șefia partidului. Nu-și pune obrazul la bătaie ca să-l huiduie oamenii ori să ajungă subiect de miștouri, ca alții.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
28 Mai 2012, 18:55

Bolojan - gladiator în cel de-al doilea clip electoral (VIDEO)

În lupta cu ceilalţi pretendenţi la Primărie, edilul în funcţie, Ilie Bolojan, se promovează după motto-ul „Faptele fac diferenţa". Oamenii lui au lansat pe Youtube, săptămâna trecută, cel de-al doilea clip de campanie.

El prezintă realizările din oraş, printre care Centrul Civic, malurile Crişului, locurile de joacă, parcurile, parcările, zona Sovata, Parcul Liniştii şi altele.

Ca să-l facă mai atractiv, realizatorii au pus şi o melodie de background. Şi nu orice melodie, ci „Honor him", de pe coloana sonoră a celebrului film „Gladiatorul", în care Russell Crowe joacă rolul unui general roman care, după ce este sabotat şi familia îi este ucisă, ajunge gladiator şi îşi caută răzbunarea.

Compusă de celebrul Hans Zimmer, melodia a devenit la fel de celebră ca şi filmul. Iar acum, „acompaniată" de imagini cu parcuri şi străzi refăcute, îl ajută şi pe Bolojan în lupta cu „fiarele".

Inexplicabil, candidaţii celorlalte partide sunt extrem de slab promovaţi prin intermediul internetului şi al clipurilor video.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
70 Comentarii
faptele fac diferenta
Se vede o enorma dinferenta a orasului din 2008 si cel din prezent.Iar in clip este doar o parte din ceea ce sa facut in oras.Ar fi trebuit sa faca si un clip cu proiectele care vor fi desfasurate din prezent pe viitor.Sa vada oradenii cum va arata pe viitor orasul datorita acestui primar.Multumim Bolojan.
Postat 31 Mai 2012, 16:32 de daniel
Succes
Foarte tare clipul! Bafta, domnule Bolojan!
Postat 31 Mai 2012, 13:29 de Mihai
pam pam
Primarul Orasului Verde din Romania(actual) este cel mai bun.Bolojan nu e perfect dar macar ce isi propune si face.We\'ll see next.
Postat 31 Mai 2012, 12:41 de popadriana
Faptele fac diferenta
Un slogan pe masura. Dupa 4 ani se vad schimbari majore in oras. Bafta Bolojan!!!
Postat 30 Mai 2012, 21:44 de Carmen
Ilici
Afisele de campanie fac parte din seria "Ce gri era orasul, inainte sa-l betoneze Bolojan"
Postat 30 Mai 2012, 13:36 de AB
FAPTELE FAC DIFERENTA...IN BUZUNARELE ORADENILOR...JOS TIRANIA TAXELOR BOLOJAN
JOS TIRANIA TAXELOR MARCA PNL SI BOLOJAN ...FAPTELE FAC DIFERENTA IN BUZUNARELE ORADENILOR CARE DE CAND ESTE POLOJAN PLATESC MAI MULT PT ORICE! JOS BOLOJAN
Postat 30 Mai 2012, 12:22 de bibanu
Bravo Bolojan
Doar cei care nu vor nu vad tot ce a facut domnul Bolojan pentru acest oras! Felicitari domnule primar, Faptele fac diferenta iar noi va votam!!! Multumim pentru tot ce ati facut pentru noi oradenii
Postat 30 Mai 2012, 10:26 de Marius
chestionar pentru nevazatori
am cateva intrebari, caut intrebari: 1) numiti 3 taxe si impozite pe care le-a crescut Bolojan ? 2) cum se numeste orasul a carui primarie a fost premiata pentru transparenta achizitiilor publice din ultimii 4 ani ? 3) numiti primarul oradean care a atras 180 milioane de euro din fonduri europene catre oras ? 4) civilizatia presupune: a) noroi; b) garaje facute la nimereala; c) parcari asfaltate 5) numiti 2 parcuri noi aparute in oras in ultimii 4 ani ? daca raspundeti la aceste intrebari, mai am. nu e Bolojan perfect, nu vreau sa-l iau acasa cu mine dar ca primar si-a facut treaba.
Postat 30 Mai 2012, 08:50 de Cristi
@daria
daria, exista, cum sa nu existe. Exista cu strazi pline de gropi, exista cu spatii "verzi" insalubre si periculoase pentru copii, exista cu malul crisului infect, care degaja un miros care nu-ti prea permitea sa-l strabati pe jos, exista cu zone verzi neamenajate (gen Olosig), care aveau mult potential dar, neexistand interes sa fie reamenajat, era lasat in paragina. Pe langa toate astea, s-au mai facut multe drumuri noi de legatura (satelitului - splaiul crisanei), drumul ce leaga armatei romane de satelitului si multe altele. Sunt intr-adevar multi oradeni carora nu le place curatenia si ordinea. Nu-i condamn, sunt si ei oameni. Dar din cauza lor eu nu trebuie sa sufar, sa mi-l aduca inapoi pe pdl-ist care 4 ani sa nu faca nimic (au mai jost la putere, am vazut cu totii cate s-au facut si cum a aratat orasul). Exista intotdeauna, pentru ei ,varianta de a se muta la sat. Acolo nu se plateste parcarea, nu se plateste gigacaloria, nu se plateste mai nimic, Selina nu exista. Poate sa se gospodareasca fiecare dupa bunul plac.
Postat 29 Mai 2012, 22:37 de Marius
:)
de parca pana in 2008 cand a venil dl bolojan la putere, Oradea nu exista pe harta, minune mare, oradea a implinit 4 ani!
Postat 29 Mai 2012, 20:57 de daria
INCA 4 ANI ..
Videoclipul arata din pacate numai putin din ceea ce s-a facut pentru acest oras. Numai orbii si pd-istii nu vad cum s-a transformat orasul in bine. In loc sa apreciati ceea ce s-a facut bine in oras, condamnati si criticati. Felicitari Bolojan si succes in continuare!
Postat 29 Mai 2012, 18:31 de 201b
frustrarea
Observ ca frustrarea cu Selina continua. Oameni buni, ati fost voi la vreo licitatie pentru asfaltare/amenajare sau orice altceva pe care ati pierdut-o in favoarea Selina si v-ati simtit inselati ? Nu cred, drept urmare nu-nteleg de unde si frustrarea. Atata timp cat ei dau cel mai mic pret si calitate buna a lucrarilor, din partea mea sa ia toate licitatiile. Eu, ca oradean, MA BUCUR CA SE FACE CEVA, nu ca pe vremea PD-ului, cand orasul era plin de gropi, spatiile verzi se dadeau in concesiune la biserici samd. Sunteti caracterizati de obsesia tipica romaneasca, sa va doara ca aia au lucrari si sa trageti concluzii aiurea. Eu din cate am citit (sau mai bine zis N-AM citit) in presa, n-am vazut nicaieri vreo plangere la Autoritatea Nationala pentru reglementarea si monitorizarea achizitiilor publice. Eu consider ca n-am citit despre asemenea fraude pentru ca n-au existat. Daca era ceva putred, se gasea careva concurent sa faca plangere, sunt sigur de asta. Dar voi, postacii, neavand de ce altceva sa va legati, o tot dati pe asta cu Selina si gigacaloria.
Postat 29 Mai 2012, 16:24 de Marius
BoloGog
Clipul e sinistru, are imagini sinistre cu spatii de joaca de 5x5m printre blocuri, turbomegagiratia gandita inutila cu dosul, pomi taiati de pe malul Crisului. Mai potrivit era un requiem pentru fond. Imaginile erau mai potrivite daca undeva in coltul lor era cate o masina pe care sa scrie Selina, iar langa masina era un inginer care in timp ce facea cunostinta cu bolobocul, e surprins de primar, care-i intinde un plic si intreaba \"cum facem?\".
Postat 29 Mai 2012, 15:38 de AB
Bolojan e cel mai tare!
Bolojan a facut cel mai mult pt Oradea!!! merita!!!!!!!!! respect!
Postat 29 Mai 2012, 13:35 de oradea
tot Bolojan, ce sa-i faci
Bolojan..cel mai mic rau pt Oradea! Restul sunt vax! Dixit!
Postat 29 Mai 2012, 12:56 de un Oradean
mda
da gladiator pt ce??scumpit parcari!!!taxe mai mari!!iar toate proiectele facute din banii guvernului!!asta da gladiator ...de asa ceva are nevoie oradea nu??renunta bolojanee si nu mai iesi cu asemenea reclama!!
Postat 29 Mai 2012, 12:35 de flp
@Cristi
Nu sunt toti portocalii, sunt acelasi personaj, din moment ce apar postarile tot la 3-4 minute distanta, doar cu alt nume, inclusiv cei de la redactie atragand atentia la acest lucru. Nu apartin din nici un partid, dar pe mine ma intereseaza faptele... si in ultimii 4 ani acestea chiar se vad. Nu e Bolojan perfect, dar mi se pare cel mai credibil personaj in acest moment, si nu toate masurile luate au fost cele mai bune, dar erau necesare. Si vine cu niste masuri concrete, nu cu masuri fanteziste fara nici o acoperire reala.
Postat 29 Mai 2012, 11:50 de 401
@401
De multa vreme urmaresc postarile de pe aici. Sincer 401 tu de ce esti asa de sigur ca sunt portocalii toti ? ca sincer eu unul nu-mi dau seama. Mi se pare ca sunt parerile unor oameni care chiar nu sunt multumiti cu ceea ce se intampla acuma din diverse motive. Insa intrebarea mea e alta tu oare de la ce partid esti ca cele mai multe postari ale tale sunt atacuri directe la portocalii. Sa fii si tu vreounul de la PSD sau PNL? sau poate UDMR ? dar ma indoiesc de ultima varianta ca esti destul de coerent. Dupa parerea mea toti sunteti o apa si-un otet. Nimeni nu vine cu un plan bine pus la punct pe urmatorii 4 ani. Toti vor aduce himalaya in oradea si dupa ce sunt votati uita de toate promisiunile. Vrem pe cineva primar caruia sa-i pese de noi si sa ne reprezinte.
Postat 29 Mai 2012, 10:46 de Cristi
MESAj clevetitorilor
FAPTELE primarului Bolojan sunt evidente, iar vorbele goale ale comentatorilor de rea credinta se vor piede....pentru ca nu au un suport real! In zadar latrati !Pentru ca voi nu ati facut nimic pentru a schimba orasul in bine!Numai bisnite de tot felul sa va umpleti voua portofelu! Bolojan chiar are cu ce se lauda! NUMAI PROSTII NU POT ALEGE GRAUL DE NEGHINA!
Postat 29 Mai 2012, 09:59 de Iosia Nord
LAUDELE LUI BOLOJAN= SCUMPIRI TAXE SI NEREALIZARI
DA BOLOJAN SE LAUDA CU CE NU ESTE AL LUI...PODURI NIMIC(GUVERN,FILIP,PRIVAT) MALURILE CRISULUI(GUVERN) CETATEA(FILIP-UDMR) ANGIOGRAF(GUVERNUL ROMANIEI-CSEKE) PARCARI(A SPUS CA FACE 3 SI NU A FACUT NICI UNA) PARCARI INTRE BLOCURI(NE PUNE SA LE PLATIM SI TOT NU AVEM TOTI LOCURI DE PARCARE)...DAR SE POATE LAUDA CU PRETUL LA GIGACALORIE PE CARE L-A MARIT SI PLATIM CEL MAI MULT DIN TARA, CU TAXELE ENORME , CU PARCARILE CARE NU SUNT DAR SUNTEM AMENDATI SI NI SE RIDICA MASINILE, CU UN PARC INDUSTRIAL OCUPAT IN PROPORTIE DE 20% SI UNDE SE DAU SALARII DE 500 RON SI BINE INTELES SE POTE LAUDA CU SENSURI GIRATORII AIUREA FACUTE PT A BAGA O GRAMADA DE BANI IN BUZUNARELE SELINEI...CU ASA SE POATE LAUDA BOLOJAN....ESTE UN PRIMAR PEDEAPSA PT ORADEA....PLEACAAAAAAAAA!!!!
Postat 29 Mai 2012, 09:42 de raducu
multumim
Pentru prețurile enorme la apa, apa calda o platim de două ori (apa încălzită, apoi energia ....) să aibă salariu toate grasele de la Regie, cel mai mare preț pentru ridicarea gunoiului, .cel mai corupt secretar Vila (rămas de pe vremea lui Filip), pentru statuile cu naziști din parcuri pentru cel mai prost pavaj de pe pietonală.....
Postat 29 Mai 2012, 09:30 de levi
:)
E perfect normal faptul ca "Inexplicabil, candidaţii celorlalte partide sunt extrem de slab promovaţi prin intermediul internetului şi al clipurilor video".Ca sa ai ce sa promovezi prin intermediul internetului si al clipurilor video TREBUIE SA AI RELIZARI VIZIBILE SI SESIZABILE!!! Cea ce domnul Bolojan are DIN PLIN !!! vorba unui amic de-al meu: NU ORICINE POATE SA SE MANDREASCA CU ASA CEVA !!!
Postat 29 Mai 2012, 09:28 de Rustyi
Penibil
Ce clip penibil :))))) NU AVETI VOTUL MEU 100%
Postat 29 Mai 2012, 09:21 de Alina
TREZIREA!
UNII AJUNG MAI TARZIU LA PRIMARIA ORADEA SI DE ACEEA NU AU COMENTAT...ESTE MAI GREU SA TE TREZESTI PE ORA 8 DUPA CE CHFUIESTI PANA NU MAI STII DE TINE
Postat 29 Mai 2012, 08:59 de NICUSHOR
BG
Ai spune ca in perioada asta toti angajatii primariei au trecut in fisa postului,postari lingusitoare pentru incompetentul sef care le-a dat sporuri nesimtite din banii publici! Doar de asta s-au vopsit trotuarele orasului cu parcari contra cost, sa fie bani de prime si sporuri la sclavii care freaca menta prin primarie!
Postat 29 Mai 2012, 08:58 de Iou
postacii la lucru
bre, da cretinoizii de la pede sunt pe faza rau! bravo bah, postati-va de zor mizeriile ca altfel nu va plateste partidul!
Postat 29 Mai 2012, 08:53 de dan chira
du-te la leii din iosia
ACEST GLADIATOR BOLOJAN AR TREBUI SA MEARGA INTRE LEII DIN IOSIA ...LA CARE L-A MARIT GIGACALORIA DOAR PT CA EL DORESTE SA FIE MONOPOL ADICA O SINGURA FIRMA CARE SA DEA CALDURA IN ORADEA("O GANDIRE PUR LIBERALA")...ACEASTA NU ESTE O ADMINISTRARE IN SLUJBA CETATEANULUI...DAR PROBABIL ASA CEVA NU SE INVATA LA SCOALA IN ALESD
Postat 29 Mai 2012, 08:18 de andrei pavel
libera gandire , libera opinie....libertate pt oradea
nu mai fiti atat de comunisti oamenilor...pnl doreste sa existe o singura idee,o singura gandire...asa progresati voi?...sinteti niste mici bolojeni de alesd care nu mai gandesc singur
Postat 29 Mai 2012, 08:15 de ricardo gomez
MINCIUNI
marius...traiesti pe alta planeta?...spune-mi tu mie o firma care face ceva pe gratis...chiar ne vinzi gogosi...selina a deszapezit pt ca a primit o gramada de bani de la bolo sa fim seriosi...pt turbo giratia care numai ingreuneaza circulatia(aceasta asa zisa giratie) a primit scurt 2,5 milioane de euro...pt ce????o lucrare care era complet inutila...dar voi traiti in paradis in oradea doar ca va place sa fiti niste pupincuristi ca va pica si voia ceva...legat de podul sovata se stie foarte bine ca a fost proiectul pdl din 2008 a venit salvatorul din alesd si l-a executat..ca de obicei ii place sa se laude cu ce nu-i al lui...podul densusianu l-a facut GUVERNUL ROMANIEI, iar podul din velenta il face o firma privata(italiana parca) asa ca lasati-o mai moale cu podurile si cu bolojan al vostru eu stiu ca plateam 100 de lei intretinerea si acum platesc 250 numai pt asta ar trebui sa place el...sa-i crape obrazul de rusine , el crede ca oradea ii alesd....abia astept sa nu-l mai votez
Postat 29 Mai 2012, 08:11 de rica
PENTRU TOTI VACCINATII CONTRA LUI BOLO
VOTAM BOLOJAN!! NE PLACE MULT CUM ARATA ORASUL, VA MULTUMIM D-LE PRIMAR CA SUNTETI TRUP SI SUFLET PENTRU ORADEA, DIN PACATE NU TOTI ORADENII APRECIAZA ASTA, MULTORA LE PLACE MIZERIA SI SARACIA, POATE N-AU FOST MAI DEPARTE DE SATUL LOR NATAL UNDE N-AU VAZUT DECAT NOROI, SI ASA SUNT OBISNUITI ASA CA NU VA LUATI DUPA TOTI INAPOIATII SAU INJECTATII, CONTINUATI , NOI VA VOM SUSTINE!!! VETI CASTIGA PENTRU CA MERITATI!!
Postat 29 Mai 2012, 07:46 de adriana
gladiatorul cu sinofrisis
Trăim în cel mai scump oraș cu cele mai multe privilegii pentru unguri. Cât ne costă întreținerea celor 7 case făcute cadou UDMR-ului de către Primărie cu costurile de întreținere cu tot. (Românii n-au cuibușoare de nebunii plătite , tot din banii noștri).
Postat 29 Mai 2012, 07:18 de rozi
alegerii
pt. toti nemultumitii;de ce nu se muta inapoi din oras in locurile de unde au venit acolo au conditii ideale de parcare,incalzire pe gratis,fara impozite.
Postat 29 Mai 2012, 07:01 de doru
@Marius
Marius nu te stresa, ca e un prost care defapt se da mai multe persoane, daca te uiti mesajele sunt postate tot la 3-4 minute, cat ii ia sa scrie un mesaj, cu tot felul de afirmatii fara nici o baza reala. Inca asa jegosi de oameni nu am vazut in viata mea, sa puna oameni sa lase comentarii ca sa arate cat de multi PD-isti sunt in Oradea, ca hai sa fim seriosi, naiba voteaza cu Groza. Au condus destule mandate, atat in Oradea cat si la guvern, si nu ne-au ajutat cu absolut nimic niciodata, din contra, vezi si cazul parcului industrial, daca aveam un primar PD aveam parc la Paste... cel al Cailor, dar au incercat sa-l opreasca pe Bolo. PD-L... sunt doar niste mincinosi si niste frustrati!
Postat 29 Mai 2012, 03:32 de 401
concluzia part 2
P.S: Scuze pentru greselile de exprimare, dar am scris in graba
Postat 29 Mai 2012, 01:12 de Marius
concluzia part 2
ai nevoie de aprobari, planuri de finantare samd. A mai fost povestea cu podul sovata. A usurat extrem de mult circulatia pe restul arterelor si a scurtat drumul din iosia in rogerius. Normal, si acest lucru a atras critici din partea locuitorilor de pe sovata. Astfel ca, daca nu se face nimic e bai ca nu se face, daca se face e bai ca se face cu constructorul x samd. Cum am mai spus si mai jos, ce va face sa credeti ca Selina nu a castigat pe buna dreptate licitatiile ? Eu stiu de FOARTE multe lucrari in oras care nu sunt efectuate de Selina. Asa ca hai totusi sa apreciem ca Oradea a devenit un oras de care sa nu se fie rusine, si, chiar daca nu-l votati pe bolojan, nu mai scoateti argumente stupide doar de a va afla in treaba. P.S: Si nu Selina a dezapezit in iarna, contractul a apartinut lui RER. Daca a scos Selina utilaje de dezapezire, le-a scos pe cheltuiala proprie, nu pe a primariei. Primaria NU ARE CUM sa plateasca un serviciu, daca pentru acel serviciu nu a fost organizat in prealabil o licitatie.
Postat 29 Mai 2012, 01:11 de Marius
concluzia
E clar ca nici-odata nici-odata nu vor fi toti multumiti. Intotdeauna vor exista cetateni pe care-i doare ca trebuie sa plateasca parcarea, altii ca trebuie sa plateasca taxe samd. In orice oras de pe planeta se platesc taxe si impozite. In orice oras se platesc parcari. In orice oras se plateste gigacaloria. La noi intr-adevar s-au redus banii de la guvern, a crescut si pretul gigacaloriei. E NORMAL sa fiti nemultumiti, DAR inainte sa dati cu noroi incercati putin si uitati-va in jurul vostru. Nu cred ca sunt multe orase (mai mari ca Oradea) care au parcari subterane. Si totusi la noi se vor face. Nu cred ca exista multe orase in care in 4 ani de zile sa se construiasca 3 poduri (in 18 ani, de la revolutie pana a venit bolojan ca primar, nu s-a construit NIMIC). Scria cineva mai jos ca nu asta e o solutie sa redeseneze parcarile. Nu poti sa spui ca le redeseneaza, de exemplu pe sovata a daramat garajele pentru ca oamenii din zona sa aiba mai multe locuri de parcare. Dar nici asta nu e ok, pentru ca ii nemultumeste pe chiriasii garajelor. Un garaj subteran nu-l faci de pe o zi pe alta, necesita extrem de mult timp, chiar inainte de a-ncepe constructia (continui in postul urmator)
Postat 29 Mai 2012, 01:04 de Marius
primar?
echipa frumoasa Bolojan si Cornel, unu ii mincinos si celalalt betiv ...:)) astia doi vor sa conduca oradea...:)) cred k o sa ajungem la Rulikowski cu astia 2
Postat 28 Mai 2012, 23:56 de maria
pa pa Bolojan
nu e in stare sa scuteasca studenti de taxe, considera ca masina ii un moft. daca nu stie masina in ziua de azi ii o necesitate. Bolojan comunistu
Postat 28 Mai 2012, 23:52 de anamaria
gladiator
Gladiator in nici un caz mai bine zis un mincinos si un primar care nu stie sa puna decat taxe.
Postat 28 Mai 2012, 23:49 de alina
fara bolojan si pupincuristi
cornelus draga daca ai unpic de minte si viziune stii foarte bine ca un oras se poate dezvolta in jurul universitatii...dar cand noi punem taxe pt studenti nu mai am ce spune...dar ce sa ma astept de la niste oameni care vad doar amenzi taxe mari si mariri la gigacalorie...este trist ca unii nu vad dincolo de de gardul casei lor(traiti intr-o lume ingusta foarte ingusta)
Postat 28 Mai 2012, 23:46 de mircea din rogerius
Adio
deja cand il vad pe omul asta prin ziare sau tv mi se face greata..... hai Groza
Postat 28 Mai 2012, 23:45 de ana
@ mircea din rogerius
Daca ”studentul” munceste ca si mine, sa plateasca si el la fel. Sunt de acord sa aiba reduceri la OTL, la biblioteca, la cinema, etc etc. Despere tine acum: te-ai caracterizat perfect in primele cuvinte, e limpede ca nu te poti exprima decat foarte greu, ai cam chiulit la scoala iar in lipsa de argumente arunci cu jigniri. Chiar nu se merita sa-mi (mai) pierd vremea cu tine.
Postat 28 Mai 2012, 23:26 de cornel
ADFA
BOLOJANE DK ESTI ASA SIGUR PE TINE CEI CU HD.UL ASTA DE CAMPANIE
Postat 28 Mai 2012, 23:25 de FUEL
gagae
CAND Ai un milion euro de la selina pompati in pnl poti avea asa campanie..
Postat 28 Mai 2012, 23:24 de hsdfaet
diferente
nu mari diferente, ci FOARTE MARI DIFERENTE! incepem sa avem un oras frumos, curat si cat de cat civilizat (excludem pd-istii si razboinicul vuscan). va doare faptul ca se misca rotitele in Oradea sub Bolojan? Oras abandonat,furat si distrus timp de 20 de ani si readus la normalitate si integritate europeana multumita lui Bolojan!
Postat 28 Mai 2012, 23:23 de 201b
NISTE PROSTI(cornel si bolojan)
cornel...eu un tampit (de obicei nu am asemenea apelative la dresa unor persoane dar ESTI UN TAMPIT)omule deszapezirea este facuta de rer da ,dar in aceasta iarna pt ca nu s-a vrut sa faca fata si au tinut intentionat masinile oprite...a fost chemata firma selina salvatoare oradenilor si oradiei...asa ca a facut deszapezire...iar legat de student...daca cineva are bani d c sa nu poata beneficia de ei...in ziua de azi masina nu este un lux(asa cum gandesti tu COMUNISTULE cu bolojan cu tot) este o necesitate...multi studenti lucreaza si au masina de serviciu...de ce sa circulam toti cu otl daca avem masina...sa fim toti prosti si saraci pt ca asha vrea ingustul la minte de bolojan secondat de pupincuristul de tine?...mi-s scarba de oameni ca si tine
Postat 28 Mai 2012, 23:14 de mircea din rogerius
@ student
daca esti student atunci mergi pe jos sau cu OTL, spune-i la tati sa-si tina pt el masina
Postat 28 Mai 2012, 22:25 de cornel
@ mircea din rogerius
Bre gibonel, vezi ca vorbesti numai prostii. Deszapezirea si palntarile le face RER, podul l-a facut o firma din Timisoara, etc etc etc
Postat 28 Mai 2012, 22:23 de cornel
This is....Oradea :)
Faptele fac diferenta....la buzunar, da! :)))
Postat 28 Mai 2012, 22:13 de Cheliutza
nu mai votez bolojan
marius pe alecsandri se dau f putine amenizi...nu asta este problema problema este ca se fac parcari vopsinduse trotuarul si carosabilul...si avem parcare...sa fim seriosi nu merita sa platesti parcarea in oaradea pt ca platesti taxe si impozite+repet primaria nu imi ofera nimic in schimbul banilor...sunt jefuit....in oradea s-a furat la greu ...unde este concurenta in oradea daca selina face de la plantari de plante semoafoare deszapezire drumuri parcari poduri balustrade...tot cred ca imediat o sa ne vanda si aerul din oradea...asa ca nu voi vota bolojan chiar daca tu nu accepti alta parere si din pacate pt tine nu ai argumente pt ce spui...probabil nu prea exista inspiratie in sediul pnl la ora asta
Postat 28 Mai 2012, 22:10 de mircea din rogerius
bravo
nu sunt in nici un USL... ma doare doar ca oradenii nu apreciaza ceea ce se face pentru oras, ma doare ca pe concetatenii mei ii intereseaza doar cate lucrari a luat selina. Bravo, asta conteaza. Sa vina Groza, sa nu mai fie nici o lucrare in oras ! Si faptul ca dau vina pe primar ca n-au bani sau ca li se ridica masina. Si eu am luat O GRAMADA De amenzi de parcare, dar de aia nu incep sa dau vina pe primar ca nu am luat bilet de parcare sau ca am parcat neregulamentar. Locuri de parcare s-au facut si se mai fac (dar ne e greu intr-adevar sa ne deplasam 200 de metri pe jos, oradeanul vrea sa parcheze pe alexandri sa-i vada pitzipoancele masina.
Postat 28 Mai 2012, 22:00 de Marius
nu mai votez bolojan
dragi comentatori daca cineva nu are parerea dvs a usl-ului care este problema?credeti-ma ca nu am nici o treaba cu nimeni dar stiu ca platesc parcare in fata blocului, ca hingherii de masini ridica in nestire cu toate ca nu sunt locuri de parcare(tin minte ca bolojan a PROMIS ca face 3 parcari supra si subterane...si nu a facut nimic) stiu ca am inghetat in iarna asta in casa...si sigur nu am fost eu devina si bineinteles am ramas inzapazit la greu in oradea...lucru care nu mi s-a mai intamplat pana acum...asa ca va rog fruos pt mine un cetatean simplu BOLOJAN NU A FOST UN PRIMAR BUN...sa nu mai zic de alte taxe enorme si alte hotii....si observ ca ca voi usl-istii vreti sa va intoarceti la comunism sa fie o singura voce...nu acceptati alte pareri ceea ce este foarte trist
Postat 28 Mai 2012, 21:55 de mircea din rogerius
REGRET
Marius ... probabil tu esti postacul USL ... va doare ca ies la iveala mizeriile voastre ? ADIO USL !!!!!
Postat 28 Mai 2012, 21:49 de Jumara
bravo
P.S: Si chiar daca ar fi asa, sa fi luat TOATE licitatiile Selina, pe mine sincer nu ma-ntereseaza cine face lucrarile atata timp cat le face. Dar, probabil, romani fiind, va roade ca ala are lucrari si voi n-aveti bani de pacanele. In loc sa apreciati ca SE FACE ceva in orasul asta, injurati si denigrati ca ultimii boschetari pentru ca Selina ia multe lucrari.
Postat 28 Mai 2012, 21:49 de Marius
bravo
cum zicea cineva mai jos... iar au aparut postacii. Se vede in ce mizerie a lasat PDL-ul orasul acum 4 ani. Basistii nu au de ce sa se lege, si o aud tot pe asta cu Selina. Do*itocilor, voi chiar aveti impresia ca doar Selina castiga licitatii in orasul asta ? Ca ia foarte multe e adevarat, avand in vedere ca e cea mai mare firma din domeniu. Licitatia organizata de stat de ce-a castigat-o tot Selina ? Probabil pentru ca a oferit pretul cel mai bun...
Postat 28 Mai 2012, 21:46 de Marius
nu mai votez bolojan
l-am votat in 2008 dar acum nici nu ma mai gandesc sa il votez...ii o pacoste pt oradea...nici masina nu o mai pot parca in fata blocului
Postat 28 Mai 2012, 21:40 de mircea din rogerius
REGRET
regret ca in iunie 2008 mi`am pierdut jumatate de ora din viata ca sa merg sa il votez pe Bolojan ... m`a dezamagit complet
Postat 28 Mai 2012, 21:38 de Jumara
bolojan = hot ..pt selina
nu il mai suport pe mincinosul asta...se lauda numai cu ce au facut altii...nimic nu a facut decat sensuri giratorii date la selina...sensul turbo ii o pacoste pt circulatie...bolojan te rog pleaca de bunavoie
Postat 28 Mai 2012, 21:36 de ridichisicastravet
Primarul ramane
Cu toate ca nu l-am votat,dar in mod sigur il voi vota acum,primarul asta ma face sa nu-mi mai fie rusine ca sunt roman.Pentru asta,ii multumesc.
Postat 28 Mai 2012, 21:25 de Cititor
bolojan habar nu are
va fi cea mai trista amintire pt oradea...acest om cu ogandire atat de comunista si rigida nu avea cum sa gandesca o dezvoltare viabila pe termen lung....
Postat 28 Mai 2012, 21:25 de fireball
taxe
asta vrea sa ne aduca pe toti la sapa de lemn,cred ca sta seara de seara si se gindeste ce taxe sa mai puna,cum sa ne mai umileasca,pacat ca e din bihor
Postat 28 Mai 2012, 21:14 de luky
GLADIATOR
Asta trebuie dus in arena cu leii !!! Sa il manance !!!
Postat 28 Mai 2012, 21:05 de Bolostanca
PRIMAR?
Peste jumate din realizarile din clip sunt facute de guvern !
Postat 28 Mai 2012, 21:03 de cancan
afads
Bravo Bolojan. Votez Bolojan
Postat 28 Mai 2012, 20:19 de afasd
Postaci
Iar au aparut postacii de servici, si totusi guvernul a fost cel care a retras niste sume de bani din bugetul municipiului, asa ca din contra, ne-a pus bete in roate fostul guvern. PD-L lasati-ne!!!
Postat 28 Mai 2012, 20:12 de 401
Da lu Tarle?
Bani de la Guvern? Nici la Tarle nu i-au venit bani de la guvern pt AEROPORT, dupa cum stiti, si el a trecu la PDL. CUM PUTETI SPUNE CA la Bolojan, care a fost din alt partid decat PDL i-au venit mai multi bani ca la mincinosu de Tarle!
Postat 28 Mai 2012, 20:07 de Da lu Tarle?
Pe banii cui?
SI EU DACA ERAM PRIMAR, FACEAM MULT MAI MULTE, NU E GREU SA FACI DACA AI BANI. LA BOLOJAN I-AU VENIT BANII DE LA GUVERN , SI A FACUT CE AU INCEPUT FILIP SI GROZA.
Postat 28 Mai 2012, 20:00 de Ancutza
FAPTELE ALTORA FAC DIFERENA
FAPTELE ALTORA FAC DIFERENTA:SPITALELE GUVERNUL,CENTURA GUVERNUL,MALURILE GUVERNUL TAXELE=BOLOJAN!!!!!!
Postat 28 Mai 2012, 19:54 de fellix
Jurnalisti de 2 lei
Jurnalisti de cac*t care incearca sa denigreze singurul primar care a facut cu adevarat ceva pt oras. Va legati de un detaliu total cretinel. In primul rand muzica e placuta si nu are nici un vers sau ceva care sa creeze o impresie nasoala privitorului. De asemenea, orice melodie si-ar fi ales sigur ati fi comenatat, asa ca articolul e fara de prisos atata timp cand nu sunt discutate faptele dansului si nu muzica dintr-un clip. Jenant articol.
Postat 28 Mai 2012, 19:53 de Jurnalisti de cacao!
coment
Complet adevarat! Faptele chiar fac diferenta! Bravo Ilie!
Postat 28 Mai 2012, 19:32 de coment
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7393 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.012 RON