URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 04 MARTIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
M-am bucurat când am aflat că proiectul ce prevedea pictarea pereților de pe malul stâng al Crișului, în dreptul Primăriei, a fost declarat eligibil pentru bugetarea participativă. Și încă de pe primul loc. Din păcate, însă, Primăria a anunțat că nu va fi pus în practică, probabil pentru că are mici șanse să treacă de rigorile Comisiei de Cultură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cu o viteză amețitoare, așa-zișii „suveraniști” și „anti-globaliști” transformă globul într-o bombă gata să explodeze. Am văzut, acasă, ce s-a găsit la adepții lui Călin Georgescu, „patrioți” care propovăduiesc „pacea” și austeritatea „dacă”: un arsenal de arme de asalt și explozibili, bani în podele, înregistrări că au cerut fonduri unor afaceriști din afara țării promițându-le aurul din pământul acesteia, legături cu Ambasada Rusiei, documente ce atestă că iau lumină de la Moscova, poze cu criminali de război.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce vă așteptați să facă Ilie Bolojan în funcția de președinte interimar al României?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 18 februarie 2025, Curtea Constituțională a admis, cu majoritate de voturi, o excepție de neconstituționalitate vizând un text din Codul de procedură penală ce reglementează motivele pentru recursul în casație în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
01 Iunie 2014, 13:21

Santé, bonheur, champagne! Cavaleri-sabreri au deschis sticle de şampanie cu sabia la restaurantul Graf (FOTO/VIDEO)

România a intrat în asociaţia Frăţia Sabiei de Aur (La Confrerie du Sabre d'Or) ce reuneşte iubitori de şampanie care vor să păstreze tradiţia veche a deschiderii sticlelor cu ajutorul unor săbii speciale.

Aşa-zisa ambasadă a Frăţiei Sabiei de Aur a fost inaugurată, sâmbătă seara, pe terasa restaurantului Graf, în prezenţa unui număr restrâns de circa 30 de invitaţi, printre care şi marele maestru al Confreriei, Philippe Brugnon, precum şi alţi reprezentanţi ai asociaţiei din alte ţări, care au purtat veşminte de cavaleri.

În cadrul evenimentului a fost investită prima locaţie membră din România (Graf) şi au fost înnobilaţi mai mulţi cavaleri-sabreri care, pentru a-şi primi titlul, au făcut demonstraţii de deschidere a sticlelor de şampanie cu ajutorul sabiei, spre deliciul celor prezenţi.

Procedeul constă în lovirea gâtului sticlei de şampanie, care trebuie să fie cât mai rece, cu lama unei săbii, într-un anumit unghi, de 30-45 de grade, şi cu o anumită putere fără a face cioburi. Gâtul tăiat, cu tot cu dop, cade, iar băutura se toarnă din sticla retezată.

Tradiţia sabrării şampaniei s-a născut în vremea războaielor lui Napoleon. După victoriile izbutite pe câmpul de luptă, armata împăratului francez sărbătorea cu şampanie deschisă cu ajutorul săbiilor.

Printre primii sabreri din România se numără Marian Timofti, care a fost investit drept ambasadorul sabrer al ţării, precum şi Septimiu Crişan, somelierul Restaurantului Graf. Şampania deschisă de curajoşi în aplauzele participanţilor a fost servită apoi acestora din urmă, cu urarea "Santé, bonheur, champagne!" (sănătate, fericire, şampanie, n.r.).

Sâmbătă seara, invitaţii restaurantului au mai participat la degustări de vinuri de la Casa Cotnari şi la lansarea unui nou număr al revistei Vinul.ro.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
DA
ÎNTR-ADEVĂR E MARE NEVOIE DE CAVALERI ŞI ÎN ORADEA !!!!!!!!!!
Postat 02 Iunie 2014, 08:34 de ADINA
Re: SEPTIMIU CRISAN
Iar primul spărgător-şef de sticle din zonă nu mai e "plutaş" pe Criş ci "rafting guide" !?! Nu te lua prea tare în serios maestre, că aici e Forumul Bihoreanul, nicidecum "Enciclopedia Britanica" ... !?!
Postat 01 Iunie 2014, 19:34 de Carp III
SOMMELIER SI CONSULTANT RESTAURANT GRAF
Va rog mult sa corectati ceea ce va rugam in mesajul precedent. De asemenea Jean Claude Jalloux sa fie inlocuit cu PHILIPPE BRUGNON. vA MULTUMESC FRUMOS
Postat 01 Iunie 2014, 17:50 de SEPTIMIU CRISAN
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7667 RON
  • 1 EUR = 4.9774 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON