URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 05 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum câteva săptămâni, am aflat că Primăria Oradea a încercat să pună mâna pe Casa de Cultură a Sindicatelor într-un mod nu tocmai ortodox, ceea ce pare impardonabil într-o țară ortodoxă, cum ne pretindem. De altfel, edilii nu sunt la prima tentativă de a pune mâna pe active care nu le-au aparținut, vezi și încercarea de a „naționaliza” Casa de Cultură a Tineretului.
Zic şi eu
Adrian Cris
În al 12-lea ceas, Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, ca președinte interimar. Spre deosebire de predecesorii săi, cum ar fi Ciucă ori Cîțu, nu impus de cineva de sus, ci propus de colegi, ca un colac de salvare pentru toți. Un detaliu pe care a ținut să-l spună deschis, fiindcă dacă aceștia nu se vor „alinia cu cetățenii”, va renunța la șefia partidului. Nu-și pune obrazul la bătaie ca să-l huiduie oamenii ori să ajungă subiect de miștouri, ca alții.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
06 Aprilie 2013, 12:21

Parkour Oradea şi Roland Kiss nu au ajuns în finala "Românii au talent"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Prima semifinală a celui de-al treilea sezon al emisiunii "Românii au talent" a fost transmisă, vineri seara, în direct la Pro TV. Dintre concurenţii orădeni care au reuşit să treacă de preselecţii, în prima ediţie a semifinalelor au intrat în scenă trupa Parkour Oradea şi biciclistul Roland Kiss.

De altfel, tinerii de la Parkour Oradea au şi început show-ul. Totuşi, aceştia nu au reuşit să impresioneze. "După doar o săptămână aţi reuşit să ilustraţi o zi în trafic în Bucureşti", le-a spus Andi Moisescu.

La rândul său, Mihai Petre le-a mărturisit că şi-ar fi dorit un număr mai "exploziv" şi care să transmită publicului. Andra a fost mai indulgentă: "Eu vă iert că aţi avut emoţii. Aţi vrut să pară că e un joc, dar de fapt e multă muncă".

În schimb, biciclistul Roland Kiss a ştiut şi de data aceasta să ţină publicul şi juriul atent la acrobaţiile sale. Acesta şi-a arătat îndemânarea pe bicicletă sărind pe mai multe cuburi înalte dispuse pe scena "Românii au talent".

Pe parcursul emisiunii, cei 12 semifinalişti au putut fi votaţi prin SMS de către fanii lor. La final, publicul a decis că mai departe vor merge automat Gabriela Artene, care a uimit pe toată lumea cu vocea ei, şi mentalistul Vlad Grigorescu.

Pe locurile trei şi patru după voturi s-au clasat acordeonistul Rotari Ghenadie şi micul dansator Ştefan Orheanu, cei trei juraţi alegând că în finală va merge primul dintre ei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7393 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.012 RON