URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 11 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
15 Iunie 2013, 14:25

Bolizi şi "maşini turbate" la Aeroportul Oradea. Şoferi din toată ţara se întrec în "liniuţe" (FOTO / VIDEO)

Iubitori de adrenalină din toată ţara s-au strâns, sâmbătă, pe pista Aeroportului din Oradea, pentru a lua parte la una dintre etapele Campionatului Naţional de Accelerare, organizată de Asociaţia DragRacing Events.

Concursul a început înainte de prânz, fiind înscrise, deocamdată, în jur de 90 de maşini, cu motoare "tunate", adaptate curselor de "liniuţe", din mai multe zone ale ţării precum Bihor, Bucureşti, Timişoara, Arad, Satu Mare, Baia Mare, Cluj, Târgu Mureş sau Braşov.

"Vedetele sunt două BMW-uri M3 şi M5 cu motoare undeva la 800 de cai putere şi un Nissan GTR şi un Porsche cu motoare de câte 1000 de cai putere", a precizat organizatorul evenimentului, Cristian Deme.

Interesantă a fost însă şi o Dacie Logan cu motor de Renault, care a atras privirile competitorilor.

Deşi sunt un pic mai "leneşe" la demaraj, în competiţie s-au înscris şi maşini cu motoare diesel, având până în 350 de cai putere.

După ce au primit instructajul, piloţii au trecut să îşi testeze maşinile într-o atmosferă antrenantă, cu muzica tunând în boxe, întrecându-se câte doi în curse de câte 402 metri.

Singura problemă a fost pista, din cauza denivelărilor din ea unele maşini alunecând la demaraj şi ratând, astfel, cursa. "Aşteptăm şi noi cu interes reabilitarea pistei aeroportului, pentru următoarele ediţii ale evenimentului pe care l-am organizat cu sprijinul Consiliuului Judeţean şi conducerii Aeroportului Oradea", a mai spus Deme.

În jurul prânzului, în ciuda căldurii istovitoare, show-ul avea cam 200 de spectatori, dar oamenii continuau să vină.

Concursul este împărţit pe 14 grupe, în funcţie de capacitatea cilindrică a motorului, iar înscrierile se pot face inclusiv la faţa locului. Sesiunile de calificare în finala etapei au loc sâmbătă, până la ora 19, şi duminică, în prima parte a zilei, între orele 10 şi 12, pentru ca finalele să se desfăşoare duminică începând cu ora 12.

Preţul unui bilet pentru o zi costă 20 de lei, iar pentru ambele zile, 30 de lei. Elevii, studenţii şi pensionarii vor putea intra plătind 10 lei. Accesul publicului se va face prin punctul Rosa, mai exact locul unde a fost depozitat avionului lui Ion Ţiriac.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Liniute si-n oras ...
Din pacate, unii cretini se intrec si in oras, mai ales dupa miezul noptii. Stimate organ, ia vino matale pe Transilvaniei, colt cu Dacia, dupa orele 00.30, nu conteaza ziua din saptamana ...
Postat 16 Iunie 2013, 10:10 de Negative
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON