URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 05 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum câteva săptămâni, am aflat că Primăria Oradea a încercat să pună mâna pe Casa de Cultură a Sindicatelor într-un mod nu tocmai ortodox, ceea ce pare impardonabil într-o țară ortodoxă, cum ne pretindem. De altfel, edilii nu sunt la prima tentativă de a pune mâna pe active care nu le-au aparținut, vezi și încercarea de a „naționaliza” Casa de Cultură a Tineretului.
Zic şi eu
Adrian Cris
În al 12-lea ceas, Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, ca președinte interimar. Spre deosebire de predecesorii săi, cum ar fi Ciucă ori Cîțu, nu impus de cineva de sus, ci propus de colegi, ca un colac de salvare pentru toți. Un detaliu pe care a ținut să-l spună deschis, fiindcă dacă aceștia nu se vor „alinia cu cetățenii”, va renunța la șefia partidului. Nu-și pune obrazul la bătaie ca să-l huiduie oamenii ori să ajungă subiect de miștouri, ca alții.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
15 Noiembrie 2012, 10:35

"Bobociada" Universităţii: Studenţii au făcut acrobaţii şi au mimat partide de sex (FOTO/VIDEO)

Discoteca No Problem s-a umplut, miercuri seară, cu sute de studenţi. Asociaţia Studenţilor din Universitatea din Oradea a organizat o nouă ediţie a Bobociadei, adică balului bobocilor dedicat studenţilor din anul I.

În competiţia pentru titlul de Miss şi Mister Boboc s-au înscris 17 perechi de la diferite facultăţi. După ce au fost prezentaţi publicului şi juriului, tinerii au trecut rapid la prima probă, una surpriză, menită să-i "încălzească". Ei au trebuit să danseze pe un colaj de melodii anume pregătit, între cântecele care s-au auzit în difuzoare nelipsind celebra "Gangnam Style", care face furori la nivel mondial, dar nici manelele. Bobocii nu s-au dat în lături de la nimic, dansând pe orice melodie şi încercând să impresioneze juriul de la bun început.

Prima probă "oficială" a competiţiei a fost destinată fetelor, cărora le-a fost pusă în brâu o curea de care era atârnată o banană. Balansându-se din bazin, fetele au trebuit să prindă banana în gură. În timp ce unele boboace nu au reuşit să apuce deloc fructul, altele au făcut-o în doar câteva secunde.

Cele 17 perechi de boboci au trebuit apoi să convingă juriul prin aşa-numitele "momente artistice". Fiecare pereche a avut de interpretat un cuplu de personaje din basme ori din filmele de animaţie, precum Mica Sirenă, Cenuşăreasa, Morticia şi Gomez Adams, Frumoasa şi Bestia, Winnie the Pooh şi Piglet, Shrek şi Fiona, Tarzan şi Jane, Scufiţa Roşie şi Lupul, Superman şi Wonder Woman, Barbie şi Ken, Mickey Mouse şi Minnie, Tweety şi Silvester, Peter Pan şi Tinkerbell, Doamna şi Vagabondul, Aladdin şi Jasmine, Popeye şi Olive, Fred şi Wilma Flinstone.

Momentele artistice au constat, în mare, în dansuri combinate uneori cu "ingrediente" fierbinţi. Astfel, studenţii au aplaudat-o îndelung pe Minnie cea sexy, care nu s-a sfiit să-şi arate picioarele şi fesele, ori pe Tarzan şi Jane, care au mimat o partidă de sex.

Un moment îndelung aplaudat a fost cel al lui Superman şi Wonder Woman, care au făcut acrobaţii de gimnastică, încheiate tot printr-un act sexual mimat. Şi Doamna şi Vagabondul au mimat o partidă de sex, ce-i drept mai pudic, în spatele unui cearşaf.

Ultima probă a fost rezervată băieţilor, care au avut de extras dintr-o urnă un bileţel, iar obiectul scris pe răvaş trebuia adus de boboci pe scenă într-un minut şi jumătate. Astfel, studenţii au "cules" de la public cercei, pantofi, prezervative ori lubrifiant.

După deliberări, juriul a decis ca Miss Bobociada 2012 să fie Minnie cea sexy: Cristina Ruxandra, de la specializarea Marketing a Facultăţii de Ştiinţe Economice. Mister Bobociada 2012 a fost ales Milan Szlovak, student la Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei.

Cheful s-a încheiat cu un concert Nick Kamarera şi Alinka, studenţii distrându-se în discotecă până dimineaţa.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
32 Comentarii
Nu va ambalati, no` ! :))
Indiferent ca ne place sau nu, cu siguranta ca acele "banane" nu au fost puse acolo din intamplare. Un obsedat sexual nu este cel care intelege aluzia, care era de fapt evidenta. Am fi stupizi sa pretindem ca aceea nu avea nicio conotatie sexuala. Dar pentru asta nu trebuie sa le judecam. Suntem intr-o lume libera sa facem ce vrem. Nu vad de ce am comenta, avand in vedere ca nu au facut nimanui. Aceasta proba nu le face usuratice, ci alte actiuni. Prin urmare indiferent ca erau curve sau nu, puteau face asta doar de distractie. Nu fiti atat de aspri, acceptati diversitatea.
Postat 29 Decembrie 2012, 03:09 de Andreea
parasute
astea sar prima data sa se dea in spectacol.
Postat 19 Noiembrie 2012, 02:01 de bobocisme
fomiste
cu curul inainte si cu gura cascata...
Postat 18 Noiembrie 2012, 21:40 de line up here
@probe
proba cu banana a fost de-a dreptul injositoare. fetele nu trebuiau sa o accepte. ca sa nu mai vorbim de cele care au facut ce au facut din proprie initiativa.
Postat 18 Noiembrie 2012, 21:28 de com
vai de capul lor
nerusinatele astea ce premiu au luat ?
Postat 18 Noiembrie 2012, 20:44 de premiul rusinii
"cu bucilii" la atac !
LOL... arma secreta... bomba bacteriologica....
Postat 18 Noiembrie 2012, 16:53 de aha
femei sau femele ?
iata cat de apropiate sunt aceste concepte in cazul unora.
Postat 18 Noiembrie 2012, 16:48 de $$$$$$$$$$$$$$$$$$$$
putori
bai prostilor, tineri sau batrani... :))) kurve au fost si vor fi mereu. ele fac ceea ce e mai simplu. datul cu kuru... si cu muja...
Postat 18 Noiembrie 2012, 16:33 de elev
suferinzi nu mai pot de INVIDIE si prostie multa !
SEBY nu le explica unori IDIOTI cum sa si traiasca BOALA ca nu inteleg oricum :)))) ha, ha, ha, ha, ha, ha, felicitari BOBOCILOR , urmatorii :))).
Postat 17 Noiembrie 2012, 12:34 de vai de cei BOLNAVI s
parere
Se face din tantar armasar cu ajutorul unor poze facute la moment nepotrivit pe parcursul unor dansuri artistice si scenete. Bobocii NU sunt obligati sa faca aceste lucruri. Momentele artistice sunt gandite si pregatite de fiecare pereche in parte. "Partida de sex" mimata in sceneta "Doamna si Vagabondul" are si un mesaj educativ dat fiind faptul ca Doamna ramane "insarcinata" dupa asa zisa partida si este parasita de Vagabond. Nu inteleg care este problema cu banana... putea fi si o portocala sau un castravete sau orice alt fruct / leguma. Sunt de acord cu Dan, doar un obsedat sexual vede orice sex. Bobocii s-au pregatit foarte bine, au avut momente artistice aproape de un nivel profesional cu zeci de ore de probe si repetitii in spate.
Postat 17 Noiembrie 2012, 11:43 de Sebastian Phunk
univ din oradea- universitate de kkkkktttt
univ din oradea- universitate de kkkkktttt- cuib de kuuurvvve degenerrrate si labbbagii notoriii. decat somera- mai bine pe centura- se pregatesc fetele dupa asa univ de kkkkttt
Postat 17 Noiembrie 2012, 10:30 de oradean
o parere
Daca erau eleve mai ziceam si va dadeam dreptate. Dar sunt studente, ce va indoaie pe voi de grija lor. Tin sa cred ca cei ce au facut remarca asta privitoare la faptul ca bobociada a fost cu conotatii sexuale, nu sunt decat niste obsedati sexual. Un obsedat sexual vede in orice doar sex, chiar daca e un simplu dans sau un simplu obiect. Un articol scris din prea multa imaginatie bogata,parerea mea.
Postat 17 Noiembrie 2012, 09:35 de dan
...
Imi pare rau sa va anunt dar a fost o simpla distractie ... Asta nu inseamna ca daca ne distram (chiar si asa) nu invatam sau nu ne pasa de viitorul nostru ... iar la proba cu banana,noi boboacele nu suntem de vina cu absolut nimic ci doar cei din ASUO ... imi pare ft rau ca de noi va stiti lega dar de "divele" care apar pe la televizor cu toate pe afara nu zice nimeni nimic si inca le si promovati emisiunile uitandu-va la ele ... cu parere de rau dar voi promovati prin posturile voaste aceste lucruri !
Postat 16 Noiembrie 2012, 21:15 de Eu
tch
Intr-adevar, mizerie. Oamenii s-au obisnuit sa favorizeze mizeria, insa, tot mai mult, deci nu ii poti acuza pe tineri de lipsa de interes fata de opusul mizeriei si de placerea pe care o au fata de ea. Unii pot numai sa se mire, intrebandu-se "de ce?"
Postat 16 Noiembrie 2012, 21:03 de L C
VSM
Vai de noi!! Mi-e rusine sa zic ca sunt student la UO.
Postat 16 Noiembrie 2012, 20:55 de student UO
ce...
ce mizerie...
Postat 16 Noiembrie 2012, 14:12 de ioan
coarde
adevarul e ca viata studenteasca n-a dus lipsa de pramatii, niciodata.
Postat 16 Noiembrie 2012, 12:57 de @nimic nou sub soare
curvele...
dinastea care dadeau cu "pasarica" in stanga si in dreapta au fost si in vremurile trecute.
Postat 16 Noiembrie 2012, 09:56 de nimic nou sub soare
:)
Cu Geanina Miclaus eu as si face, nu doar as mima o partida de sex ... ca e buna rau de tot blonda :)
Postat 16 Noiembrie 2012, 02:28 de Gigel
Se vor trezi cu salariul minim/economie
Se poate si sex si distractie de bun gust; nu se exclud una pe alta dar fiecare in timpul/locul sau.Aici nu era nici locul nici momentul. Pe absolventii de "Oradie'" ii putem intalni la Flanco, Carrefour, Real, ShiengHeung,Celestica, etc.Muncesc la raionul de elecronice sau asambleaza electronice.Absolvent de "facultate" cu 740RON/luna.
Postat 16 Noiembrie 2012, 00:48 de CAtalin
chef de chef
ce sa mai zici vazand comentariile, decat saracii !!! la ei cheful se reduce doar la sex, ce lume interioara saraca au copiii astia, se duc in jos pe scara evolutiei...oare cum vor arata la 50 de ani daca acum sunt goi pe dinauntru? majoritatea studentilor sunt semianalfabeti din pacate, asta a produs Romania in 20 de ani...
Postat 15 Noiembrie 2012, 21:43 de eu
Moulen Rouge sau Red Light District?
Spectacolul i-a facut invidiosi pe "locatarii" stabilimentelor!! La asta ne pricepem de minune! Ca marea majoritate sint analfabeti, nu conteaza! The show must go on!
Postat 15 Noiembrie 2012, 21:30 de citizen
@eu
:))) nene, vorbim aici, totusi, de un chef. si, iata, ca tu esti ala cu putza mica si cu ciuda mare.
Postat 15 Noiembrie 2012, 21:26 de student
alo... alo...
pe aici pe la noi, p* a avut trecere dintotdeauna. a fost cum se spune la mare cautare, ceea ce e un lucru bun. poate ca mai la West, lucrurile au stat altfel din motive 'pidosnice'.
Postat 15 Noiembrie 2012, 21:19 de land
ce prost esti
mai studentule, ideea era ca noi pe langa sex mai suntem in stare si de altceva, dar tu se pare ca esti limitat numai la organe si pariu ca nici alea nu le stii ferici cum trebuie...nu e nimeni frustrat aici in afara de tine si ai creierul la fel de mic ca puta
Postat 15 Noiembrie 2012, 21:11 de eu
pt "batranii puristi"
lasa nene ca si pe vremea voastra era un cuplarai, mai ceva ca acuma. poate ca spectacolele erau altfel dar ce urma pe urma, intrecea "show-urile" din ziua de azi. am impresia ca sunteti cam frustrati. cred ca asa ati fost si atunci, :) voi cu ciuda altii cu p.da...
Postat 15 Noiembrie 2012, 20:48 de student
adio pensii
stiu ca nu are rost sa ne bagam aiurea in seama, ca noi nu intelegem libertatea de exprimare, dar din pacate, emancipatii astia sunt cei care ne vor plati pensiile peste 20 de ani...
Postat 15 Noiembrie 2012, 19:02 de fantozzi
saracii
ce trist, copiii astia nu mai stiu sa se distreze frumos...faza cu banana umilitoare pt fetele alea si nici una nu parea jignita; la cluj si chiar si la oradea mai demult, balul se tinea la casa de cultura si apoi la disco, cu spectacol in toata regula, dans, instrumente, trupe studentesti, colegi cu un talent aveau ocazia sa straluceasca,scenete inteligente de bun gust, invitati ca lumea (baniciu, holograf, poesis. etc) acum doar GROTESC si PROSTIE
Postat 15 Noiembrie 2012, 17:58 de generatia de aur
Vsm
Foarte bine zis Cantemir , din pacate este foarte adevarat .
Postat 15 Noiembrie 2012, 16:17 de Bunicu
m
nu trece multa vreme peste noi, si vor da cu capul de zidul tare al vietii...ha ha ha
Postat 15 Noiembrie 2012, 15:13 de marcell
Viitorii "intelectuali"
Astia-s viitorii "intelectuali" ai "Orazii": niste zombies spalati pe creier cu desene animate americane, manelisti, obsedati sexual si exhibitionisti. Rusine, bai nea rectore si ceilalti "universitari, ca patronati/tolerati asa ceva! Astea nu mai sunt exceptii, vad ca devin regula. Mai exista la UO si studenti adevarati, care invata ca sa se perfectioneze ca specialisti si oameni, care nu-s numai cu bautura, etnobotanicele si cluburile in cap si care nu vorbesc ca la coada vacii?
Postat 15 Noiembrie 2012, 14:37 de Cantemir
bobociada 2012
Daca si asta e bobociada ....s-a cam dus de rapa moralitatea tinerilor nostri !!!
Postat 15 Noiembrie 2012, 11:31 de profesor UO
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7393 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.012 RON