URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cum să aibă magistrații vreun respect pentru cetățenii țării, justițiabili sau doar contribuabili, când arată dispreț până și față de instituțiile ei și de aleșii lor? Joia trecută, membrii Consiliului Județean Bihor și cei ai Consiliului Local Oradea au fost nevoiți să accepte rezilierea unui parteneriat încheiat în decembrie 2022 cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea al cărui scop viza sprijinul celor două administrații locale pentru ca Procuratura să aibă, pe bani europeni, un nou sediu. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
23 Octombrie 2012, 12:47

Elevi de la "Traian Vuia" s-au dat în bărci, ca să cureţe Crişul de gunoaie (FOTO/VIDEO)

În cadrul proiectului "I love Crişuri", derulat de Administraţia Bazinală de Apă Crişuri, elevii din clasa a XI-a H a Colegiului Tehnic Traian Vuia au scăpat marţi de orele de la şcoală. Nu oricum, însă, căci liceenii s-au adunat de dimineaţă la sediul Salvamont, partener în proiect, unde au fost echipaţi adecvat, adică cu veste şi căşti, pentru a putea "descinde" cu 5 bărci pneumatice pe Crişul Repede.

"Aqua voluntarii" au curăţat gunoaiele de pe ambele maluri ale Crişului, în aval şi în amonte de Podul Sovata. Întrucât liceenii au recunoscut că n-au mai fost niciodată cu o barcă pneumatică pe o apă, au avut parte de instructaj: cum să stea în barcă pentru a se asigura că nu cad în apă şi cum să vâslească.

După ce liceenii au fost echipaţi, şeful ABA Crişuri, Dumitru Voloşeniuc, a decis că nu stă deoparte să privească cum elevii curăţă râul. Aşa că a cerut o vestă şi o cască, pentru a se putea urca în barcă, chit că era îmbrăcat la costum şi cravată.

"Acţiunea de ecologizare e necesară pentru că ai noştri concetăţeni nu conştientizează că trebuie să aibă grijă de mediu şi aruncă PET-uri şi pungi în apă. Şi după ce s-au investit milioane de lei în amenajarea malurilor, e plin de gunoaie pe apă care strică tot aspectul", a precizat Voloşeniuc.

Dacă în primele minute când au ajuns pe apă, liceenii s-au "acomodat" cu vâslitul, dar şi cu senzaţia trăită, după ce şi-au dat seama de cum merg lucrurile voluntarii au început să facă treaba pentru care se aflau acolo şi au curăţat gunoaiele din stufărişul de pe malurile Crişului. În două ore, liceenii au adunat trei metri cubi de PET-uri şi 15 saci de deşeuri.

Ca o răsplată pentru efortul lor, elevii vor face gratuit o tură de rafting, în primăvară, la Vadu Crişului, datorită partenerului ABA Crişuri, firma Master Adventure.

Din 2011, de când a fost demarat proiectul "I love Crişuri", au fost organizate peste 30 de acţiuni de voluntariat de mediu, igienizându-se aproape 50 de km de cursuri de apă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
profesori uitati
Poate ca ar fi meritat sa dat si numele profesorilor care au organizat aceasta activitate. Meritau din plin!
Postat 23 Octombrie 2012, 18:48 de ioan
m3
Multumim.!!!!!
Postat 23 Octombrie 2012, 18:07 de me
Felicitari!
Felicitari tuturor participantilor. Daca actiunea s-ar repeta periodic incluzand si elevi de la alte licee sau, de ce nu, si alt tip de voluntari, ar fi excelent. Poate asa si concitadinii nostri certaci cu normele bunului simt nu ar mai arunca in Cris orice nu le mai este de folos. Felicitari!
Postat 23 Octombrie 2012, 17:31 de anticomunistul
Felicitari
Felicitari !!!
Postat 23 Octombrie 2012, 15:56 de alex
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6264 RON
  • 1 EUR = 4.9771 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON