Tokes, românii şi scuzele

În cea mai recentă ieşire publică, Laszlo Tokes s-a confesat că a ţinut doliu pe 4 iunie, ziua în care, în 1920, la Trianon era semnat Tratatul de Pace ce punea capăt nu doar primului război mondial, ci şi luptelor diplomatice care i-au urmat. "Noi, maghiarimea, şi în prezent trăim sub trauma acestei catastrofe istorice, şi considerăm că şi azi suntem nevoiţi să suferim consecinţele grave ale Dictatului de la Trianon", a zis Tokes.

Că pentru maghiari o pace pe care o duşmănesc din 1920 încoace e o catastrofă, asta pot înţelege. Dar zicerea că Trianonul ar fi un dictat, cum cu adevărat avea să fie în 1940 cel de la Viena, este o clară declaraţie de inamiciţie, o situare pe poziţie de adversitate.

Trianonul nu a făcut decât să repare una din cele mai lungi nedreptăţi, desfiinţând un stat artificial, Imperiul Austro-Ungar, în care înşişi ungurii erau cetăţeni de mâna a doua (supuşi împăratului de la Viena, care era automat şi rege al Ungariei). Trianonul nu a inversat rolurile dintre cei care au discriminat şi cei care au fost discriminaţi. Maghiarii nu au fost persecutaţi în ţările ai căror cetăţeni au devenit, păstrându-şi toate libertăţile politice, religioase, economice, culturale. Mai mult, pentru prima oară după secolul XVI, când a fost desfiinţată, Ungaria redevenea stat mulţumită tot Trianonului. E adevărat, nu unul uriaş, cum visa Kossuth, ci unul mic, normal, potrivit poporului maghiar, un stat în care, în sfârşit, acesta nu mai era minoritar.

După 93 de ani, Tokes a spus însă un lucru şi mai scandalos: românii "să-şi ceară scuze pentru aceste consecinţe tragice, pentru că maghiarimea a avut de suferit prin răpirea Transilvaniei de Ungaria, şi ar fi cazul să se ceară scuze pentru daunele spirituale, materiale şi demografice suferite".

Deşi unii cred că aserţiunea fostului episcop s-ar cuveni analizată de psihiatri, din respect pentru persoana acestuia consider adecvat, totuşi, un răspuns serios. Iar cel mai bun e întrebarea de ce ar merita maghiarii scuze? Doar pentru că au avut conducători proşti, care s-au aliat mereu cu cine nu trebuia până în pânzele albe, şi armate slabe, care au pierdut toate războaiele? Pe de altă parte, de când învingătorii cer scuze învinşilor? Vă închipuiţi America cerând scuze Marii Britanii că n-a vrut să-i fie colonie?

Obsedat de statutul de înfrânt al istoriei cu care l-au împovărat părinţii şi bunicii săi, Tokes nu suflă nici măcar o vorbă despre crimele comise de aceştia în trecut, şi nici nu vede că în prezent, în timp ce România e generoasă cu maghiarii, Ungaria sa rămâne, alături de Albania, unul din cele mai izolate state europene din punct de vedere etnic.

Civilizat, dar cu fermitate, aceste lucruri trebuie amintite lui Tokes şi celor ca el de fiecare dată când răstălmăcesc adevărul. În fond, merită lumina adevărului pentru că şi ei sunt ai noştri. Dacă nu compatrioţi, măcar concetăţeni şi concitadini.