Românii "are" talente

Clar: românul s-a născut artist! Sau, în cel mai rău caz, dacă pe unii Dumnezeu nu i-a blagoslovit cu vreun anume har al cântatului, jucatului, scălâmbăielii, îngânării, datului ochilor peste cap ori cu talentul de a face alte giumbuşlucării, le-a dat cel puţin vocaţie de spectator. I-a dotat cu darul chibiţului. Ce altceva să cred după ce, sâmbăta trecută, am văzut în faţa Teatrului sute de adolescenţi îngrămădiţi ca o turmă-n soare în faţa clădirii unde se desfăşura o preselecţie pentru emisiunea Pro Tv "Românii au talent"?

M-am nimerit pe acolo cam la un ceas după "12 trecute fix", ora anunţată pentru începerea show-ului, dar huiduielile teenager-ilor le-am auzit încă din Piaţa Unirii cu mult înainte. Când m-am apropiat, am încercat să pricep din ce pricină era ofticată mulţimea pe organizatorii Pro TV-ului. N-am izbutit. De intrarea pentru public n-am reuşit să mă apropii, fiindcă puştanii se îmbrânceau mai dihai decât "bătrânii" lor pe vremea Răposatului, când stăteau la cozi fericiţi că "s-a băgat ceva" şi în acelaşi timp panicaţi că "nu se ajunge la toţi". La intrarea artiştilor, alt obstacol: un bodyguard răcnea din străfundul six-pack-ului "Pe aici nu se trece!", refuzând să divulge chiar şi marele secret dacă marele eveniment începuse sau nu. Oricum ar fi fost, junimea isterizată nu voia să ştie decât una şi bună: că s-a strâns acolo să-şi etaleze care talentele, care ţoalele (pardon, să-şi susţină favoriţii), dar n-a putut nici să intre, nici să urmărească măcar pe un wall-screen ce se întâmpla înăuntru.

Nu mi-am propus să condamn pe nimeni (poate doar pe părinţii rămaşi acasă, cu meschina fericire că nu trebuie să asculte câteva ceasuri, dat la maxim, "Vara nu dorm") pentru faptul că ai noştri tineri gonesc după celebritate mai abitir decât după diploma de Bac sau decât după un "job". În fond, nu stâlpii societăţii au dat tonul la parvenire jucând teatru (la modul generic)? Nu politicienii, oamenii de afaceri şi piţipoancele lor învaţă generaţia Pro că nu ajunge nicăieri stând cu burta pe carte sau învăţând o meserie, şi că e mult mai rentabil să te "etalezi" în public, să trăieşti din "notorietate"?

Jur că fără strop de snobism recunosc şi puţinul câştig din povestea cu preselecţia: că măcar aşa o parte din elevii şi poate chiar dintre studenţii orădeni au putut vedea cum arată Teatrul pe dinăuntru. (Să sperăm, totuşi, că nu cu preţul unor stricăciuni).

Mă întreb, însă, cât va mai ţine păcăleala pe care ne-o servim unii altora, establishment-ul "cultural" şi de "entertainment" marelui public. Căci, în lipsa cuiva care să şi tragă "la şaibă", adică să producă ceva, nu doar să imite de dragul unei celebrităţi de-o vară, vom rămâne o naţie de "greieraşi", fredonând precum cubanezii "Samba si, trabajo no!". Şi asta, culmea, deşi declarativ tânjim să fim "ca nemţii".

Deocamdată încă mai e cum e. Încă ne mai râdem, dansăm şi cântăm, dar la iarnă ce ne-om face? Şi nu mă gândesc musai la anotimp, ci la vremurile ce vin.