Pledoarie pentru doctori

Cum să fie România altfel decât câş când fiecare mădular al ei funcţionează debil, crezând că poate supravieţui pe cont propriu?

Cu cel mai firesc bun-simţ, străbunii noştri puneau sănătatea înainte de toate, că "restul se cumpără". Ce-au ajuns urmaşii lor astăzi? Captivi în tot felul de corporaţii, se spetesc ca sclavii şi-şi cheltuie la tinereţe sănătatea pentru bani, amăgindu-se că la bătrâneţe şi-o pot răscumpăra din "profiturile" acumulate. Dar îşi mai aminteşte cineva de Ramona Cîciu, tânăra care acum câţiva ani murea de epuizare la birou? Nu cred.

Ce facem când, adunaţi în grupuri mari, semnificative, alcătuim un corp social, o forţă? Ne-o risipim pe cauze mici. Chiar zilele trecute "iubitoarele de animale" se tăvăleau pe asfalt de grija taman a maidanezilor.

De când au început protestele anti-RMGC, am sperat că iniţiatorii lor şi participanţii tot mai numeroşi vor ajunge să vadă nu numai pădurea, ci şi copacii. Că vor deveni atenţi la multe alte lucruri ce-ar putea stârni îndreptăţita opoziţie a unei societăţi. În special la educaţie şi sănătate. N-a fost, însă, mioritic, să fie. Seduşi de propria inventivitate, protestatarii au evoluat în formele de manifestare, de la bătutul pet-urilor la audiţii de muzică simfonică, dar pe fond tot nu şi-au lărgit aria revendicărilor.

În tot acest vacarm se petrec pe tăcute drame cu efecte pe termen mult mai lung dar la fel de ireversibile precum o catastrofă naturală. O veritabilă catastrofă naţională, cum e cea din sistemul sanitar. Or fi de vină medicii că n-au talent la pictat de pancarte, la născocit sloganuri şi la dansat în Piaţa Universităţii? Putem admite că da, dar asta nu-i va alina cu nimic nici pe ei, nici pe cei care astăzi îi ignoră, iar peste ani le vor cere ajutorul.

Mai puţin plăcuţi camerelor de luat vederea, sute de medici, farmacişti şi asistente din toată ţara pichetează de o lună Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Finanţelor, cerând salarii şi condiţii decente de muncă. Pentru că nu-s nici mulţi, nici coloraţi, nici talentaţi la oratorie, guvernanţii nu-i bagă în seamă. Aşteaptă, ca de obicei, ca "viermii" să obosească şi să plece.

Durerea e că medicii pleacă şi nu se mai întorc. Investim enorm în formarea lor, iar când e să beneficiem de rezultate alegem să nu-i plătim. Ba chiar, ca şeful statului, îi invităm să plece şi îi gonim cu procurorii.

Mereu am considerat că halatele albe merită cel mai dur tratament când - în special din nesimţire, nu neapărat din nepricepere - îşi nenorocesc ori neglijează bolnavii. A venit însă timpul să pledăm la fel de răspicat pentru ca tinerii şi mai puţin tinerii noştri medici să fie şi preţuiţi după meritele lor şi nevoile noastre. Căci, credeţi-mă, mai mult decât le trebuie lor salarii mărite ne trebuie nouă ştiinţa lor. Doar că încă nici nu ne dăm seama cât de mult.