Demisia!

Nu pentru că îl apreciez pe senatorul Cristian Bodea mă alătur lui, cerând - după abuzurile la care au fost supuşi adolescenţii dintr-un centru de plasament - demisia de onoare sau demiterea şefului DGASPC Bihor, Călin Puia. Ba, mai mult decât Bodea, eu cer să fie schimbat şi adjunctul lui Puia, Szarka Arpad.

Nu pentru că schimbarea celor doi din funcţii ne-ar da - parlamentarului, mie sau ţie, cetăţeanule - vreo satisfacţie personală. Nu pentru că aş avea ceva de "împărţit" cu cei doi, cărora, de altfel, în alte dăţi, le-am recunoscut eficienţa administrativă. Ci din raţiuni simple şi elementare, de umanism şi de dreptate.

Deşi trebuia să fie primii care să vegheze că în Bihor nu mai există niciun orfelinat unde, oricât de sălbatici ar fi, copiii să nu fie "educaţi" cu bastoane de cauciuc, cu pumni şi cu înjurături, cei doi directori şi-au ignorat menirea cea mai importantă. Iar aceasta nu e să gestioneze doar clădiri, birouri, maşini, depozite de alimente, rechizite, personal. Ci în primul rând oameni. Or, amândoi (şi mai mult ca sigur întreaga "echipă managerială") au uitat că, dacă ei consimt la asemenea tip de "asistenţă socială" cu biciul, nu-şi merită posturile.

Cei care vor suporta consecinţele comodităţii şi fricii de a spune adevărul, de a pune degetul pe rană, suntem noi, toţi. Tinerii crescuţi cu bâta în centrele de plasament, oricât ar fi acestea de moderne şi bine dotate, cu bâta vor da iama în lume. Orice "absolvent" al unui orfelinat redus la animalitate (să fie furajat şi adăpostit, iar dacă nu şede cuminte să-l plesnim!), odată ajuns la vârsta majoratului, va ieşi în stradă şi va putea da în cap oricui. Inclusiv copiilor lui Puia sau ai lui Szarka! Pentru o bucată de pâine, pentru nişte bani cu care să-şi ia droguri sau pur şi simplu pentru că aşa a fost "dresat" de mic.

Admit că asistenţii sociali sunt plătiţi mizerabil şi că nu pot fi motivaţi cu 900 de lei pe lună, dar dacă le lipseşte calitatea elementară, omenia, nu au ce căuta în acest serviciu public! Nu au cum să înveţe pe nimeni de bine. Dacă nu au chemare, şi pentru că tot le sunt proaste lefurile, n-au decât să facă taximetrie, agricultură sau contrabandă! Admit şi că şefii DGASPC nu puteau da afară, una-două, pocnind din degete, nişte subalterni, că sunt legaţi de Codul Muncii, de proceduri ori de teama că n-o să aibă cu cine-i înlocui.

Dar nu pot fi de acord că s-au acoperit de birocraţie şi că au tăcut, "comunicând" doar ei între ei, cu comisii şi paracomisii fără finalitate.

Prea mult ne-am obişnuit în ţara asta să se fure, să se mintă, dar totul până la copii! Aşa încât cei care nu văd în victimele de azi nişte copii care încă pot fi recuperaţi pentru mâine, trebuie să plece! Şi aşa avem cu toţii prea mulţi "părinţi" haini.

Citiţi pe această temă articolul "Casa groazei: Şeful DGASPC, indiferent faţă de ororile de la Centrul de plasament pentru copiii cu probleme psihosociale"