Niciodată o clădire sau un baraj nu vor fi proiectate să reziste la cutremure de 10 grade pe scara Richter. Şi nici nu vom fi echipaţi perfect pentru zăpezi de un metru şi temperaturi de -30. În asemenea situaţii extreme, singura preocupare e supravieţuirea.
Oradea a fost izbită de un viscol cum rar s-a mai văzut, iar fenomenul se poate repeta peste 25 de ani sau peste trei săptămâni. Dar cred că, dacă în loc să avem 14 utilaje de deszăpezit, aveam 100, tot nu făceam mare lucru. Eliminarea zăpezii în cartiere este o treabă complicată, aşa că pe viitor utilarea RER trebuie făcută cu cap. Altminteri, bieţii locatari nu vor putea ieşi din parcări decât tot îngropând în nămeţi maşinile vecinilor.
Primarul s-a zbătut mult, ba chiar a urcat el însuşi, aproape o noapte, pe o maşină de deszăpezire. Ideea mi se pare, însă, nefericită; cred că treaba asta era mai potrivită pentru un poliţist comunitar. Înconjurat de viceprimăriţe incapabile să iasă din propriile birouri şi servit de un staff cvasi-inexistent, Bolojan a dorit să lupte de unul singur şi a fost înfrânt.
În această situaţie de forţă majoră, treaba lui era să mobilizeze toate firmele locale care au oameni şi utilaje, indiferent dacă acestea au sau n-au contract, că vor fi sau nu plătite. În fond, oraşul este şi al constructorilor care câştigă din lucrările pe care le prestează în oraş.
Pentru cum s-a circulat, Bolojan a încasat, pe bună dreptate, criticile orădenilor. Asta pentru că în mintalul colectiv tot ce se face bine, de la parcuri şi parcări până la poduri, se datorează primarului. Era normal ca tot lui să i se impute şi deszăpezirea greoaie, şi avarierea bătrânelor reţele ale CET-ului.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.