Biserica tuturor arginţilor

Guvernul închide într-o veselie şcoli şi spitale, dar rupe baierele pungii pentru Biserica Mântuirii Neamului, de parcă nu doar am fi ieşit din criză, ci am fi metamorfozat ţara toată într-o Grădină a Maicii Domnului unde nu mai este nici foamete, nici sărăcie cu duhul, nici boli ori alte suferinţi.

După făţarnic botezata Lege a Parteneriatului Stat-Biserică, prin care a făgăduit popimii fondurile de asistenţă socială ale statului (oare cât o fi "reveneala" la faza asta şi la ce nivel se împarte?), premierul hotăra săptămâna trecută o nouă suplimentare a alocărilor deja fără număr pentru Mega-Catedrală.

Dacă Titanul din Răchiţele e deja evident că stă ca asistatul social să-i pice din Cer o soluţie gen "Dumnezeu cu mila" la problemele celor pe care îi guvernează cu coasa şi că sparge banii ţării întru spălarea păcatelor personale şi de partid, la fel de făţişă a devenit complicitatea Bisericii Ortodoxe la marea deturnare de fonduri săvârşită în beneficiul ei de noul Irod.

Într-o perioadă în care Cezarii decimează turma luând laptele praf de la gura sugarului şi ultimul codru de pâine din sacoşa pensionarului, nu l-am auzit niciodată pe din ce în ce mai Prea-Fericitul Patriarh să emită măcar o singură dojană pastorală la adresa ucigaşilor cu mânecuţe de contabil şi cravate mov.

Aţi auzit preoţi ortodocşi să se fi solidarizat cu românii lăsaţi fără şcoli şi spitale? Aţi auzit vreodată de la ei că Biserica trebuie să împărtăşească durerile lumii? Aţi auzit vreun ierarh mustrând asupritorii poporului pentru faptul că, neîntemeindu-şi puterea pe responsabilitate, distrug cel mai preţios element al Creaţiei - omul? Aţi auzit vreunul dintre mitropoliţii cei obezi dojenind autorităţile laice că acutizarea sărăciei duce la dezbinarea familiei şi la pierderea respectului pentru darul cel mai de preţ făcut de Creator omului - viaţa? Nu, şi nici n-o să auziţi, pentru că popimea noastră s-a transformat într-un sobor de lăutari fericiţi să poată prohodi atâta vreme cât cineva le lipeşte arginţii de potcapuri.

După decenii întregi în care a tăcut complice la prigonirea propriilor credincioşi, în care propriii slujitori au preschimbat spovedaniile în note informative şi în care a aplaudat demolarea propriilor lăcaşuri de cult, Biserica a întărit cu Statul o relaţie în care nici nu ştii cine se prostituează mai tare. Popii, că vând indulgenţe ca-n vremea Inchiziţiei papistaşe, sau capii Statului, că le cumpără din avutul furat supuşilor?

Lăcomia ierarhilor noştri după "ochiul dracului" într-o vreme când din banii daţi Mega-Catedralei se puteau salva vieţi e încă o pată pe obrazul Bisericii Ortodoxe. O instituţie ce funcţionează tot mai mult pentru sine însăşi, în dispreţul amărâţilor pentru care îngână rugăciuni doar contra-cost. Dar, de unde nu este, nici Dumnezeu nu poate cere...