Arestul la domiciliu

La cinci ani de la croirea noului Cod Penal ne-am trezit, treabă tipic românească, că nu suntem pregătiţi pentru pedeapsa cunoscută sub numele de arest la domiciliu. Deşi se ştia de existenţa acestuia în noul Cod, nicio minte luminată nu s-a gândit că în prealabil ar trebui cumpărate şi nişte brăţări care să localizeze permanent persoana consemnată la domiciliu.

Apar însă şi alte probleme care trebuie rezolvate. Ce facem cu homeleşii care comit găinării ce nu necesită neapărat încarcerarea la puşcărie? La ce domiciliu îi ţinem în arest? În altă ordine de idei, nu e corect ca un infractor să zacă la domiciliu într-o amărâtă de garsonieră, iar un multimiliardar să stea într-un viloi de 3 hectare. Că, dacă se ambiţionează, miliardarul îşi face şi pârtie de ski în living.

Oare cei care sunt singuri pe lume pot fi arestaţi la domiciliu? Cum n-au voie să părăsească locuinţa, cine le aduce de mâncare sau le plăteşte facturile? Nu mai zic de bieţii ţărani care au buda în curte, la 30 de metri de casă. În situaţia lor orice pântecăraie devine brusc delict.

Până atunci, beleaua cade pe capul bieţilor poliţişti. Aceştia au două variante: ori îi leagă pe arestaţi cu nişte sârmă de calorifer, să fie siguri că nu le scapă prada, ori fac câte zece vizite zilnice pentru verificări. E ca la casele în care am văzut, în loc de sonerie, anunţuri de genul: "Vă rog nu mai sunaţi, ies eu la poartă din când în când".