URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 03 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cum să aibă magistrații vreun respect pentru cetățenii țării, justițiabili sau doar contribuabili, când arată dispreț până și față de instituțiile ei și de aleșii lor? Joia trecută, membrii Consiliului Județean Bihor și cei ai Consiliului Local Oradea au fost nevoiți să accepte rezilierea unui parteneriat încheiat în decembrie 2022 cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea al cărui scop viza sprijinul celor două administrații locale pentru ca Procuratura să aibă, pe bani europeni, un nou sediu. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
03 Iunie 2012, 11:30

Zoo se "rebrănduieşte": Consultanţă germană pentru promovarea grădinii zoologice orădene

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Municipalitatea face primele pregătiri pentru promovarea noii grădini zoologice orădene după finalizalizarea lucrărilor de reabilitare în toamna aceastui an. Viceprimarul Florica Cherecheş şi Marius Moş, şeful Direcţiei de Management Proiecte cu Finanţare Internaţională s-au întâlnit joi la Primărie cu consultantul în afaceri, germanul Wolfgang Schenk, pentru a discuta măsurile necesare pentru ca grădina zoologică să devină un obiectiv turistic atractiv pentru vizitatori.

Conform unui comunicat al Primăriei, Schenk, care s-a implicat activ în rebranding-ul şi transformarea grădinii zoologice din Osnabruck (Germania), şi-a manifestat disponibilitatea de a oferi consultanţă gratuită municipalităţii în realizarea planului de marketing şi management al grădinii zoologice orădene.

"În cadrul întâlnirii de ieri, Wolfgang Schenk s-a oferit să acorde în mod gratuit un stagiu de specializare la grădina zoologice din Osnabruck pentru un reprezentant al municipiului Oradea, care va implementa apoi la grădina zoologică a municipiului nostru ceea ce a învăţat în Germania", se menţionează în comunicatul municipalităţii.

Potrivit comunicatului, viceprimarul Florica Cherecheş susţine că investiţiile făcute în modernizarea grădinii zoologice trebuie "dublate" de un plan eficient de promovare a obiectivului pentru a putea fi inclus în circuitul turistic.

"Având în vedere că suntem aproape de finalizarea lucrărilor, această întâlnire a fost una binevenită, deoarece avem nevoie de un plan bun de management şi de aplicarea unor idei întrăzneţe, astfel încât noua grădină zoologică să devină o atracţie atât pentru orădeni, cât şi pentru turiştii care vor veni din alte părţi", a spus Cherecheş.

Oraşul Osnabruck, situat în Saxonia Iferioară, este similar Oradiei din punct de vedere al suprafeţei şi are o populaţie de 163.357 locuitori.

Vezi aici imagini cu grădina zoologică din Osnabruck

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
numa noi
acuma serios.... din toata Oradea asta nu putem gasi un om care sa faca rebrenduirea zoo... asa suntem noi. tot ce-i strain ii mai bun ca al nostru. cred ca cea mai buna publicitate o fac clientii si daca gradina este frumoasa nu exista sanse de esec.
Postat 04 Iunie 2012, 11:03 de me2
Sa nu mai fim indiferenti...
''În fapt, nu e decât o RUŞINE bihoreană. Un judeţ cu pretenţii de a fi socotit „vestic”, se complace în a-şi trata monumentele istorice într-o manieră de culegători de ciuperci şi alune.''
Postat 04 Iunie 2012, 00:04 de 401
Sa nu mai fim indiferenti...
Bazilica din Tamasda, cea mai mare biserica romanica din Transilvania, transformata in cotet de gaini. Pacat ca autoritatile judetene dorm... ar putea deveni un monument reprezentativ pentru zona de sud a judetului Bihor.
Postat 04 Iunie 2012, 00:02 de 401
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6462 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON