URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 03 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cum să aibă magistrații vreun respect pentru cetățenii țării, justițiabili sau doar contribuabili, când arată dispreț până și față de instituțiile ei și de aleșii lor? Joia trecută, membrii Consiliului Județean Bihor și cei ai Consiliului Local Oradea au fost nevoiți să accepte rezilierea unui parteneriat încheiat în decembrie 2022 cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea al cărui scop viza sprijinul celor două administrații locale pentru ca Procuratura să aibă, pe bani europeni, un nou sediu. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
07 Iulie 2011, 15:21

Zona de agrement dintre podurile Decebal şi Densuşianu, aproape gata (FOTO)

Zona de agrement dintre podurile Decebal şi Densuşianu, aproape gata (FOTO) Zona de agrement dintre podurile Decebal şi Densuşianu, aproape gata

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Urmează plantări

Pe porţiunea cuprinsă între podurile Decebal şi Densuşianu lucrările de amenajare a malului drept al Crişului se apropie de final.

În zonă au fost instalate filigorii, bănci, alei auto şi pietonale, un ţarc pentru câini, iar pentru cei mici au fost montate echipamente speciale de joacă, în timp ce pentru tineri şi adulţi a fost amenajat un teren de sport cu porţi pentru fotbal şi cu panouri pentru baschet. "Vom asigura patrule care să prevină distrugerea acestor amenajări. Urmează să lucrăm la finalizarea zonelor verzi şi să mai plantăm copaci", a declarat primarul Ilie Bolojan, într-o conferinţă de presă desfăşurată joi pe teren.

Garaje la pământ

Primarul a anunţat, de asemenea, că vechile garaje din tablă vor fi desfiinţate, pe amplasamentele astfel eliberate urmând să fie amenajate mai multe locuri de parcare. "La toamnă vor fi demolate cele 150 de garaje, iar în locul lor vor fi amenajate 280 de locuri noi de parcare. Cetăţenii care au garaje în această zonă şi vor rămâne fără ele vor primi câte un loc de parcare gratuit pentru următorii cinci ani", a explicat Bolojan.

Prezent şi el la întâlnirea cu jurnaliştii, directorul ABA Crişuri, Pasztor Sandor, a afirmat că anul viitor va fi finalizată şi amenajarea malului stâng al Crişului.

Podul Sovata, în grafic

DSC_8561.JPGPrimarul şi jurnaliştii au vizitat şi şantierul Podului Sovata, care va înlocui pontoanele dintre Splaiul Crişanei şi strada Sovata, pentru a asigura legătura rutieră între cartierele Ioşia Est şi Nord cu Rogerius.

Potrivit inginerului Alexandru Achim, responsabilul de proiect din partea firmei timişorene care execută lucrările, cea mai dificilă parte a acestora s-a încheiat, odată cu montarea grinzilor dintre picioarele podului, astfel că derularea proiectului este în grafic.

"Lucrările cu risc mare sunt terminate deja şi suntem mulţumiţi pentru că firma e în graficul pe care l-am stabilit", a declarat primarul Ilie Bolojan, referindu-se la faptul că firma timişoreană a finalizat 60% din ceea ce avea de făcut, ceea ce asigură darea podului în folosinţă în octombrie, conform contractului.

Podul Sovata va avea 108 metri lungime şi 13,5 metri lăţime, urmând să aibă două benzi de circulaţie auto de câte 3,5 metri lăţime, două piste pentru biciclişti de câte 1 metru şi două trotuare de câte 1,5 metri.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
treaba buna
Treaba foarte buna facuta de municipalitate. Un oras ca Oradea merita de mult o faleza amenajata, un loc frumos de promenada pentru cetateni. Dar, problema care apare este legata iarasi de ..civilizatie. Din pacate aceste lucruri frumoase nu au sa reziste, datorita vandalilor si cetatenilor necivilizati. Foisoarere se transforma in locuri de fumat si de baut, in locurile de joaca, se joaca (si nu numai) cainii, pe trotuare circula tembeli cu scutere si motoare, etc. Eu locuiesc chiar pe str. Sovata langa podul de pontoane si stiu ce vorbesc. Sugestia mea: patrularea permanenta a zonei de catre o echipa mixta de ordine publica (jandarm+politist), in scopul mentinerii ordinii, respectarea normelor legale si sanctionarea tuturor faptelor antisociale. Respect !
Postat 08 Iulie 2011, 10:46 de Titus
frumos
bravo bolo! la cat mai multe mandate, sa poti sa redai fata civilizata a acestui oras minunat odinioara!
Postat 07 Iulie 2011, 15:31 de mind
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6462 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON