URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 03 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cum să aibă magistrații vreun respect pentru cetățenii țării, justițiabili sau doar contribuabili, când arată dispreț până și față de instituțiile ei și de aleșii lor? Joia trecută, membrii Consiliului Județean Bihor și cei ai Consiliului Local Oradea au fost nevoiți să accepte rezilierea unui parteneriat încheiat în decembrie 2022 cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea al cărui scop viza sprijinul celor două administrații locale pentru ca Procuratura să aibă, pe bani europeni, un nou sediu. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
24 Noiembrie 2011, 14:59

Vuşcan cheamă orădenii la miting, de Ziua Naţională

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Într-o conferinţă de presă susţinută joi, liderul Mişcării Verzilor Democrat-Agrarieni din Bihor, Horea Vuşcan, a anunţat că va depune în aceeaşi zi la Primăria Oradea o cerere pentru autorizarea unui miting organizat chiar de Ziua Naţională a Românilor, pornind de la hotărârile de Consiliu Local prin care municipalitatea scumpeşte gigacaloria de la 193 lei la 235 lei.

După cum se ştie, locuitorii din Ioşia sunt cei mai nemulţumiţi de aceste hotărâri, deoarece prin ele aleşii orădenilor au hotărât, începând cu 1 decembrie, încetarea contractului de asociere cu Transgex, firma care furniza celor 98 de asociaţii de proprietari din zonă încălzire pe bază de apă termală la 103 lei gigacaloria, precum şi transferarea clientelei către Electrocentrale.

"Vă dau portavocea"

"Cred că de Ziua Naţională nu s-a mai făcut nici un protest în Oradea. Am ales această dată nu doar că de la 1 decembrie Primăria încearcă să impună monopolul CET şi ameninţă că îi lasă fără căldură pe locuitorii din Ioşia, ci şi pentru că Ziua Naţională vorbeşte despre libertatea, unitatea şi nediscriminarea cetăţenilor", a declarat Vuşcan.

Vuşcan a spus că face un apel la adresa tuturor cetăţenilor nemulţumiţi să vină să îşi spună of-urile, fie că e vorba de creşterea preţului la giacalorie, fie că au alte nemulţumiri cu privire la administraţia locală. "Vă voi da portavocea de la care să vă spuneţi păsurile", a spus tânărul, subliniind cu patos că "Ziua României nu e doar a fariseilor şi a ipocriţilor care se plimbă în sunet de fanfară".

Într-un discurs oarecum pompos, tapetat inclusiv cu referiri la revoluţia din 1989 şi cu citate din Constituţia României, Vuşcan a spus că monopolurile din orice domeniu, ca de pildă cel al Electrocentrale, nu sunt bune pentru cetăţeni, iar hotărârile Consiliului Local pe termie sunt "ilegale". Asta, deşi măsura municipalităţii are ca temei legea privind serviciul de alimentare cu energie termică şi urmăreşte introducerea unui preţ unic al gigacaloriei la nivel de oraş, în condiţiile în care va exista un singur distribuitor chiar dacă producţia de termie va fi liberalizată, existând posibilitatea apariţiei unor centrale pe gaz, biomasă sau cărbune.

Înghesuială la Primărie

Potrivit lui Vuşcan, în cazul în care va primi autorizaţie, mitingul se va desfăşura chiar de Ziua Naţională, adică joi, de la ora 12, pe platoul din faţa Primăriei Oradea şi va fi o manifestare paşnică. "Vom întocmi un document pe care îl vom transmite Primăriei, Consiliului Judeţean, Prefecturii şi Guvernului", a spus el.

Întrebat de jurnalişti ce se va întâmpla în cazul în care nu va primi autorizaţie pentru un miting, mai ales că de obicei de Ziua Naţională platoul din faţa Primăriei este de obicei ocupat cu bucătăria de campanie prin care se oferă celebrele porţii de fasole de 1 Decembrie, Vuşcan şi a spus că neacordarea acestui accept ar însemna o dovadă a lipsei de democraţie.

"Voi specifica în cerere să ni se acorde autorizaţie într-un alt loc dacă în faţa Primăriei nu va fi posibil, dar nu vom comite ilegalităţi. Dacă nu ne vor acorda autorizaţie să protestăm chiar de Ziua Naţională, îi vom da în judecată", a spus Vuşcan, acompaniat de reprezentanţii asociaţiilor de proprietari din Ioşia, prezenţi, cum şi-au făcut mai nou un obicei, la conferinţa de presă.

Cum "vrea muşchiu' meu"

La rândul lor, reprezentanţii asociaţiilor de proprietari au spus că, deşi Transgex le-a cerut să rezilieze contractele, locuitorii au refuzat, pentru a nu plăti facturi mai mari. "Nu am reziliat nici unul contractul deoarece doar utilizatorul poate să ceară rezilierea. Nu suntem împotriva Electrocentrale, dar vrem să plătim facturile tot la 104 lei pe gigacalorie!", a spus Leontin Mateaş, preşedintele asociaţiei Salcâmul 17, întrebându-se ce le va da municipalitatea în schimbul scumpirii. "Avem garanţia că aceşti bani se vor întoarce în cartier?", a mai spus omul nemulţumit.

Mai "din topor", administratorul unei alte asociaţii de proprietari, Florian Vlad, a întrebat retoric: "Cine este Primăria să ne ia nouă banii?". "Domnul primar să înţeleagă o dată pentru totdeauna că punctele termice nu sunt proprietatea lui, nici a Primăriei, ci a statului, adică şi al meu, ca cetăţean. Primăria este doar un gestionar al bunului meu. Or, un gestionar mă întreabă şi pe mine ce să facă cu el. Ştiu eu ce să fac cu banii mei, nu-s retardat. Pe mine să mă lase să cumpăr (n.r. energia termică) de la cine vrea muşchiu' meu", a spus omul.

Până una alta, scandalul termiei e departe de a se încheia. Săptămâna viitoare, Primăria e chemată să le dea un răspuns protestatarilor dacă va modifica hotărârile adoptate sau nu, după care, cel mai probabil, zice Vuşcan, cazul va ajunge în instanţă. "Să se dea o altă hotărâre de Consiliu Local, să se subvenţioneze preţul, astfel încât preţul căldurii să fie la nivelul la care a fost înainte de scumpire. Cetăţenii nu trebuie să sufere de pe urma monopolurilor. Vom solicita (n.r. în instanţă) blocarea tuturor demersurilor şi presiunilor pe care le face Primăria prin CET, până la o hotărâre judecătorească", a spus el. Oricât ar dura...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
Pacat de proiectele tale, Vuscane !
Ai dreptate in foarte multe din cele ce zici, multe din proiectele tale chiar merita discutate/sustinute . Baiu-i ca degeaba ai dreptate,. daca n-ai credibilitate ! Nu zic sa renunti, dar fa un pas in spate si lasa sub reflectoare pe cineva mai curat ! Parerea mea !
Postat 26 Noiembrie 2011, 14:36 de pinonel
Prosti dar multi!
De aceea de 22 de ani ne conduc comunistii si securistii. Cum majoritatea populatiei e proasta, aleg sa fiu in minoritate. Deci apreciez initiativele lui Vuscan, nu neaparat pe el. De ce nu face Bolojan greva foamei pentru ca nu primeste subventie pt gigacalorie de la guvern, asa cum face primarul din Brad? Nu ca ar rezolva ceva, dar macar am crede ca-i pasa de oradeni. Atitudinea este "sa moara si capra vecinului", adica decat s-o duca unii bine mai bine s-o ducem toti rau (si foarte rau).
Postat 26 Noiembrie 2011, 08:21 de Hunedorean
sfat
Orice ai face tot infractor ramai in ochii lumii.Asta e, nu poti schimba acest lucru daca ai vrut sa scapi cu basma curata. daca faceai si tu ceva puscarie nimeni nu mai comenta dar asa ..........macar nu mai iesi in public ca numai dispret provoci.
Postat 25 Noiembrie 2011, 13:56 de sfat
@inghetatu de cet
da' emigreaza odata fraiere, asa o sa creasca IQ'u mediu si in Iosia
Postat 25 Noiembrie 2011, 09:43 de anti iosia
xxxxxxxxxxxxx
Nu inteleg ca acordati atit spatiu unui infractor-ucigas,un copil infantil de bani gata. va discreditati total si nu numai publcatia dvs dar si pasturile tv care il au ca invitat acest zero
Postat 25 Noiembrie 2011, 09:15 de constantin
Transgex bun, Electrocentrale rau
Vrem si in Rogerius caldura de la Transgex! De ce nu alege Primaria furnizorul cel mai ieftin ci pe cel scump? Deoarece o parte din banii platiti pentru gigacalorie la CET intra in buzunarele unora din Primarie. Altfel n-are nici o logica decat de-a saraci oradenii. De ce sa platim scump un serviciu indoielnic calitativ de la CET? Totu-i pe dos in tara asta. Vad ca intereseaza mai mult CINE spune decat CE spune. Mai sunt, desigur, si lingaii de serviciu care-si intind balele pe-aici, ca doar sunt destui prosti care sa ia de bun ce vomita lingaii astia sinecuristi pe forumuri.
Postat 25 Noiembrie 2011, 09:11 de Inghetat de CET
verdeata-betivul
Hei ,s-a trezit din betie Vuscan sa faca mitinguri,mai bine te-ai angaja undeva sa fii folositor societatii nu sa stai in baruri pe republicii sa instigi lumea la mitinguri.Tu esti "Cetateanul revoltat" care m-a injurat ieri pe mes?vezi vezi ca o pui cu mine,eu nu-ti permit sa ma mai injuri golanule.
Postat 25 Noiembrie 2011, 08:40 de Trifa
vuscan criminalule
criminal nennnorrrocit ar trebui sa putrezesti in puscarie in celula cu paprika ala, nu sa organizezi mitinguri....
Postat 24 Noiembrie 2011, 20:22 de a
fiat lux
No amu in plina iarna sa si luati pe voi o haina prefectura o cerut ceva subventionare primaria studiaza un raspuns ca bani nu are blanda ii natura care mai da caldura de la soare... Si sub acest soare nimic nou doar o plimbare...
Postat 24 Noiembrie 2011, 18:40 de turbanu
anti-eco
bei vuscane, ziua nationala e o zi de sarbatoare, nu inca un prilej ca un nepregatit ca tine sa-si faca reclama electorala cu pretexte de 2 bani. poti sa faci circ de ziua ungariei de exemplu....... mai bine ai grija la zebrele alea ca maine poimaine mai faci un pocinog, tu si paprika ala
Postat 24 Noiembrie 2011, 16:10 de ovidiu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6462 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON