Vicepreşedintele Judecătoriei Oradea va candida, în această toamnă, la alegerile pentru Consiliul Superior al Magistraturii, însă nu singur, ci formând echipă cu Horaţiu Dumbravă, judecător la Curtea de Apel Târgu Mureş, şi Adrian Neacşu, judecător în cadrul Tribunalului Vrancea.
„Noi am lucrat împreună la mai multe proiecte de modernizare a Justiţiei, am făcut propuneri de îmbunătăţire a funcţionării instituţiilor. Adrian Neacşu, de pildă, este promotorul şi realizatorul programului Jurindex, de publicare gratuită online a tuturor hotărârilor judecătoreşti. Eu sunt iniţiatorul unui program privind susţinerea medierii de către judecători, ca principală modalitate de descărcare a rolului instanţelor, iar Horaţiu Dumbravă a alcătuit o lucrare despre factorii de presiune şi conflictele de interese din Justiţie", a explicat Cristi Danileţ.
Potrivit magistratului orădean, candidatura în echipă reprezintă o noutate absolută în sistemul judiciar românesc, până în 2004, când au avut loc ultimele alegeri în Consiliul Superior al magistraturii, candidaturile fiind exclusiv personale.
„Până acum, întotdeauna a participat o singură persoană şi care a fost aleasă în baza propriilor susţineri, fără proiect, recomandări. Noi candidăm în echipă. Este benefic pentru că ne recomandăm unul pe celălalt, ne susţinem şi, în acelaşi timp, ne completăm reciproc", a mai arătat Danileţ.
Magistratul susţine că planul managerial pe care echipa îl va prezenta în alegeri vizează mărirea transparenţei sistemului dar şi a încrederii populaţiei în Justiţie, stabilirea unor criterii obiective de numire în funcţii de conducere sau de promovare la Înalta Curte şi a unor modalităţi de promovare a integrităţii judiciare.
„Trebuie să ne îngrijoreze faptul că s-a ajuns ca Justiţia să fie considerată o ameninţare de unii politicieni şi să se încerce controlul ei de către clasa politică. Trebuie să ne apărăm luând atitudine. Recâştigarea autorităţii Justiţiei, întărirea încrederii în sistem şi în fiecare judecător în parte sunt cerinţe ale statului de drept pe care ni-l dorim", a mai spus magistratul.
Alegerile pentru Consiliul Superior al Magistraturii vor avea loc în toamnă. Procedura presupune două tururi, primul pentru desemnarea listei candidaţilor finali din rândul celor înscrişi, iar cel de-al doilea pentru stabilirea candidaţilor aleşi. Alegerile se fac la nivel de instanţe, judecătorii, tribunale, curţi de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv parchetele de pe lângă acestea, fiind declarate alese persoanele care au cel mai mare număr de voturi raportat la numărul de locuri prevăzut pentru nivelul de instanţe, respectiv parchete.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.