URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 11 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
24 Septembrie 2014, 11:27

Verdict final în cazul interlopilor care au vrut să cumpere ţigări de contrabandă cu hârtii: hoţul de maşini Ovidiu Bocşa şi escrocul Cosmin Făt au dispărut

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Curtea de Apel Oradea a pronunţat verdictul final în cazul celor 6 interlopi trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor după ce, în noaptea de 30/31 mai 2013 au fost prinşi în flagrant în timp ce încercau să cumpere ţigări de contrabandă de 55.000 euro cu teancuri de hârtii decupate din ziare.

Cei şase "şmenari" sunt personaje celebre: Gavril Rohozneanu (fratele unui lider din lumea interlopă arădeană, Uţu Rohozneanu), celebrul hoţ de maşini Ovidiu Bocşa (foto), Ionuţ Druţă, zis "John" sau "părintele", fiul preotului ortodox din satul Margine, Sebastian Ivan, patronul unei firme de amenajări interioare şi al unui salon de cosmetică în Oradea, celebrul escroc Cosmin Făt, profilat pe înşelăciuni cu file CEC, şi recuperatorul Ştefan Luczo.

În luna martie, interlopii au fost condamnaţi la Tribunalul Bihor, Ovidiu Bocşa, Gavril Rohozneanu, Cosmin Făt şi Ionuţ Druţă, încasând câte o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru afaceristul Sebastian Ivan şi pentru recuperatorul Ştefan Luczo, instanţa dispunând pedepse mult mai blânde.

Luczo a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendarea sub supraveghere a pedepsei pe o perioadă de 5 ani, în timp ce Ivan a încasat 3 ani şi 3 luni de închisoare, pedeapsă suspendată sub supraveghere, pe un termen de încercare de 6 ani.

Nemulţumiţi, interlopii au atacat sentinţa, cu apel, procesul reluându-se la Curtea de Apel Oradea, iar verdictul final s-a dat luni, după o săptămână de deliberări.

Astfel, magistraţii au menţinut pedeapsa dispusă de Tribunal în cazul lui Ştefan Luczo, însă au fost mai înţelegători cu ceilalţi inculpaţi - Ovidiu Bocşa, Gavril Rohozneanu şi Cosmin Făt - de la care au tăiat "frăţeşte", câte 3 luni, astfel că cei trei au de executat câte 4 ani şi 3 luni de închisoare.

Tot cu 3 luni a scăzut şi pedeapsa cu suspendare dispusă în cazul lui Sebastian Ivan căruia, în acest fel, i s-a redus şi termenul de încercare, de la 6 ani la 5 ani.

Cosmin-Fat-Oradea-bihoreanul-01.JPGAtât doar că, până să fie încarceraţi, Ovidiu Bocşa şi Cosmin Făt (foto) s-au făcut nevăzuţi. Iar asta tot ca urmare a bunăvoinţei magistraţilor de la Curtea de Apel Oradea. Deşi interlopii fuseseră judecaţi iniţial în stare de arest preventiv, iar Tribunalul îi condamnase la închisoare cu executare, în luna iulie, după ce procesul a ajuns la Curtea de Apel Oradea, magistraţii au înlocuit arestul preventiv cu arestul la domiciliu de unde, în ziua pronunţării verdictului final, Bocşa şi Făt s-au făcut nevăzuţi, fiind căutaţi în prezent de poliţişti.

Mai mult, pe numele lui Ovidiu Bocşa există emis în prezent şi un mandat european de arestare în Ungaria, unde este căutat pentru înşelăciuni, iar Făt are mai multe dosare pe rolul instanţei dar şi a Parchetului Oradea respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor pentru înşelăciune şi evaziune fiscală cu prejudicii însumate de peste 1 milion de lei.

Cei şase interlopi au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor în vara anului trecut, pentru asociere în vederea comiterii de infracţiuni şi, în funcţie de implicarea fiecăruia, de tentativă la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, tâlhărie şi complicitate la aceste fapte.

Escrocheria a fost dejucată de procurorul Cristian Ardelean de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, care le-au întins o cursă interlopilor şi i-au surprins chiar în timp ce încercau să dispară cu ţigările.

Acţiunea nu a fost lipsită de incidente căci, în timpul flagrantului, Făt şi Bocşa s-au refugiat într-o clădire din apropiere, de unde poliţiştii au reuşit să-i scoată doar cu focuri de armă. Nici interlopii rămaşi în restaurant nu s-au predat uşor, luându-se la bătaie cu mascaţii, care au reuşit în final să-i imobilizeze.

Citiţi întreaga poveste în articolul: Le-au dat capace! Împuşcături şi bătăi între interlopi şi poliţişti

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
a fost odata
Gurile rele spun ca data trecuta Bocsocu a scapat ca prin urechile acului de ''ciocanul mascatilor" ca daca nu deschidea usa la timp se trezea cu el in frunte si acum gaborii nu mai aveau dupa ce umbla. Tot aceleasi surse spun ca de data asta s-ar putea sa se duca la Coltescu sa duce niscavai plumb la fier vechi...e mai valoros...sa faca si el un ban sa nu astepte sa ii dea baba de ale gurii...
Postat 25 Septembrie 2014, 21:20 de sursa
cine rade la urma....
jos cu praduitoru de bocsa si ar fii vandut mama pe o bucata de salam gunoiu ala vai vai ce se mai bucura pupezele alea obosite acasa acuma la casa de pe colt se muta night ul cel ma tare din oras cu 50$ tot meniul ca si asa se stie ca Deni face festival dupa o suta de vodka chiar daca e saniuta iar baba de Moni merge si pe gratis numa sa forjeze si ea salteaua hahahhah cine rade la urma.......
Postat 25 Septembrie 2014, 11:57 de sandu
pt cavou
pt cavou ce pot sa zic decat ca iti doresc un cavou de trandafir de ziua ta in care sa-ti bagi toata familia aia boschetara sa am pe ce ma kka
Postat 24 Septembrie 2014, 15:54 de satu mare
beius
pe gunoiu aia de fat costel o sa l gaseasca sigur repede pe vreun pod la cersit ca altceva nu e in stare sa faca taranu ala analfabet
Postat 24 Septembrie 2014, 15:29 de beius
justitie 0
cum sa pui pe arest la domiciliu pe unu care de cand s-a nascut nu a facut altceva decat a talharit si a furat?? bine a facut ca a fugit....credeati ca va va astepta la poarta cu bagajul facut?? bravo justitie......asta e romania
Postat 24 Septembrie 2014, 15:25 de gigi
corect..
maa cavou jegos are dreptate ce zice ala de sifonu ala de bocsa da probabil tu pt o bujie furata de el de la o rabla din parcare ai lingi c..ru numa fraieri din astia fomisti ar putea sa vb de bine pe talharu ala infect cat despre corzile alea de acasa la fel are dreptate doua nasoale hai mars la in tins mana sa stringi bani pt stapanu tau ca o sa aiba nevoie de multe conserve acolo unde o sa ajunga :)))
Postat 24 Septembrie 2014, 15:19 de bobi
cavou
SATU MARE:Mata in mormant nu s -a rostogolit cate p... ai supt cand ai fost dansatoare la bara,pana sa fii luata de nevasta de catre vulturu:)))))))))
Postat 24 Septembrie 2014, 13:03 de hai,te pupa cimitiru
bravoooo
bravoo gunoiu ala de bocsa praduitoru jetu nr1 si a luat ce merita la cat rau a facut la altii acuma s a intors pe el tot cele doua c...ve de acasa acuma se pot f..te fara stres nu maivine tati acasa sa le verifice Deni la produs cat mai poti ca si asa ti se lasa curu ala te piticanie iar Moni tu viteza la sponzoru din bucuresti stim noi la cine...hai va pupa satu mare!!!
Postat 24 Septembrie 2014, 12:12 de bill
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON