Un camion plin cu oi s-a răsturnat, marţi seară, în jurul orei 19.15, în afara localităţii Săcuieni, în timp ce se deplasa spre Oradea. "Şoferul unui TIR înmatriculat în Constanţa nu a adaptat viteza condiţiilor de drum, astfel că într-o curbă la stânga a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi s-a răsturnat într-un şanţ", a declarat pentru BIHOREANUL, Ioana Lascău, ofiţer de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor.
Conform acesteia, în autotractorul cu semi-remorcă se aflau 538 de oi.
Potrivit locotenentului Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, şoferul, un constănţean în vârstă de 39 de ani, şi doi pasageri au fost răniţi uşor.
"Spre locul accidentului s-au deplasat rapid două echipaje de pompieri militari din cadrul Staţiei Săcuieni, echipajul de prim ajutor calificat acordând îngrijirile necesare celor trei persoane de sex masculin implicate în accident, un alt echipaj de pompieri militari procedând la degajarea celor aproximativ 250 de ovine moarte şi salvarea celorlalte 300 care se aflau în pericol de sufocare", se arată într-un comunicat transmis ulterior de ISU.
Circulaţia în zonă nu a fost blocată.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.