Tribunalul Bihor a emis mandat de arestare pentru 29 de zile, marţi, pe numele unui tânăr de 20 de ani din Marghita, anchetat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru tentativă de omor calificat.
Teodor Antal este acuzat că, pe 24 mai, la pescuit fiind, a agresat un copil de 9 ani, căruia i-a dat în cap cu o sticlă de bere, deranjat de faptul că acesta se juca în apropierea lui împreună cu prietenii.
"Inculpatul a fost deranjat de prezenţa copiilor care se bălăceau şi se jucau în apropierea lui şi le-a cerut să plece. Însă pentru că nu s-au mişcat destul de repede, i-a dat victimei în cap cu o sticlă de bere", a declarat Alin Leucea, procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor care cercetează cazul şi care a solicitat arestarea tânărului.
În urma loviturii, copilul a ajuns în stare gravă la spital. Până în prezent a fost supus la două intervenţii chirurgicale pe creier şi a rămas cu o gaură în calota craniană.
"Potrivit certificatului medico-legal care ne-a parvenit acum, leziunile provocate necesită cel puţin 75 de zile de îngrijiri medicale. Copilului i-a fost pusă viaţa în pericol şi a rămas cu o infirmitate permanentă. Având în vedere gravitatea faptei, am solicitat arestarea inculpatului", a declarat procurorul.
În timpul audierilor, Antal nu a recunoscut că a dat cu sticla cu intenţia de a răni copilul. "A recunoscut că a aruncat sticla, dar susţine în mod mincinos că nu ar fi văzut copilul, pentru că ar fi aruncat sticla peste umăr", a spus Alin Leucea.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.