URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
19 Decembrie 2013, 14:19

Un grup de ecologişti a transformat în protest conferinţa de presă a prefectului (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Bilanţul pe care prefectul Claudiu Pop intenţiona să-l prezinte public joi dimineaţă cu privire la activitatea instituţiei pe care o conduce a fost transformat în scandal de un grup de opt activişti ecologişti care s-au înfiinţat în sala mare a Prefecturii încă înaintea începerii conferinţei de presă anunţate cu o zi înainte prin mailuri trimise redacţiilor.

Prefera dialogul

La intrarea în sală, văzându-i, prefectul Claudiu Pop le-a cerut un singur lucru, şi anume să nu tulbure conferinţa de presă, ceea ce ecologiştii au acceptat, astfel că reprezentantul Guvernului a vorbit întâi despre două dintre cele mai importante activităţi ale instituţiei: aplicarea legilor fondului funciar şi controlul de legalitate aplicat actelor administraţiei publice locale.

În ce priveşte prima chestiune, Pop a amintit că în acest an, conform Legii 165/2013, a fost "îngheţată" activitatea comisiilor locale de aplicare a legilor fondului funciar, care s-a limitat doar la inventarierea terenurilor încă neretrocedate şi la emiterea titlurilor de proprietate în numai trei situaţii: ca urmare a unor sentinţe judecătoreşti definitive, precum şi pentru corectarea unor acte similare ce conţineau erori. Rezultatul? În acest an, în Bihor au fost emise doar 334 titluri de proprietate, pentru o suprafaţă însumată de 1.932 hectare.

În ce priveşte controlul legalităţii, în acest an Prefectura a luat act de dizolvarea Consiliului Local Bunteşti (ca urmare a faptului că acesta nu s-a întrunit de trei ori consecutiv), astfel că aici vor fi organizate alegeri anticipate parţiale, pentru alegerea unui nou Consiliu. De asemenea, prefectul a arătat că atunci când juriştii instituţiei au constatat existenţa unor hotărâri de Consilii Locale adoptate în condiţii nelegale, a cerut revocarea acestora, iar mai recent, singurul caz în care a solicitat anularea lor prin instanţă este cel al actelor normative adoptate de CL Sânmartin în legătură cu gazele de şist.

După cum BIHOREANUL a mai scris, aleşii locali din această comună au decis în octombrie să interzice orice fel de exploatare petrolieră (de ţiţei, gaze naturale sau neconvenţionale), iar săptămâna trecută şi săptămâna aceasta au hotărât, de asemenea, organizarea unui referendum prin care localnicii să se pronunţe împotriva exploatărilor petroliere de orice fel, precum şi pentru interzicerea expresă a exploatării gazelor de şist.

Şi jurnalist, şi activist?

Explicând încă o dată că "nu de plăcere", din interes sau din ambiţie a decis să atace în justiţie HCL Sânmartin, prefectul şi-a exprimat dezamăgirea că "un jurnalist" a relatat despre acest lucru pentru a induce opiniei publice impresia că ar avea un interes personal ori politic în chestiunea privind exploatarea gazelor de şist.

"Mi-ar plăcea să fiu şi eu ziarist, să văd că nu contează ce scrie în lege, ci ceea ce scriu eu. Prefectul nu doreşte să atace hotărârile Consiliului Local, ci este obligat prin lege", a spus Pop, arătând că, potrivit Constituţiei şi Legii 213/1998, resursele subsolului sunt proprietatea statului, nu ale comunităţilor locale, astfel încât acestea nu pot decide asupra lor.

Deşi nu a dat nici un nume, prefectul s-a referit la Călin Corpaş de la Jurnal bihorean, care nu doar realizează articole cu privire la pericolele exploatării gazelor de şist, ci participă şi organizează şi proteste pe această temă. "Este corect să fii şi ziarist, şi protestatar?", a întrebat, retoric, Pop, fără a primi niciun răspuns, nici măcar de la Corpaş, prezent la conferinţă.

Pop a mai arătat ulterior că nimeni nu a organizat proteste în 2010, când foştii guvernanţi au concesionat perimetrele spre explorare şi exploatare, ceea ce l-a determinat pe Corpaş să reacţioneze. "Nu ar fi trebuit ca Guvernul să se fi consultat cu cetăţenii înainte de a da concesiunile?", a spus jurnalistul, primind de la prefect un răspuns cu trimitere la Guvernul Boc, cel care a aprobat în urmă cu trei ani concesiunile: "Trebuie să-i întrebaţi pe cei din fostul Guvern. Actualul Guvern doar a aprobat acordurile de explorare-exploatare pe baza concesiunilor date de fostul Guvern!".

"Ne-aţi făcut un an greu"

La finalul prezentării prefectului, cu acceptul acestuia şi al celorlalţi jurnalişti din sală, reporterul BIHOREANULUI a cedat unuia dintre activiştii ecologişti dreptul de a formula o întrebare la care reprezentantul Guvernului să răspundă. În loc să profite de acest prilej, însă, una dintre ONG-iste, Laura Turdean, care a precizat că vorbeşte "ca simplu cetăţean", a făcut o declaraţie. În acest timp, colegii tinerei s-au ridicat în picioare şi au afişat pancarte prin care şi-au manifestat opoziţia faţă de exploatarea gazelor de şist, iar unul şi-a pus pe faţă o mască de gaze.

"Domnule prefect, ne-aţi făcut un an 2013 greu, vă rog să nu ne faceţi un 2014 şi mai greu!", a spus Turdean, după care i-a reproşat prefectului că în zona Suplacu de Barcău, unde se exploatează ţiţei, "unul din zece locuitori are cancer", dar şi că în comuna vasluiană Pungeşti jandarmii bat protestatarii împotriva exploatării gazelor de şist, determinându-şi colegii să o aprobe, astfel încât dialogul s-a transformat în vacarm.

"Nu-mi dai tu mie lecţii"

Prefectul a evitat să intre în controverse cu protestatarii, atrăgând atenţia că în ce priveşte activităţile de la Suplac acestea datează de câteva decenii, dar ele au o utilitate economică evidentă, cu care el este de acord, deoarece familiile angajaţilor Petrom trăiesc din salariile acestora, iar cu privire la incidentele de la Pungeşti nu poate răspunde, întrucât este prefect de Bihor, nu de Vaslui.

Pop a adăugat, pe de altă parte, că nu va acţiona niciodată pentru interzicerea sau îngrădirea protestelor, indiferent că este de acord sau nu cu protestatarii, însă cere ca acestea să se menţină în cadrul legal, iar organizatorii lor să nu manipuleze opinia publică.

Întrucât conferinţa de presă se transformase într-un rechizitoriu al ecologiştilor, majoritatea jurnaliştilor a părăsit sala Prefecturii în timp ce activiştii au rămas să se certe cu Pop. La un moment dat, acesta a fost tutuit de Corpaş, care i-a spus "Nu-mi dai tu mie lecţii de dirigenţie", astfel că prefectul i-a cerut să i se adreseze respectuos.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
13 Comentarii
adrian cris
tovarase adrian cris, nu te umfla in pene, toata lumea stie cit de minjit esti, un "jurnalist de tonomat" care si ar vinde si propria mama pentru doi firfirici, toata viata ai scris doar la comanda pentru cine dadea banul, era firesc sa sari in solda chevron si rmgc
Postat 21 Decembrie 2013, 16:44 de "jurnalist"
curpas....nu corpas...
ba Curpas (ca asta e numele tau adevarat, degeaba te ascunzi ), tu ai impresia , ca te-a facut d-na ma-ta , coleg cu autoritatile?sau cine te crezi, aragaz la 4 ochiuri? ce tupeu , jegos, tu si mai era una ...Ghilea....asa....cine va credeti voi? sa se aplice legea pentru impertinentii astia....la bulau cu ei....daca esti ziarist , te crezi mare macau?puscariabili in libertate ce sunteti...da-le in gura domn prefect.....la jigodii...ca numa alea se leaga de pantalonii cuiva...ca si cur-pas....
Postat 21 Decembrie 2013, 08:51 de observatoru
@Raul
Raul,partialai dreptate.Ma bucur ca ai abordat civilizat acest subiect.Chevron si respectiv MOL Romania sunt singurele firme autorizate de catre statul roman de a face prospectiuni.Din cate stiu Chevron este singura in lume care dispune de technologia necesara in asa fel incat sa se faca prospectiunile cat mai ok.Iar gazele de sist fac parte din bogatii ale subsolului.Trebuie incercat.Sincer nu stiu care e cota parte a celor care ar exploata.SUA a avut mult de castigat de pe urma gazelor si alte tari chiar din Europa. Gazul de șist este un gaz al cărui zăcământ este captiv între plăcile de șisturi ori în straturile de cărbune și aflate la o adâncime mai mare decât zăcămintele de gaz convențional . Deoarece arderea acestui combustibil este mai ecologică decât a cărbunelui sau petrolului, oferind și avantaje în privința limitei de emisii de CO2, gazele naturale pot înlocui cu usurință petrolul
Postat 20 Decembrie 2013, 18:46 de cman
Nu-i chiar asa
@Claudia. Nici o lege nu prevede nimic despre gazele neconventionale (gazele de sist) nici chiar faptul ca ar fi de interes national, ca atare sunt de interes local........................................................................ @Cman. Prima mare problema eate faptul ca nu noi exploatam bogatiile noastre (aur, gaze de sist) ci niste corupti le dau pe nimic strainilor. Vezi cazul Rosia Montana unde multi politicieni influenti,afaceristi contraversati,academicieni,primarii si aproape toate televiziunile importante din tara au luat bani multi de la RMGC. Nu castigam mare lucru daca nu le cumparam de la rusi ci pe ale noastre de la altii si oricum sa uitam de povestea cu independenta energetica . Daca nu avem bani sa le exploatam, mai bine le lasam copiilor si nepotilor nostrii. Ca sa nu mai vorbim si de efectul incalculabil asupra mediului.
Postat 20 Decembrie 2013, 15:29 de Raul
Pentru o corecta informare
Pornind de la definitia referendumului din DEX= consultare directa a cetatenilor, chemati sa se pronunte prin vot asupra unui proiect de lege de o deosebita importanta pentru stat sau asupra unor probleme de interes general. Legea fundamentala a statului roman , numita Constitutie prevede la art 136 alin 3, coroborat cu art 3 alin 2 din legea privind bunurile proprietate publica nr 213/1998 si al Anexei I la lege pct I/1- bogatiile subsolului, in stare de zacamant, fac parte din domeniul public al statului. Art 3 alin 4 din legea 213/1998 spune ca domeniul public al comunelor, oraselor…este alcatuit din bunurile prevazute la pct III din anexa si din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotarare a consiliului local, daca nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public national ori judetean. Anexa III la legea nr 213/1998 – domeniul public al comunelor, oraselor si al municipiilor il pot constitui bogatiile subsolului in stare de zacamant, numai daca nu sunt de interes national. Acestea au fost déjà calificate de interes national potrivit legii nr 213/1998 privind bunurile proprietate publica. Art 1 din legea petrolului nr 238/2004 – resursele de petrol situate in subsolul tarii si al platoului continental romanesc al Marii Negre, delimitat conform principiilor dreptului international si conventiilor international la care Romania este parte, fac obiectul exclusive al proprietatii publice si apartin statului roman. Ce intelegem prin autonomie locala? Potrivit art 4 din legea administratiei publice locale nr 215/2001 – autonomia locala este numai administrative si financiara, ea fiind exercitata pe baza si in limitele prevazute de lege. Ea priveste organizarea, functionarea, competentele si atributiile, precum si gestionarea resurselor care, potrivit legii, apartin comunei, orasului, municipiului sau judetului dupa caz. Art 5 al aceleasi legi prevede ca autonomia locala confera autoritatilor administratiei publice locale dreptul ca in limitele legii, sa aiba initiative in toate domeniile, cu exceptia celor care sunt date in mod expres in competent altor autoritati publice. Dupa toate textile legislative evocate, in concluzie putem spune ca un Consiliu local nu poate hotari sau dispune sub nici o forma de bogatiile naturale ce apartin statului roman, doar daca prin lege organica ii sunt date acelui Consiliu local. In ce priveste viata socio-economica a unei unitati administrativ-teritoriale, un Consiliu local poate decide doar daca are in proprietatea sa acea activitate. Cum bogatiile subsolului nu se gasesc in proprietatea Consiliului local, acesta din urma nu poate dispune cu privire la a organiza un referendum privind bogatiile subsolului. Asadar, oanemii pot organiza mitinguri, proteste, manifestari publice in care sa-si exprime opiniile fata de problemele deosebite din localitatea lor, dar cand se organizeaza referendumuri aceasta este reglementata de o lege speciala 3/2000 care prevede clare conditiile si subiectele de interese local si national cu privire la care oamenii se pot exprima.
Postat 20 Decembrie 2013, 12:41 de Claudia
VREAU
Alte tari isi exploateaza gazele de sist si o duc binisor.La noi e scandal doar ca vor sa exploreze.E clar ca masele de oameni sunt prost informate ori impinse de la spate pentru a protesta.Nu vreau sa supar pe nimeni dar asta cred ca e o strategie a opozitiei actuale.E ciudat deoarece demersurile au inceput odata cu vizita lui Base in SUA in septembrie 2011,urmand si primele aprobari ale guvernului Boc.Nu dau vina pe acel guvern,dar se vede clar ca astea sunt niste manevre.Din pacate efectul de turma si face efectul si denota faptul ca oamenii sunt usor de manipulat,poate prin oameni ca si Calin Corpas,de ce nu.Parerea mea ca e ca padurile sunt un dezastru ecologic si nimeni nu vede.Pe noi ne preocupa ce nu s-a intamplat....pacat.
Postat 20 Decembrie 2013, 10:36 de Cman
Prefectul Invizibil se scuza!
Tinere prefect! Legea permite localitatilor, prin hotarari adoptate de consiliile locale ale acestora, sa-si consulte catatenii, prin referendum, asupra unor chestiuni ce privesc viata socio-economica a acelor comunitati locale. Tu in schimb, prefectule, contesti acest drept legiferat de pe vremea cand tu inca sugeai de la tata. De aceea i-ai suparat pe ecologisti, pentru cu nu mai suporta nici ei asa un tampit cum s-a gasit in locul pe care-l ocupi politic, nicidecum pe criterii de competenta. Ai inteles despre ce e vorba, prefectule, sau tot cu ochii beliti la Ponta o sa ramai? Nu realizezi ca in felul in care pui problema, poti sa-ti iei adio de la politica si functii date prin aceasta in urmatorii 2-3 ani?
Postat 19 Decembrie 2013, 19:51 de Tile
Jos coruptia
Otto iubitel, nu sunt nici basist nici admirator al nici unui politician, dar daca nu era Basescu, cacarau si plagiatorul sef nu se impacau (???) si toti USL-isti erati in doliu de sarbatori si multi dintre voi (coruptii) cu un pas mai aproape de puscarie. Oricum cand vorbeste Basescu luati notite, apoi studiati-le cateva zile si daca reusiti sa intelegeti ceva inseamna ca mai puteti fi recuperati.
Postat 19 Decembrie 2013, 18:58 de Un oarecare
Cum a fost, de fapt
Am scris pe blogul meu cum au stat, de fapt, lucrurile la acea conferinţă de presă. #more-8588
Postat 19 Decembrie 2013, 18:25 de Călin Corpaş
Toate-s bune
Sa vina presa, sa-i scoatem lesa!!!!
Postat 19 Decembrie 2013, 17:34 de Roman
Corpas cam intreci limitele
Se dovedeste inca odata ca Calinutu Corpas nu stie ce inseamna sa faci jurnalism.Or fi jurnalisti acaparati de anumite partide dar asta e rau de tot.Se vade clar ca e basist.Potoleste-te Calinut,nu e partidul lui tac-tau.Fa si tu presa ca si altii.Trebuie sa ii critici cu ceva concret,nu sa mergi la conferinte cu ce-ti spune Gavriluta Ghilea si ceilati complexati.Acum sunt astialalti la ciolan dupa aia iar voi .....si tot asa.Potoleste-te ,pe bune,ai rabdare iti vine randul la ciolanel asta vrei,nu disparitia explorarilor gazelor.
Postat 19 Decembrie 2013, 15:57 de otto
Comisiile= hoti
"..activitatea comisiilor locale de aplicare a legilor fondului funciar, care s-a limitat doar la inventarierea terenurilor încă neretrocedate". Care terenuri neretrocedate, mai aveti inca terenuri neretrocedate, ca in 1991 mi-ati retrocedat cu 30 % mai putin teren motivand ca nu aveti teren suficient si voi mai aveti teren si azi ??? Bata-va Dumnezeu sa va bata si urmasii vostrii din urmatoarele sapte generatii pe toti cei din Primarie si Prefectura care v-ati ocupat cu retrocedarile din 1990 incoace. Hotilor ati inproprietarit toti comunistii si pe cine ati vrut voi si care nu aveau nici un drept.
Postat 19 Decembrie 2013, 15:16 de Oradean
Un jurnalist
Adriane, fiecare pasăre pe limba ei piere. Dacă eu sunt jurnalistul obraznic, tu, cel puţin în acest caz, eşti unul tendenţial. Nu e prima dată când îţi colegii de breaslă într-o lumină defavorabilă, doar pentru că ei nu servesc aceeaşi linie editorială. Un articol tendenţios, care îi va repara, desigur "onoarea" prefectului Claudiu Pop. Prefectul, acest adevărat salvator al judeţului, ce îi apără iată, cu legea în mână, pe cetăţeni de "eco-anarhiştii" care pun în pericol viitorul României. Cititorii sunt în măsură să ne judece pe toţi. Ai senzaţia că fără mine nu se puteau organiza proteste în Oradea? Dacă da, îţi mulţumesc. Ai o părere hiperbolică faţă de persoana mea. PS: o întrebare deontologică. Să presupunem că într-o zi te găseşti pe marginea unui râu, în mijlocul pustietăţii, cu un aparat foto în mână. La un moment dat, observi cum un semen de-al tău stă să se înece. Ce faci, îl fotografiezi sau sari să îl salvezi? Ştiu, îmi vei spune că situaţiile nu se asemănă. Dar vezi, pentru orice act de laşitate se găsesc explicaţii. Că justificări ar fi mult spus.
Postat 19 Decembrie 2013, 15:02 de Călin Corpaş
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON