URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 24 APRILIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La cât de mult suntem noi iubiți de autoritățile centrale, Bihorul ar putea liniștit să-și declare autonomia. Avem în lucru o autostradă care nu se mai termină, iar ministrul Transporturilor își permite să nu dea ordin de începere a lucrărilor la un tronson, numai pentru că are niște polițe de plătit unui constructor. Despre linia ferată Oradea - Cluj, și implicit spre București, ce să mai zicem? Specialiștii au arătat că gradul de realizare a investiției de 2 miliarde de euro este ceva mai mare decât o alcoolemie de Vaslui.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea arată bine, nu doar în comparație cu alte surate românești, ci și cu orașe de talia ei din Vest. În multe locuri chiar superb, binemeritându-și magnetismul din clipurile turistice și „nielcoșagul” cu care unii localnici o laudă pe rețelele sociale. Baiu-i purtarea altora dintre cei care o locuiesc.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota la alegerile prezidențiale din luna mai? (Candidații sunt enumerați în ordinea de pe buletinele de vot)












De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Printre multiplele modificări aduse legislației rutiere la mijlocul anului 2024, printr-o ordonanță de urgență, se regăsește și nou introdusa instituție de relocare a vehiculului în cazuri speciale. Practic, relocarea înseamnă mutarea temporară a unui vehicul într-un alt loc, în situația în care aceasta este necesară, chiar dacă șoferul respectiv a respectat toate prevederile legale cu privire la parcare sau staționare.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
23 Octombrie 2017, 11:20

Un ceferist din Oradea a luat şpăgi de 10.000 euro ca să rezolve vânzarea la preţuri mici a unor apartamente, terenuri și cantoane CFR

Un ceferist din Oradea a luat şpăgi de 10.000 euro ca să rezolve vânzarea la preţuri mici a unor apartamente, terenuri și cantoane CFR foto: generic
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un ceferist orădean a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, după ce, anul trecut, a încasat aproape 10.000 euro de la trei colegi pe care i-a păcălit că banii reprezintă taxe pe care trebuie să le plătească pentru achiziţia unor imobile din proprietatea CFR.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorul Călin Roman, întreaga poveste s-a derulat vara trecută. Florin Romică Pop, şef de echipă în cadrul Sucursalei Regionale de Căi Ferate Cluj SA, şi-a convins trei colegi că societatea urmează să scoată la vânzare apartamente, cantoane, pensiuni, terenuri şi spaţii comerciale, iar el, ca apropiat al directorului Diviziei Patrimoniu în cadrul CFR, care avizează vânzările de imobile aflate în proprietatea companiei, i-ar putea ajuta să le obţină la preţuri modice.

Pentru a demara procedura, oamenii au fost informaţi că trebuie să achite câte 501 lei pentru fiecare imobil pe care doresc să-l cumpere - taxă pentru Comisia de Locuinţe şi taxă pentru Titlul de Proprietate. Pop urma să trimită banii la Bucureşti, unde "cunoştinţa" lui va urgenta procedurile de achiziţie.

"Fiecare dintre cele trei persoane vătămate a întocmit mai multe cereri cu imobilele ce doreau să le cumpere, achitând în total suma de 44.000 lei. Pentru a crea aparenţa că îi va ajuta, inculpatul Pop Florin Romică le-a comunicat persoanelor vătămate şi numele persoanei care se va "ocupa" de obţinerea imobilelor, dar şi faptul că vor trebui să îi dea între 300 şi 1.000 euro pentru fiecare imobil achiziţionat", se arată în rechizitoriu.

Ca să înlăture orice îndoială, bărbatul a ticluit chiar şi un formular de cerere, pe care l-a dat spre completare, spunându-le să indice în document şi imobilele pe care doresc să le achiziţioneze. Ulterior, Pop le-a predat oamenilor câte un plic închis, despre care a spus că a venit de la Bucureşti în interiorul cărora se aflau copii ale cererilor completate, cu ştampila CFR şi numere de înregistrare.

Atât doar că, verificând numele "cunoştinţei" pe care Pop susţinea că o avea la Bucureşti, oamenii au aflat că, de fapt, acesta murise încă din luna februarie a anului trecut şi, dându-şi seama că au fost traşi pe sfoară, l-au dat pe mâna procurorilor.

Pentru a-l putea dovedi, anchetatorii au apelat la unul dintre denunţători, împreună cu care au organizat o acţiune de prindere în flagrant. Bărbatul l-a sunat pe Pop, cerându-i o întâlnire la care urma să-i dea o nouă listă cu imobilele pe care doreşte să le achiziţioneze şi un plic în care procurorii au pus 2.000 lei cu bancnote pe care scriseseră cu creion fluorescent cuvântul "Trafic".

Imediat după primirea plicului, Pop a fost reţinut de procurori, pentru o perioadă de 24 de ore, iar ulterior a fost plasat sub control judiciar, măsură menţinută şi în prezent, când bărbatul a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Pop nu recunoaşte, însă, aceste acuzaţii.

"Pe parcursul cercetărilor inculpatul Pop Florin Romică a avut o atitudine nesinceră, nu a recunoscut comiterea faptelor, încercând să creeze impresia că el este o "victimă", nicidecum un făptuitor", mai susţin anchetatorii în actul de acuzare înaintat Tribunalului Bihor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3576 RON
  • 1 EUR = 4.9775 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON