URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 19 MARTIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Călin Georgescu zice că ar trebui să ieșim din NATO și UE, că nu avem nevoie de fonduri europene câtă vreme îl avem pe Dumnezeu, iar unei jurnaliste din Basarabia i-a povestit despre poporul moldovean. Numai pentru asemenea vorbe, CCR ar fi îndreptățită să nu-l lase să participe la alegerile prezidențiale...
Zic şi eu
Adrian Cris
Unul dintre cele mai scumpe și importante proiecte de infrastructură ale României (2 miliarde euro), cel pentru electrificarea și reabilitarea căii ferate Cluj Napoca - Episcopia Bihor (166,5 km), cu finanțarea asigurată din PNRR, nu va fi finalizat la termen.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cum priviți decizia BEC și CCR de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 18 februarie 2025, Curtea Constituțională a admis, cu majoritate de voturi, o excepție de neconstituționalitate vizând un text din Codul de procedură penală ce reglementează motivele pentru recursul în casație în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
09 Iulie 2012, 15:00

Adolescent de 17 ani, trimis în judecată pentru că a încercat să-şi omoare prietenul cu un cuţit

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au finalizat cercetările şi l-au trimis în judecată pe un minor în vârstă de 17 ani din Sânmartin care şi-a înjunghiat un prieten, în vârstă de 19 ani, a anunţat, luni, procurorul Vasile Popa, purtătorul de cuvânt al instituţiei.

Potrivit procurorului Popa, inculpatul a atacat victima pe 25 iunie, în baia din locuinţa acestuia din urmă. "Cei doi aveau o relaţie apropiată, dar sunt şi rude îndepărtate. Declaraţiile inculpatului au fost contradictorii. Se pare că motivul ar fi fost dispariţia unor bijuterii din casa părinţilor inculpatului, dar ar fi fost vorba şi de mai multe bijuterii care au fost amanetate de cei doi şi care trebuiau recuperate", a explicat pentru BIHOREANUL, procurorul Vasile Popa.

Din cercetări a reieşit că adolescentul a acţionat cu premeditare. Înainte să se deplaseze la locuinţa din Oradea a victimei, tânărul de 17 ani i-a telefonat, pentru a se asigura că este acasă şi s-a înarmat cu un spray iritant lacrimogen şi cu un cuţit.

"Inculpatul a atacat victima în baie, în timp ce se spăla. Iniţial i-a pulverizat în faţă un spray cu piper, determinând astfel căderea la pământ, după care s-a urcat pe aceasta şi i-a aplicat două lovituri cu un cuţit cu lama de 22 cm în zona toraco-abdominală, loviturile fiind aplicate cu intensitate şi cauzând două plăgi penetrante care au pus în primejdie viaţa părţii vătămate", a mai precizat Vasile Popa.

După ce agresorul a părăsit locuinţa, tânărul de 19 a sunat la Poliţie pentru a reclama atacul. Băiatul a fost externat din spital pe 5 iulie şi a primit între 35 şi 40 de zile de îngrijiri medicale.

Agresorul a fost prins la scurt timp, fiind reţinut iar ulterior arestat preventiv pentru 19 zile de Tribunalul Bihor, pentru tentativă de omor calificat.

"De menţionat este că urmărirea penală s-a desfăşurat cu celeritate, aspect datorat profesionalismului manifestat de către procurorul care a instrumentat cauza (Alin Leucea) şi de echipa de poliţişti din cadrul IPJ Bihor - Serviciul de Investigaţii Criminale", a mai adăugat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5516 RON
  • 1 EUR = 4.9774 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON