URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cum să aibă magistrații vreun respect pentru cetățenii țării, justițiabili sau doar contribuabili, când arată dispreț până și față de instituțiile ei și de aleșii lor? Joia trecută, membrii Consiliului Județean Bihor și cei ai Consiliului Local Oradea au fost nevoiți să accepte rezilierea unui parteneriat încheiat în decembrie 2022 cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea al cărui scop viza sprijinul celor două administrații locale pentru ca Procuratura să aibă, pe bani europeni, un nou sediu. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
07 Martie 2014, 08:48

UDMR vrea "locuinţe de sprijin" pentru familiile care şi-au pierdut casele la bănci

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

UDMR are o nouă idee pentru persoanele şi familiile lovite de bănci. După ce la începutul anului a înregistrat o propunere legislativă conform căreia contractele de creditare în valută încheiate în perioada de boom economic ar urma să fie preschimbate în contracte de creditare în lei, la cursul leului din momentul încheierii lor, deputatul Cseke Attila a prezentat o propunere ce ar viza şi persoanele şi familiile care deja au fost executate silit de bănci prin evacuare şi vânzarea locuinţelor puse drept gaj.

"Vrem o modificare a Legii 114/1996 a locuinţei în sensul completării cu un nou capitol, despre locuinţele de sprijin", a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, parlamentarul UDMR-ist.

Concret, potrivit noii iniţiative, administraţiile locale (primăriile) ar putea cumpăra locuinţele executate silit de bănci, pentru a le închiria apoi foştilor proprietari, în condiţii avantajoase, pe perioade de până la 5 ani, cu posibilitatea de prelungire.

"Nivelul chiriei ar urma să nu poată depăşi 10% din venitul lunar net al familiei evacuate căreia i se va închiria locuinţa de sprijin, iar aceasta trebuie să nu mai aibă în proprietate o altă locuinţă sau să nu mai deţină în chirie o altă locuinţă de la stat. Beneficiarul nu ar avea dreptul să o subînchirieze sau să-i schimbe destinaţia. Propunem şi o limită a suprafeţei utile, la 100 de metri pătraţi, pentru locuinţa de sprijin. Dacă o locuinţă cumpărată de autoritatea locală de la bancă nu este solicitată în chirie de familia care a deţinut-o ca proprietar, locuinţa de sprijin ar putea fi dată în chirie unei alte familii care a rămas fără locuinţă prin executarea silită de către bancă", a exemplificat Cseke.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
vai,vai..
A desfintat 67 de spitale acum se ocupa de casele piedute la banci..Ce activ e acest Pishta..Ba parlamenatarule cite spitale ai desfintat????????/
Postat 09 Martie 2014, 10:09 de Vasile
Nu fiti rai, are si merite !
Ok, este ungur, dar este singurul ministru din Bihor care facut ceva pt. acest judet cat timp a fost butoane. Aduceti-va aminte cum taia bolovan si gasca uslamista la panglici in campania pt. localele din 2012 ! Culmea, pe cel care adusese banii, de cseke zic, nu l-au lasat nici sa se apropie, l-a gonit bolovan cu handralaii aia de gardieni, aia care-si zic ,,politisti". Insa chestia cu locuinte pt. cei ce si-au pierdut casele la banci nu este chiar o tampenie tinand cont de ce se intampla in Romania. Va dau un exemplu : dupa inundatiile din 2007 s-au construit sate intregi nou-noute, case, electricitate, etc. A constuit tariceanu, a mai construit si becali ciobanu;, s-au aruncat bani fara numar. Situatia de azi : in sapte ani satele nou-noute sunt ruine. S-a furat tot ce s-a putut fura, iar ce nu s-a putut fura, s-a distrus. Nu raspunde nimeni de banii aruncati ! Asa ca daca se construiesc cateva blocuri pt. cei ce s-au ars cu bancile n-am face decat sa urmam buna traditie romaneasca sa aruncam cu bani aiurea.
Postat 09 Martie 2014, 07:24 de DlGoe
Voi platiti, eu gestionez
sa le dea, accept asta, dar din banii familiei lui, nu din ai mei, platitorului de taxe. ceva inteligent cand o sa ai de spus mai kecske?
Postat 09 Martie 2014, 00:57 de cartof
UDMR
Da' cine i-a pus sa se arunce in credite ? Nu s-au gandit putin inainte de a cumpara la greu tot felul de apartamente, case, masini, plasme si alte gadgeturi de ultima generatie ca mai trebuie si restituite respectivele credite ? Dati-le voi din banii vostri daca sunteti asa de milostivi !!!
Postat 08 Martie 2014, 17:29 de Credit
????????
Aista e ala care a desfintat 69 de spitale?Ce mm mai vrea?????/
Postat 08 Martie 2014, 08:50 de gheorghe
b
tu ciar esti roman!?
Postat 07 Martie 2014, 19:57 de a
@MacCsiken
Iarăşi apare baschetbalistu' hun de Marghita cu populisme greţoase.... Da' de ce nu le daţi voi iudemeriştii din ce aţi furat şi din contractele oneroase ale firmelor iudemeriste gen Marconst Marghita, zona ta folcorică, nenorocitule ??? De ce să plătim noi chiriile clienţilor voştri ? Cît de darnici sunteţi voi pe banii altora.....
Postat 07 Martie 2014, 09:41 de Bandika
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6264 RON
  • 1 EUR = 4.9771 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON