URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 03 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cum să aibă magistrații vreun respect pentru cetățenii țării, justițiabili sau doar contribuabili, când arată dispreț până și față de instituțiile ei și de aleșii lor? Joia trecută, membrii Consiliului Județean Bihor și cei ai Consiliului Local Oradea au fost nevoiți să accepte rezilierea unui parteneriat încheiat în decembrie 2022 cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea al cărui scop viza sprijinul celor două administrații locale pentru ca Procuratura să aibă, pe bani europeni, un nou sediu. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
30 Iulie 2013, 15:06

Ţinta lui Bolojan: La 1 ianuarie 2016, Oradea să fie un oraş fără maidanezi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"Vrem ca la 1 ianuarie 2016 Oradea să fie un oraş fără maidanezi pe stradă", a declarat, marţi, primarul Ilie Bolojan, în cadrul unei conferinţe de presă.

Municipalitatea îşi doreşte să atingă acest obiectiv prin extinderea programului de cipare şi sterilizare a câinilor în toată Zona Metropolitană Oradea. Pentru a sprijini comunele în rezolvarea acestei probleme, maidanezii strânşi în comunele vecine, dar şi câinii pe care stăpânii nu îi mai doresc, vor fi preluaţi de Administraţia Domeniului Public la adăpostul "Grivei" din strada Coriolan Hora.

Primele localităţi în care va fi "exportat" programul de colectare a câinilor vor fi comunele Ineu, Sânmartin şi Oşorhei. "Treptat, parteneriatul se va extinde, astfel încât în fiecare an acesta să includă alte două comune", a spus Bolojan.

Ridicaţi în 24 de ore...

În paralel, ADP va intensifica acţiunea de strângere a maidanezilor de pe domeniul public. Zilnic, între orele 8 şi 18, trei echipe de hingheri adună câinii comunitari din oraş. Echipele de strângere vor trata sesizările făcute de orădeni cu prioritate şi vor ridica maidanezii de pe domeniul public cel târziu a doua zi de la primirea apelului telefonic.

"Orădenii care văd câini abandonaţi pe domeniul public pot suna la numărul de telefon 0733.055.540 iar ADP îi va ridica în cel mult de 24 de ore", a garantat Liviu Andrica, directorul ADP Oradea.

Pregătiţi pentru adopţie

Câinii ridicaţi de pe domeniul public vor fi duşi în adăpostul "Grivei", unde vor fi cipaţi şi sterilizaţi în aşteptarea adopţiei. Adăpostul are o capacitate de circa 450 de locuri, dintre care sunt ocupate circa 300. Conform evidenţelor, lunar, din adăpost sunt adoptaţi circa 60 de câini. Alţi 60 au fost adoptaţi de orădeni cu păstrarea în adăpost.

"Omul vine sâmbăta, se joacă cu câinele, îl plimbă dacă doreşte, iar noi îl ţinem în adăpost, deocamdată fără plată, pentru că Hotărârea de Consiliu Local care prevede acest lucru a fost suspendată de instanţă", a declarat Andrica.

Numărătoarea continuă...

Pentru a avea o evidenţă cât mai exactă a câinilor de pe raza municipiului, Primăria a demarat pe 15 iulie, după cum se ştie, o acţiune de recenzare a acestora. Recensământul câinilor a început din zona de case de la periferia oraşului şi avansează spre centrul municipiului.

Până în prezent au fost luaţi în evidenţă şi cipaţi 948 de câini. Dintre aceştia, doar pentru 160 de câini proprietarii s-au declarat de acord cu sterilizarea. Pentru ceilalţi 788 de câini de companie, orădenii au ales să plătească taxa de 100 lei pe an. Banii vor strânşi vor fi alocaţi ADP pentru îmbunăţirea condiţiilor oferite de adăpostul "Grivei".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
32 Comentarii
Provocare
Propun niste obiective demne de un adevarat barbat pentru 2016: Oradea - primul oras din Romania fara coruptie in primarie; primul oras fara cratere in asfalt si drumari smecheri la butoanele orasului; primul oras cu strazile curate; primul oras cu pacienti tratati 100% corect in spitale, de la meniul servit la tratamentul medical etc. etc. Dar pentru astfel de obiective trebuie barbati. Deci Oradea va fi doar primul oras din Romania in care toti cainii abandonati vor fi omorati in chinuri de catre un asa zis veterinar urmarit penal si altii ca el.
Postat 02 August 2013, 18:28 de Gheorghe
Pentru toti contestatarii proiectului
Eu am o propunere pentru toti contestatarii acestui proiect si asa zisilor iubitori de animale: hai sa dam drumul pe strada si la alte animale mai ales mai inofensive decat cainii. Hai sa lasam si pisicile, gainile, porcii etc ca doar care e problema sa avem animale pe strada? Vad ca va place oricum. Adica de ce doar caini sa avem pe strada? Deci chiar nu va inteleg de ce tot plangeti atat? Chiar nu prefereati sa avem un oras fara caini comunitari? sau unde e problema? v-ar placea sa fim ca in Bucuresti sau alte orase unde tot la 10 oameni este un caine? ca mie nu sincer. Iar referitor la taxa de 100 lei/an, intelegeti ca daca voi tot sustineti ca acel caine este o fiinta si trebuie tratata ca un om, atunci exact asta vrem sa se intample. Adica eu daca am un copil, hop platesc la intretinere pentru el; la fel cainele vostru creaza teoretic un cost pentru oras: curatenie, intretinere de spatii, presupuse abandonuri ale puilor etc. Ori din taxa aceasta se pot acoperi acele cheltuieli si din pacate nici nu ajunge defapt !
Postat 01 August 2013, 16:04 de anonim100
pe mine ma irita
pe mine ma irita mai mult faptul ca platesc abonament de parcare si tot centru este cu parcari galbene. Cainii nu ma deranjeaza cu latratul lor. Cred ca fac mai multa galagie bisericile care la ora 6 dimineata incep sa dangane talanga. Daca vreti civilizatie tineti cont unii de altii, fiti mai toleranti unii cu altii si veti vedea ca nu numarul cainilor vagabonzi sunt masura civilizatiei
Postat 01 August 2013, 14:29 de diesel
Bolovane !!!....
Bolovane !!..... Capul tau privit la luna seamana cu un cap de ......... Cam asa rati !!! Stii nu mai sunt probleme in orasul asta numai cainii !!! In rest ai reusit sa-l intorci pe tot cu sus in jos !!!! 2016 ultimul tau an la PMO !!! Problema e ca pana atunci tu nenorocesti orasul asta !!!! Dezastru v-a fi dupa tine !!
Postat 01 August 2013, 10:12 de s.
Municipalitatea
Obiectivul cu mirosul ce planeaza in cartierul Rogerius si Iosia , miros raspandit de fabrica de zahar si ferma de porci cand doreste ,,municipalitatea'' sa-l rezolve?Domnii de la adapostul ,,Grivei",daca aveti dosare penale de ce mai sunteti in functii publice si platiti din banii contribuabililor?RUSINE!!!
Postat 31 Iulie 2013, 14:05 de diana
calcul
788*100=78800/4.4 curs euro 17909 EURO pe an ...!!! mai invata sa calculez ,,oradean'' care reprezinta o acoperire de o luna si jumatate ,care nu este asa mult... (11.000 Euro ,,consuma,, adapostul lunar)
Postat 31 Iulie 2013, 14:01 de cetatean
zoom
Pe cand tinta cu boschetari???? Maidanezii macar trec strada pe zebra, impreuna cu oamenii...dar boschetarii ne fac zilele amare la tomberoane...eu nu mai am curajul sa cobor cu gunoiul!!!
Postat 31 Iulie 2013, 08:10 de zoom
Bolo the terminator
Urmeaza pisicile si vrabiile din parc. Apoi melcii, ca pe aia ii prindem mai usor.
Postat 31 Iulie 2013, 00:40 de Nuke'm
Afacere profitabila
Afacere profitabila 788X100=78800 lei /an = 179010 Eur.. Super afacere.
Postat 30 Iulie 2013, 21:51 de Oradean
minciuni !
De cand are adapostul 450 de locuri?! daca depaseste 300 deja sunt probleme,,, se omoara intre ele !!! 60 de caine adoptat pe luna?! Da, poate in mintea lui! La sos dogs nu a fost 60 de cani pe luna adoptat sau si daca a fost au facut zilnic adopti... 60 de caini adoptati la distanta?! In total nu exista mai mult decat 20! Si aia daca vrea sa scoata lumea trebuie sa faca circ! Sper sa faca dreptate tribunalul si sa primeasca pedeapsa potrivita! Oricum domnul Andrica este colector de dosare penela ! Nu stiu cat mai o sa steie in aer ,,liber\'\' sa nu vorbim despre restu....
Postat 30 Iulie 2013, 21:49 de loredana
odeon
dragq fostule primar filip . Chair nu ai facut aproape nimic . Acum se chinui altii
Postat 30 Iulie 2013, 21:48 de laci
Eu sunt maidanez si rup lesa , nu ma stresa bolovane !!!
Ar face mai bine daca eliminarea maidanezilor ar incepe in prima faza chiar cu Maidanezul alesdan Bolovan !!! Ba dracu stie cu se face cum nu se face dar la conducerea Orasului si a a unor comune limitrofe tot inteligentii din Alesd sunt la conducere. Ce sa mai zic probabil astia au vreo trei perechi de testicule si spancene groase de sunt asa buni ! Apropo: Mai Bolovanus maidanezus mai dute si tu din cand pe la pensat ca iti astupa sprancenele ochi si poate iara faci accident !!!
Postat 30 Iulie 2013, 19:22 de Maidanezu
Parinti destepti
Da la copii si nepoti le plac cainii numa voua nu. Copii au nevoie si de animale. Rahatul din iarba este sanatos creste imunitatea copiilor, asa a trait omenirea mii de ani. Iar pe bolovan trimiteti-l la Craiova daca-i asa mare problema...
Postat 30 Iulie 2013, 19:20 de copil
FB
Culcati-va cu maidanezii in pat cei care comantati atat la aceasta idee! FB fac ... bine asta nu inseamna ca trebuie sa-i omoare in chinuri la acel adapost, dar mergeti frate si le duceti de mnacare si va ingrijiti de caini, pe cand unii oameni mor de foame si nu au bani de medcamente!
Postat 30 Iulie 2013, 19:18 de cineva
O initiativa catre un oras civilizat!
Este o initiativa bine venita pentru orasul nostru! Nu inteleg de ce unii nu sunt de acord cu acest lucru ...mergeti acolo frate in satele de tigani unde sunt caini la tot pasul si traiti acolo daca nu va place sa traiti civilizat! Iar apoi sunteti liberi sa mergeti la adapostul Grivei sa-i ingrijiti, sa le duceti de mancare ... ma intreb cati dintre voi care ii iubiti asa de mult ati adoptat macar un catel de acolo, ca eu ana am adoptat, dar vreau ca si orasul nostru sa fie unul civilizat de care sa fiu mandra cand vin prietenii mei din alta tara, nu sa nu poata dormi din cauza latratului, cum mai zicea o persoana mai jos!
Postat 30 Iulie 2013, 19:12 de anonima
Foarte bine fac!
Voi cei care comentati, va convine sa mergeti la plimbare cu nepotii prin parc sau pe mal alaturi de acesti maidanezi, care fac mizerie si lasa par peste tot! Reveniti cu picioarele pe pamant, domne! Sa-i stranga pe toti sa putem sta linistiti de ei, sa nu mai gasim dimineata pubelele de gunoi din fata blocului care si asa miros, imprastiate peste tot! Bravo lor pentru aceasta initiativa!
Postat 30 Iulie 2013, 19:05 de ION
O idee buna!
Nu inteleg de ce majoritatea comenteaza la aceasta idee!!! Se pare ca ne meritam soarta de tara necivilizata!!! Primul lucru care il observa toti turistii straini sunt ... cainii!!! Mergeti si adoptati, farte!
Postat 30 Iulie 2013, 19:00 de Teia
O idee foarte buna!
Am fost recent in Craiova in parcul Romanescu, ce sa zic un parc foarte mare si frumos, dar din pacate plin, plin, dar pur si simplu plin de haite de caini! Iti era frica de ei, alergau dupa cei care se plimbau cu rolele sau bicicleta, ce sa mai zic de mamele care ieseau la plimbare cu copii, ca iti era pur si simplu teama sa-ti lasi copilul sa se joace din cauza cainilor!!! Asa vor ajunge si parcurile si strazile noastre daca nu se va concretiza acest proiect! Asa ca va tot plangeti si mergeti si adoptati care doriti!
Postat 30 Iulie 2013, 18:53 de Anonim
pentru naivi
Sunteti chiar naivi? Voi, cei care spuneti despre adapost ca este locul unde sunt in siguranta si au de mancare, nu urmariti stirile, nu cititi presa, sau traiti pe alta planeta? Atunci va aduc eu la cunostinta ca acolo mor zilnic caini in conditii dubioase: unii eutanasiati, altii sfasiati de ceilalti caini, unii chiar de foame si sete penru ca le e teama sa iasa din cusca sa manance de frica celorlalti, iar unii mor de diferite boli pentru ca in acel adapost 99% din cainii bolnavi nu sunt tratati; de mancat mananca cei mai puternici, si ei mai ales in zilele de vizite ca mai bine tinem depozitul plin cu mancare sa ne laudam ca au mancare cainii dar nu o impartim sarmanilor.
Postat 30 Iulie 2013, 18:49 de Eu
Foarteeee bineeee !!!
Dragii mei care nu agreati acest proiect ... va invit intr-un oras din partea de SV a tari (nu-i dau numele) unde locuiesc sa vedeti haitele de caini peste tot pe strazi, prin parcuri, printre blocuri ... ce sa mai zic ca toata noaptea latra si se bat haitele intre ele ca am fost nevoita sa-mi iai dopuri pentru urechi din cauza aceasta !!! Chiar laudam orasul nostru din acest p.d.v , dar vad ca unii in loc sa tinda spre ordine si civilizatie, tind spre mizerie si haos ... !!!
Postat 30 Iulie 2013, 18:48 de Alin
O initiativa binevenita !!!
Am vazut mai jos pe cineva care avea o "sclipire de geniu", si vorbea sa faca custi pe malul Crisului pentru caini ????!!!! Va intreb, pe dvs. cel/cea care ati postat asta daca v-ar conveni sa vedeti tot timpul cand iesiti la plimbare pe mal caini latrand in custi??? ar fi o imagine superba si un miros foarte atragator, mai sunt ceva gunoaie pe marginea malului ... si ce sa zic, am avea un mal perfect de plimbare! Sa-i stranga pe toti, si cine doreste sa mearga sa adopte. Mi se pare cel mai corect, daca tot sustinem toti ca vrem civilizatie ca-n vest ...!!!
Postat 30 Iulie 2013, 18:40 de Lacri
Se pot observa cu ochiul liber
Exista momentan o generatie de oameni care traiesc mai ales in randul bugetarilor (cei care mai umbla pe la diverse controale, politisti etc etc) care au o frica de moarte de la caini (indiferent de rasa, marime, cu/fara stapan) . Probabil au fost intentionat terorizati de caini prin taberele UTCiste de pe vremuri. Dar cu timpul tot vor disparea pana atunci le mai platim niste taxe... ei nu se pricep la nimic.
Postat 30 Iulie 2013, 17:46 de snoop dog
ptiu, draceee !
adica sa-l mai votam inca o data ??? ... oradenii sper ca n-o sa mai fie atat de prwoosti incat sa te mai voteze !
Postat 30 Iulie 2013, 17:22 de Abel si Cain
SA AUZIM DE BINE
Deci va s-a zica ar fi mai bine cu maidanezi in oras decit intr-un loc sigur ude au hrana si adapost atunci luatii voi in casa si ii intrtineti si nui lasati s-a muste copii,batrini
Postat 30 Iulie 2013, 17:04 de un conducator auto
Garda de Fier
Romania a ajuns pe mana POCAITILOR, aceasta secta conduce dupa bunul plac al ``pastorilor``
Postat 30 Iulie 2013, 16:58 de Garda de Fier
Ura
Ura!.De acord.
Postat 30 Iulie 2013, 16:37 de Shogun
mai repede!
Sa se care bolovan primul, cel mai mare maidanez din oras, si asa scapam mai repede de 2016 de cainii vagabonzi...
Postat 30 Iulie 2013, 16:36 de papa bear
maidanezi
ORAS FARA MAIDANEZI SI ZONELE INCALZITE DE LA CET FARA LOCUITORII
Postat 30 Iulie 2013, 16:35 de doru
tinta
INCEPE CU MAIDANEZI SI VOR URMA TOTI CARE PRIMESC CALDURA DE LA CET
Postat 30 Iulie 2013, 16:31 de radar
cretin
Oradeanul va muri de foame din cauza ambitiilor lui cu CET ul, pe ie il f... grija de maidanezi.
Postat 30 Iulie 2013, 16:25 de sffdfdf
petrecerea?
petrecerea si darul pana cand?
Postat 30 Iulie 2013, 15:54 de ioana fasie
de ce trebuie dusi cainii la inchisoare, pe malul CRISULUI faceti custi
de ce trebuie dusi cainii la inchisoare, pe malul CRISULUI faceti custi , loc de hrana si apa si lasti in pace !! LASATI cainii in libertate nu vor avea loc crime si VIOLURI :))))) caini sa atace orice barbat agresiv :))) NU ti face cainii nimic daca esti NORMAL la CAP :)))) in rest te SFASIE inainte sa sfasii tu pe altul .:))))).
Postat 30 Iulie 2013, 15:51 de de ce ?
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6462 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON